Franța a depășit un milion de cazuri de infectări cu COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost peste 42.000 de teste pozitive

Publicat: 23 oct. 2020, 22:30, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Franța a depășit un milion de cazuri de infectări cu COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost peste 42.000 de teste pozitive
Franța a depășit un milion de cazuri de infectări cu COVID-19

Numărul infecțiilor confirmate de coronavirus a depășit pragul de un milion vineri, a informat ministerul Sănătății din Franța, iar în ultimele 24 de ore au fost peste 42.000 de teste pozitive.

Franța a devenit a șaptea țară din lume care a depășit pragul de un milion de persoane infectate cu noul coronavirus după Statele Unite cu 8,4 milioane, India cu 7,8 milioane, Brazilia cu 5,3 milioane și Rusia cu 1,5 milioane. Argentina și Spania au raportat fiecare peste puțin un milion, scrie Reuters.

În ultimele 24 de ore, Franța a înregistrat 42.032 cazuri noi, numărul total ajungând la 1.041.075.

Franța a înregistrat, de asemenea, 298 de noi decese, comparativ cu 162 câte au fost joi, ducând totalul la 34.508.

Numărul de persoane spitalizate cu COVID-19 a crescut cu 976, cea mai mare creștere de o zi de la începutul lunii aprilie, în timp ce numărul persoanelor în terapie intensivă a crescut cu 122 la 2.441.