Primarul Elena Lasconi ține audiențe în stradă!

Publicat: 13 iul. 2022, 08:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Primarul Elena Lasconi ține audiențe în stradă!
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, spune că ține din nou audiențe în stradă „în semn de protest împotriva mârșăviei politice făcute de prefectul PNL: blocarea bulevardului Pardon”.
Elena Lasconi spune că de când ține audiențele în stradă s-a dublat numărul cetățenilor cu care vorbește: „Am avut parte și de un grup de turiști greci și turci. Sper să vedem cât mai mulți”, declară ea.
Pentru cei care nu s-au lămurit că blocarea bulevardului este o manevră sută la sută politică vă dau un alt exemplu: în sectorul 1 primarul USR a sesizat în Ianuarie 2021 ISC și Prefectura despre un șantier din grădina sediului PNL din București, o zonă protejată de lege”, mai spune Lasconi.

„Nici ISC și nici Prefectul nu au făcut nimic”

S-au tăiat copaci, s-au turnat betoane. Nici ISC și nici Prefectul nu au făcut nimic. În cele din urmă, Curtea de Apel a oprit lucrările celor peste 100 de apartamente de lux.
Nimeni din PNL nu și-a arătat uimirea, ca să nu spun indignarea că în curtea sediului lor a răsărit un complex rezidențial.
La Câmpulung, înainte cu o lună de încheierea lucrărilor, Prefectul PNL susținut de PNL Câmpulung a făcut “ce a vrut mușchii lui” ca să calce în picioare emblema orașului: Bulevardul Pardon. M-am bazat, am avut încredere în peneliștii de la Câmpulung că vor face ceva legal și de bun simț. Era suficient doar să fie sinceri. Din păcate, PNL se pare că nu e format din oameni, cetățeni cu iubire și respect pentru locul în care trăiesc și mai degrabă funcționează precum o sectă. Rușine!” , conchide primarul.