În urma trocului politic, în Consiliul de Administrație de la SC Metrorex SA au ajuns cinci administratori provizorii care n-au nimic în comun cu activitatea de metrou. Singurul criteriu pentru care au ajuns în bordul administrativ fiind doar apartenența și recomandarea politică, iar motivația a fost banul, adică o indemnizație lunară brută de 5.345 de lei. Astfel, președintele al CA de la Metrorex SA a ajuns economistul de la Universitatea ”Gaudeamus” Constanța Mihai Barbu, fost consilier județean și vicepreședinte al CJ Ilfov. Ceilalți patru administratori sunt:
Așadar, niciunul dintre cei cinci administratori nu au avut vreo legătură cu activitatea de la metrou. Ca atare, nu trebuie să ne mai mirăm că circulația trenurilor de metrou se desfășoară la jumătate din capacitatea de transport, fapt pentru timpul de așteptare în stație a ajuns și 15 minute.
Și colac peste pupăză, directorul general Mariana Miclăuș, remunerată lunar cu suma brută de 24.531 de lei, este menținută pe funcție după ce fusese demisă pe data de 2 iulie 2020 pentru întârzierea lucrărilor la Magistrala 5, dar repusă în funcție în februarie 2021.