Cresc pedepsele pentru agresorii sexuali de copii. Cum vor fi pedepsiți aceștia potrivit modificărilor din Codul Penal

Publicat: 30 oct. 2020, 09:48, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cresc pedepsele pentru agresorii sexuali de copii. Cum vor fi pedepsiți aceștia potrivit modificărilor din Codul Penal

Klaus Iohannis a promulgat joi legea care schimbă Codul Penal și mărește pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor. Din acest moment, niciun agresor sexual nu va mai putea fi condamnat cu suspendare.

Inițiatoarea acestei legi, Oana Bîzgan, spune că 29 noiembrie este ziua în care s-a început să se facă dreptate pentru victimele abuzului sexual.

“29 octombrie este ziua în care am început cu adevărat să facem dreptate pentru aceste victime şi mă bucur enorm că am contribuit la acest sentiment frumos. Să ne bucurăm 5 minute și apoi continuăm!”, spune deputata Oana Bîzgan.

Oana Bîzgan a depus proiectul în luna 2019. După ce Guvernul a reclamat la CCR că ar „exista unele probleme constituționale”, iar judecătorii nu i-au dat dreptate, Klaus Iohannis a promulgat-o ieri.

Cum se modifică Codul Penal

– Actul sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit 14 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani. Dacă victima are între 14 şi 16 ani, iar făptuitorul este major, pedeapsa e închisoarea de la 3 la 10 ani (iar agresorul ar putea spera la o pedeapsă cu suspendare, doar dacă el nu a mai comis în trecut şi alte fapte similare).

– Violul se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani (acum, este de la 3 la 10 ani), iar dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani (acum, e de la 5 la 12 ani). RECOMANDĂRI Colectiv 5 ani. Un site întreg cu dezvăluirile despre infecțiile și corupția din spitale. Ca să nu uităm minciunile autorităților!

5-12 ani de închisoare pentru recidiviști

– Dacă victima violului e un minor aflat în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau este membru de familie/conviețuiește cu făptuitorul, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani (acum, e de la 5 la 12 ani). Dacă acela care a violat un copil a mai fost condamnat înainte pentru o faptă similară, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

– Cu închisoare de la 5 la 12 ani vor fi pedepsiţi cei care comit infracţiunea de agresiune sexuală asupra minorilor, dacă ei au mai fost condamnaţi înainte pentru o infracțiune similară.

 – Limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime pentru cei care comit infracţiunile de act sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale, dacă faptele sunt săvârșite de două sau mai multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune similară.

– Pentru traficul de minori, pedeapsa este de la 5 la 10 ani de închisoare (acum, e de la 3 la 10 ani).