Reprezentanţi ai SNPP şi Europol organizează miercuri un miting la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale

Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP organizează, miercuri, un miting la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru susţinerea aplicării Legii-cadru privind salarizarea nr. 153/2017.

„Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP, afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical, declanşează o nouă serie de proteste pentru aplicarea legii-cadru privind salarizarea, precum şi pentru recunoaşterea complexităţii muncii care implică riscuri deosebite insuficient compensate prin legislaţie. Începând de miercuri 17 august 2022, SNPP şi EUROPOL organizează lunar mitinguri în susţinerea aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, act normativ suspendat prin ordonanţe de urgenţă începând cu anul 2020”, se precizează într-un comunicat al celor două organizaţii transmis marţi AGERPRES.

Principalele revendicări vizează acordarea integrală a diferenţelor salariale restante (Legea 153/2017), majorarea salariilor de funcţie cu 15% similar cu salariaţii din alte ministere, actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite, actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010 şi indexarea pensiilor militare corelat cu inflaţia reală.

„Cu toate că la 1 ianuarie 2022 perioada de implementare etapizată a legii-cadru ar fi ajuns la final asigurând eliminarea inechităţilor salariale, aproape de ultimul trimestru al anului 2022, Guvernul României menţine suspendarea legii anunţând deblocarea doar a unui sfert din diferenţele salariale restante. Atât poliţiştii cât şi poliţiştii de penitenciare au stat în prima linie în pandemie lucrând în condiţii extrem de dure, cu resurse financiare precare şi cu 25% din schemele de personal neocupate, respectând programe de muncă imposibile, acumulând ore suplimentare care le distrug sănătatea, îmbolnăvindu-se de COVID sau murind la datorie. În „compensaţie” guvernanţii au refuzat să acorde sporul pentru COVID în cele două domenii, au întrerupt aplicarea legii-cadru la jumătatea perioadei de implementare şi au menţinut plafonate normele de hrană precum şi alte drepturi deşi legislaţia obliga la actualizarea cuantumurilor acestora pe baza evoluţiei preţurilor, adăugând ameninţarea eliminării pensiilor militare”, se precizează în comunicat.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...
Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...