Medicul Cătălin Denciu se află încă în stare gravă: are și un test COVID pozitiv

Publicat: 17 nov. 2020, 08:28, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Medicul Cătălin Denciu se află încă în stare gravă: are și un test COVID pozitiv

Ministerul Sănătății a dat o nouă informare referitoare la starea de sănătate a medicului român Cătălin Denciu, transferat la un spital din Bruxelles pentru tratarea unor arsuri grave. Din păcate, medicul este încă în stare gravă.

Reprezentanții Spitalului Militar Regina Astrid din Bruxelles care îl tratează pe Cătălin Denciu au informat că au fost deja întreprinse toate procedurile specifice bolnavilor arși grav. Dar pacientul nu a scăpat de ce era mai greu, deoarece se află încă în stare gravă.

În cursul zilei de mâine, 17 noiembrie a.c., va fi efectuată o examinare specifică (scaner) pentru a se cunoaște cu exactitate profunzimea arsurilor.

Echipa medicală a prezentat soției pacientului, în cadrul unei convorbiri telefonice, starea acestuia, elemente relevante privind rezultatul evaluării medicale și tratamentul aplicat în ultimele 24 de ore. Totodată, a fost stabilită și modalitatea de dialog direct, telefonic, cu familia bolnavului, ori de câte ori este nevoie.

Mai mult, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că înainte de a fi transferat în Belgia, medicului Cătălin Denciu i s-a făcut un test Covid-19, iar acesta a fost pozitiv, deși mai fusese o dată infectat.

Cătălin Denciu a suferit răni grave după ce a intrat în foc pentru a salva persoanele aflate în saloanele incendiate de la Spitalul de Urgență Piatra Neamț. A fost transferat ieri, duminică, la spitalul din Bruxelles pentru a fi tratat cât mai bine pentru rănile suferite.