Care sunt motivele pentru care pot apărea scurgerile din acoperiș?

Publicat: 28 dec. 2022, 21:18, de Puterea.ro, în Advertoriale , ? cititori
<strong>Care sunt motivele pentru care pot apărea scurgerile din acoperiș?</strong>

La fel ca orice lucru, și acoperișurile trebuie să fie întreținute corespunzător pentru a avea o durată de viață cât mai lungă și pentru a fi cât mai rezistente în fața factorilor externi ce pot reprezenta o adevărată provocare.

Proprietarul casei trebuie să se asigure că duce această misiune de întreținere a acoperișului până la bun sfârșit cu ajutorul experților în reparații acoperișuri București.

6 motive din cauza cărora apar scurgerile din acoperiș

1. Apariția găurilor

Formarea unor găuri în acoperiș este un motiv evident din cauza căruia cineva poate să aibă neplăcuta experiență de a-i curge apă din tavan. Însă, problema care ridică adevărate semne de întrebare constă chiar în motivul pentru care apar aceste găuri în acoperiș. Ei bine, acestea pot fi rezultatul unui slab proces de întreținere, care, în timp, a dus la degradarea gravă a acoperișului.

2. Șindrilă lipsă sau deteriorată

Șindrila protejează acoperișul și contribuie la ghidarea apei către burlane. Dacă una sau mai multe țigle de șindrilă lipsește sau este deteriorată, apa se acumulează în zonele respective, fără să poată fi „trimisă” în întregime către burlane.

Acest lucru poate să ducă în timp la putrezirea acoperișului și la formarea inevitabilelor găuri.

3. Nefuncționarea optimă a burlanelor

Apa acumulată în timpul unei ploi abundente curge de pe acoperiș în burlane. Frunzele, insectele moarte și alte reziduuri pot ajunge, de asemenea, în burlan, ajungând la un moment dat să funcționeze ca un dop și să nu mai permită apei să curgă.

Și, la fel ca în scenariul anterior, acumularea de apă poate să ducă la apariția putrezirii și la slăbirea structurii de bază a acoperișului. Însă acest lucru se întâmplă doar în situația în care nu se curăță aceste componente importante în mod regulat.

4. Îmbătrânirea acoperișului

În cele din urmă, acoperișul va trebui să fie înlocuit din cauza uzurii. Un acoperiș are ca durată medie de viață aproximativ 30 de ani, în funcție și de șindrila utilizată. Șindrila din asfalt poate să reziste până la 20 de ani, cea din fibrociment poate să reziste aproximativ 25, iar cea din lemn, cu o întreținere corespunzătoare, poate să aibă o durată de viață în jur de 30 de ani.

Însă, oricât de mult și bine se îngrijesc acoperișurile, tot va veni momentul în care vor ceda. Ceea ce contează este să vină acest moment cât mai târziu.

5. Aerisiri și coșuri de fum

Acoperișul are diverse orificii de aerisire și coșuri de fum care pot veni la pachet și cu riscul de scurgere din acoperiș. În cazul în care aceste elemente nu sunt instalate corect, pot lăsa diverse goluri, prin intermediul cărora aglomerările de apă pot pătrunde în casă.

Instalarea corectă asigură sigilarea perfectă a acestor goluri. De asemenea, după o vreme, este posibil să fie nevoie de o resigilare, pentru a avea certitudinea ca totul este în regulă. De asemenea, coșurile de fum se pot strica în timp și permit apei să intre în locuință.

6. Condens la nivelul mansardei

Uneori, daunele cauzate de apă nu provin din afara casei. Acumularea condensului la nivelul mansardei poate fi cauza apariției scurgerii din acoperiș. Acest lucru se întâmplă în contextul în care în pod nu există un sistem de ventilație prea bun sau nu are o izolație rezistentă, iar schimbările extreme de temperatură pot provoca apariția condensului.

Prin urmare, îngrijirea și întreținerea corespunzătoare a acoperișului poate fi un lucru foarte important pentru evitarea experimentării scurgerilor din tavan, lucru care ar fi foarte costisitor de reparat sau care poate să conducă direct la înlocuirea integrală a acoperișului.