Prefectul reacționează la acuzațiile că ar dori declanșarea unui haos urbanistic în centrul Capitalei

Publicat: 05 feb. 2023, 20:32, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Prefectul reacționează la acuzațiile că ar dori declanșarea unui haos urbanistic în centrul Capitalei

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, se apără și spune că i-a solicitat primarului Capitalei să îi trimită copii după PUZ-uri pe zonele protejate, după ce a apărut un zvon că acestea nu ar fi fost adoptate în CGMB şi că nu ar exista în arhivele Primăriei. Deși primarul nu i-a răspuns la niciuna dintre adrese, nu va ataca în instanţă pentru că nu ştie dacă există sau nu aceste PUZ-uri.

Conform news.ro, Toni Greblă (foto)a precizat că „în spaţiul public a apărut un zvon cu privire la faptul că cele 86 de PUZ-uri pe zone protejate nu ar exista şi că nu ar fi fost adoptate de CGMB în decembrie 2000”.

„Nu mi-a venit să cred că aşa ceva se poate întâmpla dar imediat după, a apărut un răspuns către un ONG al unui director din Primărie, de la Direcţia Arhive, în care scria că aceste PUZ-uri nu au existat niciodată în arhiva Primăriei şi nu se află nici acum, scris de Primăria Capitalei.

În această situaţie, pentru a elimina orice suspiciune, am solicitat prin două adrese primarului Capitalei să îmi trimită copie certificată după aceste PUZ-uri, dar nu mi-a răspuns la niciuna, iar astăzi a ieşit în conferinţă acuzând că vreau să atac în instanţă aceste PUZ-uri.

Nu era mai simplu să îmi dea un telefon şi să îmi spună că există, să mă invite la primărie să le văd?”, a precizat prefectul Toni Greblă.

Ieșirea publică pe subiect din partea primarului Nicușor Dan îl determină să creadă că „este ceva în neregulă cu acele PUZ-uri”.

„Eu nu am ce să atac mâine în instanţă pentru că nu ştiu dacă există, nu le-am văzut ca să contest legalitatea adoptării lor.

Primarul este obligat, în virtutea legii, să îmi pună la dispoziţie toate documentele, sunt convins că le va trimite într-un termen mai scurt sau mai lung”, a spus Greblă.

Acuzațiile lui Nicușor Dan

Timp de un an sau doi zona istorică a Bucureștiului ar putea să nu mai aibă reglementări de urbanism, ceea ce înseamnă liber la orice tip de construcții, inclusiv blocuri între case, susține primarul Nicușor Dan.

Edilul a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că prefectul Toni Grelbă intenţionează ca luni să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a Capitalei:

„Conform legii, dacă prefectul atacă orice act administrativ, el este suspendat pe durata pe care litigiul se desfăşoară.

Asta înseamnă că timp de un an sau doi din momentul în care această acţiune este iniţiată nu vom mai avea reglementare de urbanism pe zona istorică a Municipiului Bucureşti”.

De asemenea, potrivit lui Nicuşor Dan, în acest context, toate proiectele de autorizare trebuie să reia procedura de la nivelul certificatului de urbanism.

Circuitul solicitărilor

Nicuşor Dan a afirmat că prefectul Greblă i-a trimis o adresă datată 26 ianuarie, care a ajuns pe 1 februarie la Primărie, prin care cel din urmă cerea toate documentele legate de şedinţa Consiliului General din decembrie 2000, în care s-a aprobat PUZ zone construite protejate.

Potrivit edilului, această documentaţie „are undeva între doi şi trei metri cubi”.

Ulterior, a arătat Nicuşor Dan, prefectul a revenit, transmiţând că dacă nu îi vor fi date toate aceste acte până pe 6 februarie, va ataca în instanţă reglementarea PUZ zone construite protejate, iar motivaţia ar fi fost „pentru că există există suspiciuni în diverse medii”.

„Pentru că există suspiciuni în diverse medii, noi aruncăm totul în aer, inclusiv convenţii internaţionale la care România este parte”, a spus primarul general al Capitalei. El a adăugat că a organizat conferinţa de presă de duminică pentru ca „instituţiile statului să reacţioneze şi să împiedice acest act de iresponsabilitate”.