Iohannis: România nu îndeplineşte criteriile privind aderarea la zona euro

Publicat: 23 mart. 2023, 16:01, de Mariana Olteanu, în News , ? cititori
Iohannis: România nu îndeplineşte  criteriile privind aderarea la zona euro

În acest moment România nu îndeplineşte criteriile privind aderarea la zona euro. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, care a atras atenția asupra faptului că nu este realist ca ţara noastră să fixeze un termen pentru aceasta.

„În condiţiile în care avem crize suprapuse, criză energetică, avem probleme majore cu industria europeană, căutăm soluţii pentru competitivitate europeană, avem o inflaţie mare, este destul de complicat de dat un termen. Eu nu cred că în acest moment este realist pentru România să fixeze orice termen pentru intrarea în Zona Euro.

Criteriile pentru intrarea în Zona Euro sunt cunoscute, sunt multe criterii. Există o perioadă de preaderare. Eu cred că în acest moment România încă nu îndeplinește aceste criterii şi, atunci când vom îndeplini majoritatea criteriilor, putem să începem să ne facem un plan mai concret când să intrăm în Zona Euro, dar acum mie mi se pare un pic riscant să dăm un termen”, a spus şeful statului, aflat la Bruxelles.

Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de primăvară şi la Summitul Euro în format extins.