Sistemul de alertă a validat încă cinci notificări ale României privind alerte de măști neconforme

Publicat: 04 dec. 2020, 12:07, de Aurel Drăgan, în COVID 19 , ? cititori
Sistemul de alertă a validat încă cinci notificări ale României privind alerte de măști neconforme
covid-19, mască

Sistemul de alertă al Uniunii Europene (RAPEX) a validat încă cinci notificări ale României referitoare la alerte de măști neconforme scoase la vânzare pe piață. Alertele au fost realizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC):

 „Până în acest moment, nu mai puțin de 17 alerte ale României, în domeniul măștilor, avertizează deja țările membre, în legătura cu posibila lor prezență la vânzare în UE. Acest lucru demonstrează încă o dată că uriașa muncă depusă de comisarii Direcției de Control și Supraveghere Piață a ANPC de a acoperi întreaga piață din țara noastră, în acest domeniu, pe lângă celelalte sectoare ale economiei care interacționează direct cu consumatorul și de care ne ocupăm, în condiții dure de pandemie, a dat roade importante, care au făcut esențială contribuția  României la lupta susținută depusă de UE în a proteja consumatorul european cu privire la produsele periculoase care pot intra pe piață”, a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.

ANPC supraveghează permanent piața de bunuri și servicii, mai ales cele necesare în această perioadă marcată de Covid-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit și îi avertizează, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.