Cresc taxele și impozitele în București. Nicușor Dan spune că majorarea este obligatorie, PSD îl contrazice

Publicat: 27 apr. 2023, 15:30, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Cresc taxele și impozitele în București. Nicușor Dan spune că majorarea este obligatorie, PSD îl contrazice
Nicușor Dan rețele termoficare București

Bucureștenii vor plăti mai mult de anul viitor pentru taxe și impozite locale, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi. Noile tarife, cu 13,8% mai mari, au generat discuții aprinse.

Conform stiripesurse.ro, hotărârea a fost adoptată cu 31 de de voturi „pentru”, o abţinere şi 19 „împotrivă”.

Impozitul se reduce cu 95% în cazul mijloacelor de transport hibride iar bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, pe teren şi impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru întregul an este de 10%.

Contre Nicușor Dan – PSD

Conform Codului fiscal, în cazul oricărui impozit sau taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite cifre în lei, sumele respective se indexează anual, până pe 30 aprilie, de consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Sumele indexate se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

„Este o obligaţie legală pe care Consiliul General o are de a majora aceste taxe cu rata inflaţiei”, a declarat în acest context primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Conform adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru 2022 rata inflaţiei este 13,8%.

În replică, consilierul general PSD Rareş Hopincă a spus că creşterea taxelor şi impozitelor locale nu este obligatorie, iar grupul PSD din CGMB nu o va vota.

„Este decizia primarului general de a pune pe ordinea de zi acest proiect. Consider că nu este oportun, pe fondul crizei economice. să creştem taxele şi impozitele locale pentru bucureşteni”, a afirmat Rareş Hopincă.