DNA face angajări, chiar dacă Guvernul tot încearcă să le blocheze

Publicat: 02 mai 2023, 12:00, de Teodora Dinu, în SOCIAL , ? cititori
DNA face angajări, chiar dacă Guvernul tot încearcă să le blocheze

Rând pe rând instituțiile statului scot la concurs zeci de posturi. Guvernul a tot amânat blocarea angajărilor la stat cu toate că spun că nu au bani. A venit rândul și Direcției Naționale Anticorupție să organizeze o serie de concursuri.  

Astfel, DNA organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a 4 funcții publice specifice de execuție vacante de specialist. Ei au nevoie de persoane cu specialitatea relații publice, financiar-contabilitate și achiziții publice.  Locurile vacante sunt chiar în Aparatul Central al DNA. Dosarele de înscriere se pot depune până pe 10 mai. Concursul va avea loc la sediul DNA din București și va cuprinde 3 etape:

– selecția dosarelor de înscriere la concurs;

– proba scrisă, la data de 24 mai 2023, ora 10,00;

– interviul, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. Interviul va fi înregistrat audio-video pe suport magnetic.

Există condiții generale de participare, dar și unele specifice pentru fiecare poziție în parte.

Printre condițiile generale de participare se află și starea medicală și psihologică, cetățenia română, cazierul judiciar etc.  

Condițiile specifice prevăd studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență în științe economice pentru specialiștii în zona financiară și achiziții. Vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice trebuie să fie minimum 7 ani. Pentru postul de referent relații publice se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat și o vechime în muncă de minimum 6 ani și 6 luni (?).

Lipsă de transparență în comunicarea salariului la DNA

Programul este ca la stat de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână. În schimb nu se comunică ce venituri salariale vor avea cei angajați, cu toate că în Parlamentul European s-a votat comunicarea venitului în anunțul de angajare. Este drept că această directivă nu a fost încă transpusă în legislația românească, dar se poate aplica cea de nivel superior. Salariul în anunțul de angajare este una dintre cele mai importante informații pentru un viitor angajat. Pe lângă fișa postului și condițiile de muncă din anunț, salariul stârnește cel mai mare interes. Totuși este de notorietate faptul că angajații DNA au unele dintre cele mai mari salarii comparativ cu ceilalți bugetari. Ne așteptam, oricum la o mai mare transparență din partea unei asemenea instituții.

Dacă pentru domeniul financiar contabilitate și achiziții tematica și bibliografia este destul de stufoasă, nu același lucru se întâmplă pentru referentul de relații publice. Nici internauții nu au foarte mare încredere în organizarea acestor concursuri. În zonele unde au fost făcute publice concursurile, oamenii au dat frâu liber comentariilor.

Comentarii preluate din postarea Știri din Bucovina

Citește și: SIE caută colegi noi! Campanie de recrutare a celui mai secret serviciu de informații!