Greva profesorilor. Elevii, în pericol să rămână cu mediile neîncheiate

Publicat: 23 mai 2023, 12:51, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Greva profesorilor. Elevii, în pericol să rămână cu mediile neîncheiate

Cadrele didactice au decis să nu încheie mediile elevilor pentru anul școlar în curs, după ce premierul Ciucă nu le-ar fi invitat la discuții.

„Nu avem niciun element care să ne determine să credem că greva poate fi oprită”, a declarat pentru Edupedu.ro Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). În acest context, profesorii nu vor încheia mediile elevilor, în anul școlar 2022-2023, după cum a spus liderul sindical: „Probabil le va încheia altcineva, nu știu.”

Greva va dura atâta vreme cât colegii noștri hotărăsc acest lucru, spune Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație. El precizează că în timpul grevei profesorii nu vor desfășura niciun fel de activitate, implicit neîncheierea mediilor elevilor.

„Nu va desfășura niciun fel de activitate. Asta implică din start și neîncheierea mediilor elevilor. Nu am fost chemați la negocieri. (…) Greva va dura atâta vreme cât colegii noștri hotărăsc acest lucru. Dacă vor vedea o ofertă din partea guvernului care să se ridice la înălțimea așteptărilor lor, doar ei pot lua decizia stopării grevei. După mine, dacă ar putea să înceteze chiar azi greva ar fi în regulă, dar cu condiția să existe o ofertă clară, acceptată de colegii noștri. În momentul de față nu există decât varianta unor bonusuri pentru colegii debutanți și cei care lucrează în zone defavorizate. În momentul de față oferta este inacceptabilă”, spune Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație.

El a explicat ce înseamnă o „ofertă acceptabilă”.

„Dacă vor să dea un semn de încredere ar exista câteva elemente. În pachetul legislativ, pe proiectul legii învățământului preuniversitar ar fi trebuit să prindă exact acel salariu debutantului să fie salariul mediu brut pe economie. Se poate discuta de o creștere salarială până la apariția legii salarizării unitare, care să acopere rata inflației. Le-am spus tranșant, cel puțin 4000 de lei”, adaugă liderul de sindicat.

Întrebat care este reacția în condițiile în care guvernanții afirmă că România riscă să depășească deficitul bugetar, Marius Nistor a spus: „Ați auzit vreodată un alt discurs din partea guvernanților în ultimii 20 de ani? De fiecare dată când au ieșit dascălii în stradă în permanență am vorbit de deficit, de criză sau de alte evenimente neplăcute și ni s-a spus să așteptăm. Nu mai putem aștepta. Așa cum am înțeles că apărarea și sănătatea sunt prioritare, așa și educația trebuie să fie prioritate. (…) Suntem dispuși la negociere”.