De-ale Puterii: Razele X amenință tradiția din vămile noastre

Publicat: 06 dec. 2023, 18:00, de Radu Caranfil, în News , ? cititori
De-ale Puterii: Razele X amenință tradiția din vămile noastre

Gata, hai că se rezolvă! Mărfurile care trec prin vămile românești vor fi scanate cu raze X. Primele aparate vor deveni operaționale chiar de anul viitor, promite Ministerul Finanțelor.

De astăzi (marţi – n.r.) intrăm în linie dreaptă în lupta noastră cu eradicarea fenomenelor ilicite şi în direcţia modernizării şi îmbunătăţirii sistemului vamal, cu accent deosebit pe consolidarea eforturilor de combatere a contrabandei. Aceste scanere vor permite o verificare mai rapidă şi mai precisă a conţinutului mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor pentru inspectarea conţinutului coletelor şi al containerelor, urmând să se facă fără a mai fi necesară deschiderea lor. Alături de introducerea e-factura, e-sigiliu, şi introducerea informaţiilor telemetrice în sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă şi contrabandă”, a povestit ministrul Marcel Boloş.

Bun, bun de tot! Vin razele și vom afla rapid tot ce mișcă prin pachete!

Raza X nu iartă, se știe. Radiația X reprezintă un tip de radiație ionizantă, care poate fi foarte periculoasă în unele cazuri. Razele X au lungimi de undă mai scurte decât razele UV (ultra violete), dar mai lungi decât radiațiile g (gamma). Lungimile de undă sunt între 0,01 și 10 nanometri. Asta dacă vreți să fiți foarte informați. Radiațiile X sunt periculoase, deoarece o cantitate mare de radiații poate deteriora celulele și duce la modificarea ADN-ului, la formarea de celule anormale, mai zice descrierea. Dar nu e cazul. În sistemele de securitate, razele X sunt utilizate la lungimi de undă  situate la palierul de siguranță pentru ființa umană. Și detectează în special metale. Adică, știți deja, șurubelnițe, bricege, coase, topoare, tot ce mai duce omul rău prin bagaje.

Raza vine sigur. Problema e că oamenii rămân.

Adică oamenii care vor fi puși în stăpânirea razelor. Vameșii, prieteni dragi, vameșii. Băieții noștri vigilenți care au leșinat de emoție că a trecut Cherecheș pe lângă ei, băieții noștri minunați care apără permanent Țara de contrabandă, de imigrație ilegală, de tot răul care s-ar putea ascunde prin bagaje, portbagaje, remorci, trailere ș.a.m.d. Deficitul emoțional al acestor băieți, altminteri bine pregătiți, cu cariere ireproșabile – așa cum, de curând îi descria un june purtător de cuvânt al M.I. – e greu de pedepsit, chiar și atunci când greșesc grav.

Pentru ei nu se pot aplica măsuri dure, nu pot fi dați afară pur și simplu, singura penalizare aplicabilă e rotația, exact cum povesteam nu de mult.

Îl pedepsim pe vameșul Dorel trimițându-l, pe aceeași funcție și cu același salariu, de la Oradea la Vaslui. De la Vaslui, îl aducem pe vameșul Costel, proaspăt găsit murdărel în ceva trafic de țigări. Ambii vameși rămân la fel de competenți și la fel de emotivi. Întâlnirea cu razele X va provoca, pentru ambii, un șoc existențial dur. Vor supraviețui șocului doar pentru că sunt, totuși, foarte bine pregătiți! Șocurile provocate cu tehnologiile de ultim strigăt trebuie pregătite psihologic îndelung. Și nu va fi timp.

Aici am mai putea introduce o frază care să se axeze pe noțiunea de deontologie. N-o vom face. Deontologia pare, în clipa de față, un cuvânt mort.

Vameșii noștri șocați tehnologic vor recurge la ceea ce îi întărește mereu: tradiția

Noi credem că, imediat ce va fi încheiat procesul de modernizare a aparaturii de supraveghere din vămi, Ministerul de Finanțe va trebui să se coordoneze exemplar cu Ministerul de Interne în edificarea unui plan de urgență cu privire la introducerea aparaturii de supraveghere a vameșilor. E vorba aici despre faimoasele aparate de scanare cu raze Q, mai puțin cunoscute, care detectează plicurile cu bancnote din buzunar. Nu există încă asemenea aparate. Pentru că încă nu există razele Q. Dar asta nu înseamnă că nu le vom descoperi, noi, românii, într-un extraordinar efort național de a pune capăt măgăriilor de la fruntarii. Sau de peste tot pe unde mai mișcă plicurile. Ar fi un mare salt înainte. Deși, așa cum funcționează aparatele de supraveghere în România, toate aceste minuni ale tehnologiei se vor strica foarte repede.

Sau, hai că știți, se vor pierde.