A murit torționarul care l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu
A murit torționarul Tudor Stănică care l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, iar, din nefericire, Ursu nu este singurul care a avut parte de această soartă.
Tudor Stănică avea 84 de ani și este fostul șef al Direcției Cercetări Penale din Inspectoratul General al Miliției. Acesta a fost condamnat, în octombrie 2003, la fel ca Mihail Creangă, adjunctul său, la 20 de ani de închisoare pentru instigare la omor calificat. Pedeapsa celor doi a fost graţiată la jumătate, în baza unui decret din 1988.
În decizia de condamnare se arată că, în 1985, Tudor Stănică, șeful Direcţiei de Cercetări Penale din Miliţie la acel moment şi Mihail Creangă, adjunct al arestului Miliţiei, le-au ordonat unor deţinuţi să omoare prin bătaie pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu.
Gheorghe Ursu a fost izolat într-o celulă a arestului, împreună cu Marian Clită şi Gheorghe Radu, doi deţinuţi de drept comun recidivişti, cunoscuți pentru comportamentul deosebit de violent, arată Ziarul Atac.
De asemenea, Stănică şi Creangă nu le-au dat voie subofiţerilor de pază să intervină, atunci când din celula respectivă unde era bătut Ursu se auzeau țipete. Inginerul Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei, în urma torturilor la care a fost suspus în arest.
Mihail Creangă a executat pedeapsa de 10 ani de închisoare, în timp ce Marian Clită s-a eliberat după 9 ani pentru bună purtare. Ulterior, a fost condamnat din nou după ce a omorât o stewardesă în Copenhaga.
Numele lui Tudor Stănică apare și în cazul „Anca”
De numele lui Tudor Stănică este legat și cazul “Anca”. În 1978, Gheorghe Samoilescu a fost arestat, anchetat, condamnat şi băgat în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o.
Samoilescu a fost torturat cu “macavela” de colonelul Stănică, după cum le-a povestit jurnaliștilor.
Bărbatul a fost dus în pădure, unde Stănică l-a spânzurat de un copac cu mâinile la spate, i-a legat o placă de fier de picioare și l-a ţinut așa până când i-a rupt braţele din umeri.
Mai mult, când urletele de durere au devenit insuportabile pentru torţionari, lui Samoilescu i s-a pus o mască de gaze pe faţă.
Colonelul Tudor Stănică le-a declarat șefilor lui după “ancheta” din pădure, că nu Samoilescu este criminalul. “Dacă ar fi fost, la câtă bătaie a luat ăsta, ar fi spus și laptele care l-a supt de la mă-sa”, le-a spus Stăncă șefilor.