Începe testarea vaccinului italian Rottapharm-Takis

Publicat: 15 feb. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Începe testarea vaccinului italian Rottapharm-Takis

Pe 1 martie, vaccinul italian Rottapharm-Takis va intra în Spitalul „San Gerardo” din Monza pentru a trata primul pacient în cadrul testării de Fază 1.

Experimentul se va desfășura și la Spitalul „Spallanzani” din Roma și la Institutul Pascale din Napoli.

Încă din august am început să strângem adeziunile voluntarilor pentru experimentarea vaccinului de ADN împotriva COVID-19. Acum, studiul a primit autorizația Agenției Italiene a Medicamentului (AIFA) și, de asemenea, cea a Comitetului de Etică din cadrul Institutului „Spallanzani” din Roma, așa că totul este pregătit pentru a aduce vaccinul la Monza”, subliniază Prof. Marina Cazzaniga – directorul Centrului de Fază 1, potrivit monzaindiretta.it.

Acest vaccin reprezintă, potrivit sursei citate, un proces îndelungat, încheiat pe 4 februarie cu autorizarea din partea AIFA și a Institutului „Spallanzani”.

În decembrie anul trecut am realizat un studiu cu electroporatorul: am vrut să testăm simptomele procedurii, pentru a putea apoi oferi subiecților care vor fi înscriși în procesul de experimentare cele mai mari detalii posibile, eu însămi m-am supus procedurii, pentru a putea explica cel mai bine”, a mai spus Marina Cazzaniga.

În ultimele luni am început și o colaborare științifică cu Psihologia Clinică a Departamentului de Medicină și Chirurgie condusă de Prof. Mariagrazia Strepparava și cu Departamentul de Sociologie condus de Prof. Giampaolo Nuvolati de la Universitatea din Milano-Bicocca pentru a studia motivațiile, personale și sociale, care au determinat atât de mulți oameni să candideze ca voluntari, fenomen absolut necunoscut pentru țara noastră”, concluzionează Marina Cazzaniga.

Directorul general al ASST Monza, Mario Alparone, comentează inițiativa, conform RADOR: „Într-un moment de criză precum pandemia, capacitatea de a dezvolta sinergii în domeniul cercetării clinice, care vizează îmbunătățirea tratamentelor, reprezintă cheia câștigătoare a strategiei noastre.

Experimentarea unui vaccin capabil de a fi modificat într-un moment de răspândire a variantelor virusului COVID-19 reprezintă o oportunitate importantă de care trebuie să profităm”.