MAE, atenționare de călătorie pentru Grecia

Publicat: 16 feb. 2021, 10:00, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
MAE, atenționare de călătorie pentru Grecia

Ministerul Afacerilor Externe a lansat o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care sunt în Grecia sau care vor să călătorească în această țară.

Autoritățile elene au închis tronsonul de autostrada Lamia – Atena, din cauza condițiilor meteo extreme generate de frontul de aer polar „Medeea”.

Este interzisă circulația rutieră, de orice tonaj, pe tronsonul de autostradă cuprins între orașul Lamia și capitala Atena (cca. 150 de km), în intervalul 15.02.2021 (orele 19:00) – 16.02.2021 (orele 19:00).

Trfaicul prin punctul de trecere a frontierei bulgaro-elene Kulata –Promachonas poate fi afectat. Transportatorilor rutieri le-ar putea fi restricționată intrarea pe teritoriul Greciei.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088) , apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, în cazuri urgente, românii au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.