Limba română are câteva palindromuri. Ele se referă la cuvinte sau grupuri de cuvinte pe care le poți citi de la stânga la dreapta și invers, fără să le pierzi sensurile: „tot“, „Ana“, „cojoc“, „o ramă maro“ ș.a.
Cele mai multe cuvinte din limba română încep cu litera „C“. Drept dovadă este Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), care conține nici mai mult, nici mai puțin de 19.750 de definiții ale termenilor ce încep cu litera „C“.
Există un termen format din 44 de litere, considerat ca fiind cel mai lung din limba română. Așadar, este vorba despre „pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză“ sau, mai simplu spus, despre silicoză – o boală pulmonară cronică ce apare în urma inhalării prelungite la niște compuși chimici.
În limba română, numeralele cardinale „cinci“ și „douăsprăzece“ au atâtea litere pe cât arată cifra sau numărul lor: 5 și 12.
Câteva dintre cuvintele românești au fost găsite în câteva texte slavone, ca de pildă „abia“ (863-867 d.Hr.), „cumătră“ (869-885 d.Hr.), „august“ (943 d.Hr.). Primele texte românești au apărut în secolul al XVI-lea, cel mai vechi text fiind „Scrisoarea lui Neacșu“ (1521), scrisă cu litere din alfabetul chirilic.
Inițial, s-a numit „Societatea Literară Română“, apoi a devenit „Societatea Academică Română“, iar varianta finală a rămas „Academia Română“. Una dintre responsabilitățile principale este aceea de a stabili normele de ortografie obligatorii ale limbii române. Atât Elenei, cât și lui Nicolae Ceaușescu le-a fost retras titlul de membri ai academiei, după moartea lor.
Atunci când etichetezi un obiect ca fiind un „kitsch“, adică de proastă calitate, amintește-ți că este singurul termen din DEX care conține patru consoane la sfârșit.
27 de litere are „Stațiunea Climaterică Sâmbăta“, un sat din județul Brașov, în timp ce „Constantinești“ este cea mai lungă denumire de localitate formată dintr-un singur cuvânt (14 litere). La polul opus, numele comunei Ip din județul Sălaj conține doar două litere.