Papa Francisc taie din salarii

Publicat: 24 mart. 2021, 22:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Papa Francisc taie din salarii
Vaticanul acordă binecuvântare cuplurilor de același gen, în anumite condiții

Papa Francisc a ordonat cardinalilor să aplice o tăiere de 10 la sută a lefurilor şi a redus salariile altor clerici care lucrează la Vatican pentru a salva locurile de muncă ale angajaţilor obişnuiţi.

Aceasta în contextul în care veniturile Sfântului Scaun au fost afectate de pandemia de coronavirus, potrivit Reuters. Vaticanul a anunţat miercuri că papa Francisc a emis un decret ce prevede reduceri proporţionale începând cu data de 1 aprilie.

Un purtător de cuvânt a declarat că angajaţii de rang inferior nu vor fi afectaţi de aceste reduceri salariale. Papa Francisc a insistat deseori că nu vrea să dispună concedieri.

Cardinalii care lucrează la Vatican şi locuiesc în Cetatea Sfântă sau la Roma ar beneficia de salarii de aproximativ 4.000-5.000 de euro pe lună, mulţi dintre aceştia trăind în apartamente mari pentru care plătesc chirii cu o valoare situată mult sub preţul pieţei, notează Reuters.

Creșterile salariale, suspendate

Alţi conducători de departamente, majoritatea clerici, vor avea salariile reduse cu 3%-8%. Creşterile salariale programate vor fi suspendate până în martie 2023.

Aceste prevederi vor fi valabile şi în cazul angajaţilor de rang superior de la bazilicile papale.

Sfântul Scaun, organismul administrativ central al Bisericii Catolice din întreaga lume, ar putea fi nevoit să folosească 40 de milioane de euro din rezervele sale pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de COVID-19 care îi afectează veniturile, a declarat la începutul acestei luni cel mai înalt reprezentant economic al Vaticanului.