PNRR: Decizii importante pentru România în Parlamentul European

Publicat: 20 mai 2025, 10:32, de Rona David, în POLITICĂ , ? cititori
PNRR: Decizii importante pentru România în Parlamentul European
PNRR

Marți este o zi importantă pentru viitorul țării noastre care se decide în Parlamentul European. Se aprobă raportul prin care România solicită Comisiei Europene prelungirea cu 18 luni a perioadei de implementare pentru proiectele mature din PNRR.

Raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, din care este finanțat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, va fi votat astăzi de comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Este vorba despre acele proiecte deja începute, de care depind investiții și reforme importante pentru nivelul de trai al oamenilor și modernizarea României și care pot fi finalizate cu o prelungire adecvată, nu foarte mare. Un alt punct important al raportului este facilitarea tranziției către alte surse de finanțare europene.

Raportul privind prelungirea implementării proiectelor PNRR: obiective clare și echitabile

Este un pas esențial pentru a evita pierderea acestor fonduri și pentru a valorifica fiecare investiție strategică pentru dezvoltarea României și a Europei- notează vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pe pagina sa de Facebook.
Victor Negrescu a publicat forma posibilă a paragrafului-cheie din raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care îl coordonează ca raportor al Comisiei pentru Bugete din Parlamentul European.

Votul din Parlamentul European nu este însă suficient pentru prelungirea PNRR. O astfel de măsură trebuie aprobată și de statele membre UE.

Pentru România, prelungirea ar fi o șansă în plus să absoarbă toate cele 27 de miliarde de euro din PNRR – granturi și împrumuturi, pentru că reformele care condiționează aceste fonduri sunt întârziate masiv de guvernul Ciolacu.