”Ne-am adunat astă seară să vorbim despre viitorul Partidului Republican”, a declarat Trump, invitat de onoare la o reuniune a donatorilor din cadrul ”Grand Old Party” (GOP), la Mar-a-Lago, sâmbătă, care a ţinut prima pagină după ce a proferat acuzaţii şi insulte la adresa unor lideri republicani.
Deși a declarat că se va vorbi despre viitor, Donald Trump a rămas tot în trecut. Într-un discurs, el a subliniat că nu are ”nicio îndoială” cu privire la o recucerire a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor în 2022, Trump şi-a atribuit meritul dezvoltării unui vaccin împotriva covid-19.
”Ei ar trebui să-l numească Trumpcine” a spus el adunării.
Fostul președinte al SUA consideră că modul în care a gestionat pandemia de coronavirus a fost bun, chiar dacă au murit 400.000 de oameni în timpul președinției sale.
El i-a felicitat pe guvernatorii republicani care au ţăinut magazinele şi întreprinderile deschise în statele lor şi l-a atacat pe doctorul Anthony Fauci, consilierul preşedinţiei.
”Aţi mai văzut pe cineva atât de nul?”, a spus Trump.
Magnatul în domeniul imobiliar a repetat că a obţinut victorii în Georgia şi Pennsylvania, două state în care Biden a obţinut victoria în alegeri şi în care nu s-au dovedit niciodată fraude electorale, şi a denunţat rezultatul oficial al alegerilor prezidenţiale americane de la 3 noiembrie drept o ”prostie”.