Val masiv de dezertări în partidele suveraniste: balonul de săpun a pocnit, iar spuma se împrăștie peste tot

În ultimele săptămâni, Partidul Oamenilor Tineri (POT), Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și S.O.S. România – toate formațiuni cu discurs similar eurosceptic și naționalist – au fost zguduite de demisii colective și conflicte interne. Parlamentarii pleacă în serie, invocând motive de principiu: subordonarea formațiunii unor interese străine agendei inițiale, centralizarea puterii în mâinile unor lideri autoritari și blocarea oricăror inițiative legislative care nu convin conducerii.

Practic, conducerile acestor partide sunt acuzate de comportament dictatorial și toxic, de sacrificarea valorilor și promisiunilor electorale pe altarul unui cult al liderului.

Partidul Oamenilor Tineri (POT): demisii în lanț și acuzații de conducere autoritară

POT, formațiune suveranistă condusă de Anamaria Gavrilă, a fost lovit de un val de demisii care i-au făcut să dispară grupurile parlamentare. În Camera Deputaților, șase deputați (Dumitrița Albu, Lucian Andrușcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan și Aurora Simu) – iar apoi încă unul – și-au anunțat plecarea din partid. În Senat, doi dintre cei șapte senatori au demisionat (Liviu-Iulian Fodoca și Ștefan Borțun), dizolvând automat grupul parlamentar potențial. Demisionarii rămân, în general, neafiliați; niciunul nu a acceptat, deocamdată, să treacă sub sigla vreunui alt partid.

Întregul fenomen a izbucnit pe fondul nemulțumirilor legate de stilul de conducere. Parlamentarii plecați reproșează conducerii POT că a devenit eterogenă față de angajamentele asumate. Senatorul Liviu-Iulian Fodoca a subliniat faptul că „proiectul politic POT a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar” și că deciziile strategice au fost centralizate „în mâinile unui grup restrâns, cu influență de tip familial”.

Și-au pierdut ”valorile”!!!

Analog, șeful grupului senatorial Ștefan Borțun a acuzat că partidul „și-a pierdut valorile” inițiale și că actuala conducere „vrea doar să distrugă, nu să construiască”, blocând în mod arbitrar orice proiect legislativ pentru cetățeni. Aurora Simu, unul dintre deputații plecați, a explicat că grupul de demisionari nu a fost convins de nimeni din exterior: „Am venit în Parlament cu idei în care credem, și care, din păcate, au fost pierdute pe drum de partidul din care am făcut parte.”

În esență, acuzațiile vizează un comportament autoritar și nepotist al conducerii: numiri arbitrare de candidați, refuzul dialogului intern și blocarea ideilor altor parlamentari (toate elemente de „comportament dictatorial” conform foștilor colegi).

Slujnicuța răspunde!

Reacția conducerii POT a fost agresivă. Președinta Anamaria Gavrilă a catalogat plecările ca pe un act de „trădare” la adresa votanților și i-a comparat pe renegați cu „fiii risipitori” care abandonaseră familia. În discursul ei public, însă, Gavrilă nu a recunoscut probleme de stil managerial; a insistat că partidul își va continua drumul „cu fruntea sus, mai puțin, dar mai puternici”. Din păcate pentru POT, implozia internă a avut și consecințe tehnice: cu doar doi senatori rămași, grupul senatorial se dizolvă și se pierde accesul la anumite resurse și birouri. La Cameră, perechea de demisii recunoscute a lăsat grupul POT la 14 deputați, peste pragul necesar, dar sub pragul de siguranță pentru viitoare pierderi. În acest stadiu, fostele fețe ale POT au declarat că nu vor intra în vreo altă formațiune cunoscută; speranța lor e să construiască, eventual, un proiect suveranist reconfigurat sau să rămână independenți, departe de „lideri autoritari”.

AUR și ruptura lui Claudiu Târziu: formarea „Acțiunii Conservatoare”

AUR, formațiune naționalistă aflată până de curând în opoziție puternică, s-a confruntat și ea cu o ruptură de talie istorică. Copreședintele AUR, Claudiu Târziu – alături de George Simion un pionier al Alianței – și-a anunțat la începutul lunii aprilie 2025 demisia din partid și intenția de a crea o nouă formațiune politică. Motivul oficial invocat a fost schimbarea radicală a direcției AUR: Târziu a acuzat că partidul a fost „înlocuit cu Partidul George Simion”, practic confiscat de președintele Simion. Într-o scrisoare amplă, el s-a descris ca fiind „alungat din propria casă” de către colegii pe care-i ajutase să-l înființeze, invocând nevoia de a salva „moștenirea moral-spirituală” de la care plecase AUR. El a anunțat înființarea „Acțiunii Conservatoare”, un nou partid ce urma a fi lansat după alegerile prezidențiale din mai 2025. Din prima zi de promovare publică, Târziu a făcut cunoscuți câțiva dintre fondatorii noii formațiuni: nume precum Șerban Dimitrie Sturdza (europarlamentar ales pe listele AUR în 2024), Antonio Andrușceac (fost activist USR și apoi deputat AUR) sau Robert Alecu (deputat AUR), printre alții. El a declarat că nu există finanțatori „toxiici” sau vehicule tenebroase în noul său proiect și că, deși a primit oferte de afiliere la alte partide, nu va adera la niciun alt grup deja existent – nici măcar la S.O.S., căreia îi fusese transmisă o invitație publică.

Plecarea lui Târziu are implicații majore: pe de o parte, el preia prin „Acțiunea Conservatoare” un nucleu al electoratului AUR dezamăgit, dând curs nemulțumirilor „din umbră” pe care le-a alimentat. Pe de altă parte, pune sub semnul întrebării unitatea AUR.

Reprezentanții partidului condus de George Simion au reacționat defăimându-l, spunând că un nou partid „nu face decât să confirme” zvonurile de multă vreme despre conflicte interne. În comunicatul oficial, AUR îi reproșează lui Târziu absența repetată de la ședințele interne ale partidului și că inițiase campanii publice împotriva colegilor (ex. scrisoarea împotriva lui Simion).

Întreaga relatare a lui Târziu nu folosește însă termeni precum „dictatorial”, ci prezintă sentimentul de trădare de către propria echipă. Este clar că ruptura s-a produs pe fundalul unei lupte de putere: el denunță un establishment închis, concentrat în jurul președintelui Simion, iar Simion îl acuză pe Târziu că se poziționează constant în afara partidului și l-a atacat cu virulență de mai multe ori.

Implicit, plecarea lui Târziu subliniază cât de fragilă se poate dovedi coeziunea unui partid populist caracterizat prin lideri intoleranți și ideologie stabilită de ei.

S.O.S. România (Diana Șoșoacă): plecări masive și ”reorganizare” suveranistă

Partidul S.O.S. România, condus de europarlamentarul și senatoarea Diana Șoșoacă, a intrat în legislativ cu un scor spectaculos – 38 de mandate – dar a suferit exodul parlamentarilor încă din primele luni. Încă din februarie 2025, cinci parlamentari și-au anunțat deja demisia și au devenit neafiliați. Printre ei se numără deputații Ecaterina-Mariana Szoke și Ștefan-Alexandru Băișanu (alături de alți membri ai Camerei Deputaților) și câțiva senatori nevopliți public la acel moment. În martie, lovitura cea mai dură a venit din partea fostului lider al grupului parlamentar, Dumitru Coarnă, care a spus că pleacă din partid acuzând un „climat de ostilitate” intern. Coarnă a descris episoade grave: îl acuza pe liderul suprem al S.O.S., Diana Șoșoacă, că s-ar fi dedat la «înjurii și blesteme» adresate electoratului suveranist, ceea ce el consideră cu totul toxic pentru un partid politic.

Apoi, la finele lui mai 2025, alți parlamentari au coborât în ședință și au semnat demisiile: senatorul Olga Onea și deputatul Florin Jianu (ambii proveniți din filiala Galați) și-au depus oficial mandate de S.O.S. România. Informațiile din presă indică că încă 17 parlamentari – în majoritate deputați – urmează să anunțe demisia în bloc, transformând practic S.O.S. România într-un partid fără grup parlamentar. Ca și în celelalte cazuri, foștii membri dețin funcții parlamentare și acuză public stilul de conducere al Dianei Șoșoacă. Motivația principală invocată este furia față de ceea ce ei văd drept management autocrat: acuzații că Șoșoacă „a confiscat formațiunea pe persoană fizică”, impunând ca orice inițiativă de lege să fie aprobată mai întâi de la centru, fără consultarea parlamentarilor de rang inferior. Se spune despre ea că negocierile interne sunt ineficiente – orice opoziție fiind zdrobită prin decizii arbitrare. Nemulțumiții deplâng că S.O.S. a devenit o „formațiune de buzunar” a președintelui, în care orice critică este sancționată sau catalogată drept trădare. În interviuri și comunicări, ei spun deschis că nu mai pot lucra într-un asemenea mediu nepotrivit unei culturi democratice interne.

Nici Diana Șoșoacă nu rămâne impasibilă: inițial, ea a motivat că demisionarii „fug” de responsabilitate, comparându-i cu proprozii (fiii risipitori) care părăsesc casa. În plan practic, însă, aceste plecări lasă partidul fără grup în Parlament, ceea ce reduce fondurile de funcționare și drepturile de secretariat.

Potrivit scenariului difuzat, o parte dintre cei care pleacă se gândesc la reorganizarea sub un brand suveranist diferit: se vorbește despre posibilitatea formării unui nou grup parlamentar, condus poate de europarlamentarul Luis Lazarus, care a intrat și el în conflict cu Șoșoacă. Oricum, toți cei plecați rămân în prezent parlamentari neafiliați.

Context politic și implicații pentru viitoarele alegeri

Fragmentarea blocului suveranist pune problema viabilității acestui segment pe scena politică românească. În contextul actual, partidele populiste și eurosceptice nu numai că se scufundă în irelevanță, dar își și sabotează din interior potențialul electoral.

Criza internă la POT, plecarea lui Târziu din AUR și valul de demisii din S.O.S. sugerează că aceste formațiuni au fost prea dependente de figuri carismatice și inițiatorii lor personali. Împărțirea suveraniștilor are consecințe directe: de exemplu, AUR va trebui să concureze cu „Acțiunea Conservatoare” a lui Târziu, riscând scăderea numărului de votanți consecvenți. Demisii în masă din S.O.S. vor anula practic grupul parlamentar și vor diminua vizibilitatea partidului în teritoriu, făcând foarte dificilă păstrarea acelui electorat ”anti-sistem” unit.

În perspectiva alegerilor viitoare (parlamentare sau prezidențiale), aceste scindări îi pot avantaja pe marii actori consacrați: un front care se bizuie pe electoratul needucat, despărțit în mai multe tabere, pierde forță de negociere. Mai mult, votanții suveraniști se pot simți dezamăgiți sau derutați de disputele interne, fragmentându-se și ei politic.

Totuși, unii analiști arată că, paradoxal, formațiunile rămase se pot reactiva printr-o reorganizare după criză. De pildă, AUR rămâne pe harta politicii naționale prin George Simion și Gabriela Scutea, iar plecările interne îi pot consolida imaginea de partid ortodox al liderului de „neînlocuit”.

La S.O.S., îndepărtarea deputaților cu viziuni divergente poate întări linia radicală a Dianei Șoșoacă, deși în acest moment partidul este grav decimat. Și lucrurile nu se vor opri aici. Șoșoacă însăși e în mare scădere de popularitate. Comicul involuntar pe care-l duce în marsupiu nu se mai vinde ca altădată.

Totodată, „Acțiunea Conservatoare” nou-introdusă de Claudiu Târziu își poate croi un segment propriu de electorat dur, care nu se identifică cu strategia electorală a AUR actual. Dar poate culege mulți membri din rândul celor proaspăt dezertați.

Actualul val de dezertări din partidele suveraniste românești subliniază o etapă de maturizare forțată: liderii și membrii trebuie să învețe, rapid, să-și gestioneze conflictele interne și altfel decât prin demisii în masă. Dacă nu, riscă ca la următoarele scrutine să nu mai existe partide suveraniste relevante la putere, ci doar grupuri diseminate în tabere rivale.

Nu că ne-ar interesa prea tare viitorul ”suveraniștilor”…

Viitorul acestor formațiuni depinde de capacitatea lor de a se reconstrui pe baze ideologice sănătoase, cu o conducere care să evite derapajele autoritare descrise chiar de apropiații săi. În lipsa acestei recalibări, retorica naționalistă va rămâne fragmentară, cu consecințe incerte asupra peisajului electoral românesc de mâine.

Cum se leagă traseismul de înfrângerea lui George Simion și negocierile pentru un nou guvern?

Momentul actual e perfect pentru traseiști, la fel cum un trotuar cald e perfect pentru șerpi. Înfrângerea lui George Simion în fața lui Nicușor Dan a demontat mitul „bătăiosului anti-sistem” care părea de neoprit și a zguduit încrederea internă din AUR și din tot cercul suveranist. Simion, cel care vindea iluzii de putere populară, s-a dovedit doar un „lider de moment”, iar Nicușor Dan, cu figura sa de tehnocrat reținut, a părut brusc un refugiu „respectabil” pentru un electorat obosit de scandal și isterie.

Înfrângerea lui Simion a demonstrat, de fapt, că valul populist e la fel de volatil precum lozincile lui. Și pe acest fond de slăbiciune, traseismul și-a găsit prilejul perfect: parlamentarii simt că barca suveranistă nu mai e sigură și caută colac de salvare în alte direcții.

Magnetul momentului potrivit

Negocierile pentru formarea noului cabinet sunt deja un magnet pentru oportuniști. Parlamentarii care au rupt-o cu POT, AUR sau S.O.S. România știu că orice majoritate fragilă e dispusă să accepte orice vot suplimentar. Practic, un grup de neafiliați – mai ales cei 17 din S.O.S. și cei din POT – pot deveni monedă de schimb: susținere parlamentară, funcții în agenții, sinecuri. Ei își negociază deja viitorul. Nu e vorba de ideologie – e vorba de posturi și privilegii.

În același timp, traseiștii speră să scape de stigmatul de „băieți de galerie” sau „fete de scandal” cu care pleacă din partidele suveraniste. Ei visează la un nou început: fie ca „independenți” onorabili, fie ca membri fondatori ai unor partide suveraniste „curățate” de comportamentul dictatorilor lor.

Dar majoritatea vor altceva: să intre la masa deciziilor în noul cabinet sau să se lipească de partide cu șanse reale la putere – fie PNL, fie grupări civice pro-Nicușor Dan care vor apărea curând.

Practic, ne putem aștepta la:

un șantaj al voturilor de susținere la învestirea noului guvern, cu traseiști care își vând sprijinul contra funcții;

un val de „curățare a imaginii” – toți acești dezertori vor poza brusc în „patrioți” care au rupt cu toxicitatea fostului lider;

formarea de micro-partide sau grupuri parlamentare temporare, care se vor vinde la licitație;

mult zgomot și puține soluții reale – pentru că traseismul rămâne un simptom al haosului, nu o soluție politică.

Și cu ăia care v-au ales, ce faceți? Ce le veți mai povesti?

În final, acest moment arată perfect cum o clasă politică instabilă, dominată de personalități impulsive și de egouri supradimensionate, își sacrifică propriul electorat pe altarul oportunismului. România „responsabilă” de care tot vorbesc liderii la televizor e, de fapt, un vis: traseiștii nu-și schimbă năravul, doar steagul. Iar alegerile viitoare – fie parlamentare, fie locale – vor arăta că tot ce nu e construit pe principii solide se va prăbuși la fel de repede cum s-a ridicat.

Ipocrizia dezertărilor: cine și-a imaginat că liderii suveraniști sunt niște democrați înnăscuți?

Ipocrizia traseiștilor e la fel de evidentă ca și zâmbetul fals din timpul unei conferințe de presă. E greu de înghițit explicația „n-am știut cum sunt liderii” venită de la parlamentari care, acum șase luni, îi aplaudau cu frenezie pe aceiași lideri. Atunci, când și-au luat mandatele, era perfect clar cine sunt șefii de partid: Diana Șoșoacă nu s-a ascuns niciodată, Simion a fost mereu același narcisist zgomotos, iar la POT, inconsistența intelectuală a liderilor era la vedere de la bun început.

Revelații!

Acum, brusc, toți acești dezertori descoperă „apucăturile dictatoriale” de parcă ar fi avut o revelație pe drumul Damascului. Să fim serioși: nu s-a schimbat nimeni peste noapte. Nu e ca și cum Diana Șoșoacă a devenit, din senatoare blajină, un mic Stalin al partidelor suveraniste – așa a fost mereu. George Simion n-a trecut, de la un băiat sfios cu cărți de poezie, la un haiduc cu buzduganul puterii – așa a fost mereu. Iar POT a fost întotdeauna o combinație de orgolii și ambiții personale.

Un calcul jalnic

Ce-i face pe acești parlamentari să „vadă lumina” tocmai acum? Nu e vreun puseu de moralitate, nici vreo trezire de conștiință. E pur și simplu un calcul rece: și-au dat seama că liderii lor s-au făcut de râs public și le afectează propria imagine. În fond, e mai ușor să spui „nu știam” decât „am stat în barcă atâta timp cât era profitabil”. Așa că, în loc să-și asume și propria complicitate, aleg să pozeze în martiri neînțeleși.

În realitate, autoritarismul liderilor suveraniști era la vedere de la bun început. Dezertările „de onoare” de acum sunt doar un alt mod de a-și salva cariera politică și de a rămâne pe val. Dar, cum bine știm, cine își construiește viitorul pe oportunism, va sfârși tot cu oportuniști lângă el.

În concluzie, traseismul parlamentar românesc e un rahat imens

E o demonstrație că politica de la noi încă funcționează pe bază de oportunism și vanitate personală, nu de valori sau loialitate față de alegători. E proba supremă că, atunci când partidul devine o simplă barcă de salvare, fiecare își face propriul plan de evacuare și caută o altă barcă mai mare. Și e un semnal că niciun discurs despre „interesul național” nu valorează nimic dacă e susținut de oameni care își schimbă loialitățile după cum bate vântul.

”Deziluzia” nu ia forme oneste. De ce nu vă retrageți din viața politică?

În final, traseismul rămâne o formă de trădare cu zâmbetul pe buze: un „ghinion de neșansă” pentru alegători și un spectacol de prost gust pentru o democrație care, la suprafață, încă pozează în „responsabilitate”. România e, din păcate, încă pe lista țărilor unde politica e un circ, iar traseismul e maimuța de la intrare care cere bilet la fiecare tur de alegeri.

Și, încă o dată, ne întreb: dacă liderii sunt atât de dezamăgitori, de ce nu vă retrageți definitiv din viața politică, dragi traseiști de rahat?