Secrete nespuse despre prințesa Anne. La ce bijuterie nu renunță niciodată fiica regretatei regine Elisabeta

Publicat: 05 iun. 2025, 13:13, de Carmen Ciripoiu, în Internațional , ? cititori
Secrete nespuse despre prințesa Anne. La ce bijuterie nu renunță niciodată fiica regretatei regine Elisabeta

Considerată unul dintre cei mai muncitori membri ai familiei regale britanice, prințesa Anne a preferat mereu o viață discretă, departe de probleme. Singura fiică a reginei Elisabeta ascunde însă multe secrete.

Una dintre cele mai enigmatice figuri ale familiei regale britanice, prințesa Anne și-a dedicat viața datoriei și pasiunilor sale. Dovadă că la 75 de ani, are peste 300 de angajamente oficiale anual. Al doilea copil al reginei Elisabeta și al prințului Philip, a fost descrisă de biograful regal Robert Lacey ca fiind „o mare mângâiere” a mamei sale în ultimii ani din viață.

Un moment de cumpănă: tentativa de răpire din 1974

Deși a stat departe de lumina reflectoarelor, prințesa Anne a avut parte în anul 1974 de un episod care a marcat-o, fiind ținta unei tentative de răpire la Londra. Un bărbat a blocat mașina în care se afla prințesa și soțul său de atunci, Mark Phillips și a cerut o răscumpărare de trei milioane de lire sterline.

Bărbatul a tras asupra șoferului și a gărzii de corp, dar prințesa a rămas calmă. Norocul său a fost Ronnie Russell, un fost boxer, care a salvat-o după ce l-a lovit pe atacator. În semn de mulțumire, regina Elisabeta i-a plătit ipoteca locuinței din fonduri private și i-a oferit medalia George.

Prințesa nu se desparte niciodată de broșa sa din aur cu nod celtic

Spre deosebire de fosta Suverană, regina Camilla sau Kate Middleton, prințesa Anne poartă rar bijuterii ostentative. Se spune că ar fi moștenit inelul de logodnă al reginei Elisabeta, pe care aceasta nu l-a scos niciodată de pe deget. E vorba de un diamant rotund înconjurat de zece diamante mai mici, care a aparținut inițial prințesei Alice de Battenberg, mama prințului Philip.

Anne nu a fost însă văzută niciodată purtând această bijuterie, păstrând discreția asupra colecției sale. Pe de altă parte, prințesa nu se desparte niciodată de broșa ei din aur cu nod celtic, la care nu a renunțat nici la funeraliile reginei, reprezentând legătura sa cu Scoția.

Prințesa Anne e cunoscută pentru reciclarea bijuteriilor

Fiica reginei Elisabeta a fost văzută purtând aceleași piese timp de decenii, un exemplu fiind cerceii pe care i-a avut la nunta din 1992, care sunt preferați și astăzi. În 1973, la logodna cu Mark Phillips, Anne a primit de la acesta un inel cu un safir albastru central, flancat de diamante, inspirat de stilul Art Deco.

La cea de a doua căsătorie din 1992 cu Timothy Laurence, prințesa Anne a optat pentru un inel cu un cabochon de safir și diamante, mai puțin tradițional, dar foarte elegant. Nu în ultimul rând, Anne este cunoscută pentru cerceii cu perle sau diamante mici, purtați la majoritatea aparițiilor publice. Un hobby puțin cunoscut al prințesei Anne este designul rural, aceasta renovând personal proprietatea sa, Gatcombe Park, Gloucestershire, unde locuiește cu Timothy Laurence.