Tezele lui Putin și ale regimului său: o Europă îngenuncheată, un delir imperial și o Rusie care urlă din Evul Mediu

Europa nu mai e atacată cu tancuri, ci cu căldări de zoaie. Dinspre Est vin zilnic rafale de minciuni, teorii infecte, pseudo-creștinism moscovit și nostalgii sovietice reciclate în predici despre „declinul Occidentului”. Regimul Putin nu vrea să cucerească teritorii – vrea să spele pe creier. Cu lozinci, conspirații și pseudo-ideologi care se roagă în limba lui Dugin și gândesc în ruble.

Ceea ce ni se întâmplă nu e doar o agresiune informațională – e o formă de contaminare culturală, o invazie cu pretenții de misiune spirituală, în care călăii se declară salvatori, iar victimele sunt acuzate că și-au dorit moartea.

Această analiză este harta minciunii rusești care se întinde peste Europa ca o eczemă geopolitică. De la tezele oficiale ale Kremlinului la influencerii cu neuronul prizonier, de la trompetele locale la vectorii globali ai prostiei agresive – totul e documentat, demontat și scuipat înapoi, cu sânge rece și ironie tăioasă.

Pentru că atunci când zoaiele vin peste tine în valuri, singura formă de apărare e luciditatea. Și o bâtă sănătoasă de adevăr.

Partea I – Europa în ochii Kremlinului: slabă, decadentă, gata de sfâșiat

În manualul de gândire geopolitică de la Kremlin, Europa nu e un partener, nici măcar un rival. Europa este o pradă. Este un organism bătrân, liberalizat până la dizolvare, slăbit de propriile drepturi, sterilizat de progresism și infantilizat de bunăstare. În narativul promovat de regimul Putin, Europa e o grădină cu porțile deschise, păzită de un câine bătrân – NATO – care mai latră, dar nu mai mușcă.

Această idee, repetată obsesiv în discursurile putiniste, funcționează ca bază pentru întreaga politică externă rusă. În esență, regimul susține că:

• Europa nu mai are voință strategică.
• Este condusă de birocrați fără caracter.
• Este infestată de „ideologii distructive” precum multiculturalismul, feminismul, ecologismul radical și corectitudinea politică.
• Și, cel mai important: Europa și-a abandonat rădăcinile creștine și identitatea tradițională, devenind o caricatură sterilă a civilizației.

În acest context, Rusia apare, în propria mitologie, ca un bastion al normalității. O țară „care nu și-a uitat valorile”, unde bărbatul e bărbat, mama e mamă, iar biserica ortodoxă nu este un partener de dialog, ci un stăpân de conștiințe.

Europa, deci, trebuie „salvată” – nu prin cooperare, ci prin „reformatare”. Prin destabilizare. Prin forță. Printr-un proces de re-evanghelizare în stil slav, cu Kalashnikovul în stânga și icoana în dreapta.

Partea II – Ucraina, doar începutul: fosta URSS este o „istorie neterminată”

Teza principală a lui Putin este că destrămarea URSS a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Ce înseamnă asta, de fapt? Că tot ce s-a întâmplat după 1991 e greșit. Că statele independente născute din dezmembrarea imperiului roșu sunt, în ochii Moscovei, niște rătăciri temporare. Că Ucraina, Moldova, statele baltice, Kazahstanul și Caucazul sunt teritorii greșit desprinse – niște falii în ordinea naturală a lumii.

Refacerea acestui „corp rănit al Rusiei” e văzută ca misiune istorică. Nu doar un obiectiv strategic, ci un act de justiție cosmică.

Așa se justifică orice agresiune:

• Ucraina? „Un popor frate, manipulat de naziști.”
• Moldova? „O parte a lumii ruse, rusofonă în adâncul sufletului.”
• Țările baltice? „Provocări NATO, cu populații rusofone oprimate.”
• Georgia, Armenia, Belarus? „Spațiu natural de securitate rusească.”

Practic, în viziunea Kremlinului, toate fostele republici sovietice sunt niște copii răpiți, care trebuie „readuși acasă”, eventual în lanțuri, dacă altfel nu se poate.

Această obsesie reparatorie se bazează pe o înșelătorie istorică: că Uniunea Sovietică a fost o expresie legitimă a voinței popoarelor. Că în URSS nu a fost teroare, genocid, deportări, ci fraternitate și progres. Că destrămarea a fost „un accident” produs de slăbiciunea liderilor din anii ‘80 – o defecțiune, nu o eliberare.

Partea III – cum ar trebui să arate Europa: planul rus pentru un continent în genunchi

În delirul putinist, Europa „normală” este una dominată de autocrații conservatoare, de state închise, cu armate puternice și cetățeni obedienți.

În această Europă, Bruxelles-ul nu mai contează. Nici Berlinul. Nici Parisul. Conducerea lumii este de natură „spirituală” și vine dinspre Est. Occidentul este respins ca decăzut, murdar și slab. Iar Europa Centrală și de Est – cu România, Ungaria, Serbia, Bulgaria – sunt văzute ca „punți de trecere”, ca teren fertil pentru destabilizare și, eventual, pentru o reorientare „tradiționalistă” spre Rusia.

Aceasta este așa-zisa „Eurasie”: o construcție geopolitică în care Rusia e lider, iar restul – vasali. O Europă ruptă în două, în care țările baltice sunt „recuperate”, Ucraina e anexată, România și Moldova sunt destabilizate, iar Germania devine un tigru de carton împărțit între vină istorică și dependență energetică.

Partea IV – cum justifică Rusia totul: de la „lumea rusă” la „războiul spiritual”

Toate acțiunile regimului Putin se sprijină pe un construct ideologic fabricat în laboratoarele ideologice de la Moscova: „Russkiy Mir” – Lumea Rusă.

Aceasta nu e doar o identitate culturală, ci un proiect imperial. Ea presupune că, oriunde trăiesc ruși (sau vorbitori de rusă), acolo Rusia are drepturi speciale – inclusiv militare. Se preia, practic, doctrina „protecției minorităților” și se transformă într-o scuză pentru expansiune.

Pe lângă aceasta, mai apare și teza „războiului spiritual”: Rusia ar fi ultima mare civilizație tradițională, atacată de Occidentul decadent, satanist, LGBT-ist, corupt. De aici și obsesia regimului pentru „declinul moral al Europei”: parada gay de la Paris e văzută ca o bombă mai periculoasă decât orice rachetă NATO.

În acest context, războiul din Ucraina nu mai e o invazie, ci un act purificator. O cruciadă. O misiune divină.

Putin nu se crede politician. Se crede un profet ortodox cu puteri nucleare.

Partea V – demontarea: între minciună, delir și crimă

Să punem lucrurile la punct. Tezele regimului Putin sunt o combinație între falsificare istorică, patologie identitară și ambiție criminală.

1. Europa nu e slabă. A trecut prin două războaie mondiale, o pandemie, crize energetice și valuri de migrație – și e încă funcțională, democratică și liberă. Dacă ar fi fost atât de „decadentă”, Rusia nu și-ar fi pierdut cei mai buni IT-iști și artiști fugind spre Occident.
2. Destrămarea URSS nu a fost o catastrofă. A fost o eliberare. Peste 100 de milioane de oameni și-au recăpătat suveranitatea, dreptul la limbă, la cultură, la viață fără KGB. Numai cine regretă Gulagul poate vorbi despre „catastrofă”.
3. „Lumea rusă” nu e civilizație – e imperialism în halat ortodox. Nu există o identitate rusă superioară. Există doar o identitate rusă folosită ca pretext pentru ocupație, asasinat și dictatură. Dacă rușii s-ar teme de Occident, nu și-ar trimite copiii la Londra.
4. Europa nu are nevoie de reevanghelizare ortodoxo-fascistă. Europa are nevoie de adevăr, de libertate și de capacitatea de a-și corecta greșelile. Asta e forța ei: autocritica. Nu dogma. Nu bătaia.
5. Nimeni nu a invitat Rusia în Ucraina. Nu există „naziști ucraineni”. Există o țară atacată, bombardată, mutilată – pentru că a îndrăznit să se îndrepte spre Europa. Iar Rusia, în loc să-și construiască viitorul, a ales să distrugă trecutul altora.

Partea VI – o Rusie nespălată, dar cu rachete

Putinismul se prezintă ca o alternativă la „Occidentul decadent”, dar în realitate e un regim de cloacă, de bandiți în costume scumpe care fură, mint și trimit tineri să moară pentru o iluzie. O Rusie care nu mai spală nimic – nici pe sine, nici păcatele – dar care strigă că e pură.

Acești oameni, care se bat cu pumnul în piept că protejează „civilizația creștină”, sunt aceiași care otrăvesc disidenți, violează femei în zone ocupate și construiesc lagăre pentru copiii ucraineni.

Aceștia sunt „salvatorii” Europei. Cu cizme murdare, Evanghelia în buzunar și un buton nuclear sub birou.

Europa trebuie să rămână lucidă

Singura reacție rezonabilă la delirul rusesc e luciditatea. Nu frica, nu flirtul ideologic, nu „înțelegerea” geopolitică. Europa nu trebuie să se plece în fața unei Rusii care confundă violența cu viziunea.

Nu suntem perfecți. Da, Europa are probleme, contradicții, epuizări. Dar e infinit superioară moral, istoric și civilizațional unei puteri care își justifică agresiunile cu texte de secol XIX și predici de cazarmă.

Regimul Putin nu oferă viitor. Oferă doar o gaură neagră, care înghite, distruge și numește asta „ordine”.

Europa nu are nevoie de lecțiile Rusiei. Are nevoie să se apere de ele.

Tehnicile de propagandă rusească în interiorul Uniunii Europene

Cum infiltrează Kremlinul idei, crize și conspirații în mintea colectivă a continentului

În războiul dus de Kremlin împotriva Europei, nu tancurile sunt în prima linie, ci minciunile. Nu rachetele deschid drumul, ci meme-urile, influencerii dubioși, postările virale, site-urile clone și rețelele subterane de „analiști” care țipă la microfonul patriei: „UE e o dictatură!”, „America ne vrea sclavi!”, „Ucraina e de vină pentru tot!”.

Kremlinul nu cucerește teritorii prin armate, ci prin idei perverse, injectate lent și metodic, până când oamenii uită de unde le-au venit. Și tocmai de asta trebuie să cartografiem acest război tăcut: pentru că el se duce în școli, în familii, în talkshow-uri și, mai ales, în capul oamenilor vulnerabili.

1. narațiunea victimelor: când agresorul plânge primul

Primul pas al propagandei ruse e clasic: pozează în victimă. Rusia e mereu „înconjurată”, „provocată”, „neînțeleasă”. NATO e vinovat că se apropie. Ucraina e vinovată că vrea să trăiască. Occidentul e vinovat că există.

E o strategie de inversiune morală. Când tu invadezi o țară suverană, dar reușești să te prezinți ca fiind „atacat”, ai deja un avantaj narativ. E simplu: dai vina pe alții pentru ce faci tu, iar apoi spui că ai fost forțat să reacționezi.

Această minciună funcționează excelent în rândul publicului confuz, sătul de elite, de crize, de pandemii și de ordine pe care nu le mai înțelege. Propaganda rusă oferă un cadru simplu: tu ești bun, ei sunt răi. Ce altceva ți-ai putea dori, când lumea se prăbușește?

2. „declinul moral al Occidentului”: arma conservatorismului isteric

O altă linie de atac? Occidentul ca Sodoma.
Putin și ideologii săi repetă că Europa a degenerat: LGBT, feminism, „genul neutru”, drag queens, transgenderi în biblioteci, parcuri în culorile curcubeului – toate sunt dovada că lumea liberă e pe cale să-și piardă sufletul.

Această teză e reluată și amplificată de influenceri „tradiționaliști” din toată Europa: „Vezi, rușii nu tolerează așa ceva! Acolo e ordine, e normalitate!” – zic ei, cu ochii umezi, ignorând complet cenzura, crimele politice, lipsa presei libere și gulagurile modernizate.

Ceea ce nu înțeleg acești „apărători ai valorilor” e că Rusia nu oferă normalitate – ci autoritarism travestit în moralitate. E ușor să ai „ordine” când ai un singur partid, o singură biserică, un singur bărbat alb heterosexual care decide tot.

3. propaganda economică: „Occidentul moare de foame, Rusia are grâu!”

O linie preferată în perioade de criză: „UE se prăbușește sub propriile sancțiuni, iar Rusia rezistă ca un stejar sovietic!”
Acest tip de propagandă economică umblă prin Facebook, WhatsApp și canalul preferat al mătușii din Vaslui care „știe ea mai bine”.

Se aruncă idei simple și manipulatorii:

• Prețurile cresc din cauza ajutorului pentru Ucraina.
• Românii suferă ca să trăiască refugiații.
• Rusia are resurse, Occidentul are doar panica.
• Putin oferă gaz ieftin, Europa oferă „energie verde și sărăcie”.

Totul ambalat în colaje de oameni la coadă, hărți cu „țările care suferă din cauza UE” și clipuri cu nemți care plâng la televizor. În realitate, Rusia e în prăpastie economică. Dar în realitatea alternativă a propagandei, Rusia e o fortăreață auto-suficientă.

4. teoria conspirației permanente: de la laboratoarele NATO la extratereștri

Nicio campanie rusească fără o porție sănătoasă de conspirații. Rusia nu doar că produce minciuni, dar le și exportă în valuri. Și cele mai eficiente sunt cele care combină frânturi de adevăr cu doze uriașe de paranoia.

• Covid a fost o armă biologică americană.
• Ucrainenii cresc viruși în laboratoare NATO.
• UE vrea să controleze populația prin mâncare vegană.
• Omenirea e condusă de o cabală globalistă care vrea să distrugă identitatea națională.
• Elon Musk e agent CIA care vrea să conecteze creierele la o rețea mondială.

De ce funcționează? Pentru că oferă răspunsuri rapide unor oameni extenuați de complexitatea lumii. Îi scapă de îndoială. Le dă certitudinea că ei „știu adevărul”. Și dacă Rusia e singura care-l spune – e clar cine e de partea binelui, nu?

5. soft power și media capturată: Rusia Today, Sputnik, influencerii de serviciu

Rusia nu s-a mulțumit cu tancurile ideologice. A folosit și presa. De ani întregi, Rusia Today, Sputnik și alte canale propagandistice livrează constant „alternativa la presa mainstream”, adică minciuni frumos împachetate.

Acestea sunt redistribuite de conturi obscure, bloguri de „geopolitică”, youtuberi dubioși, dar și de personaje politice din Europa – suveraniști, ultra-naționaliști, conspiraționiști cu cravată.

Nu de puține ori, acești vectori de propagandă sunt legitimați de presa locală „ca să ofere și cealaltă perspectivă”. Problema e că „cealaltă perspectivă” vine dintr-un birou de dezinformare de lângă Kremlin și conține mai multă manipulare decât o campanie electorală în Vaslui.

6. folosirea suveranismului ca armă împotriva democrației

Rusia adoră „suveranismul”. Nu pentru că respectă suveranitatea – ci pentru că îl folosește ca armă împotriva solidarității europene. Ideea de „fiecare pe barba lui”, de „să nu ne bage UE pumnul în gură”, de „nu vrem globalismul lor” – toate sunt îmbrățișate cu pasiune de Kremlin.

Pentru că, într-o Europă fragmentată, Rusia câștigă.

Campaniile de propagandă alimentează exact acest narativ: „România să fie a românilor, Polonia a polonezilor, Ungaria a ungurilor!” – până când niciunul nu mai vorbește cu celălalt, și Rusia își face de cap.

Asta e logica: dezbină și injectează confuzie.

7. destabilizarea electorală și manipularea democratică

Ultimul nivel al jocului: alegerile.
În ultimele decenii, Rusia a învățat să joace murdar în procesele democratice europene. A influențat referendumul Brexit, a injectat fonduri în partide extremiste, a lansat campanii de fake news în ajunul alegerilor, a sponsorizat grupări „patriotice” care militează, paradoxal, pentru supunerea față de Moscova.

Și o face cu finețe: niciodată direct. Mereu prin ONG-uri paravan, prin site-uri locale, prin asociații de presă „independentă”. Cu bani care vin prin Cipru, Malta sau „donații anonime”. Cu candidați care vorbesc frumos despre „valorile tradiționale”, dar visează la Crimeea.

Nu suntem într-un război clasic, ci într-unul de interpretare

Rusia nu ne cucerește cu armata. Ne cucerește cu propoziții. Cu narative. Cu fraze scurte, eficiente, repetate până când începem să le credem.

„NATO ne folosește.”
„UE ne impune ce să gândim.”
„România nu e suverană.”
„Rusia are dreptate, chiar dacă exagerează.”

Aceste idei sunt virale. Ieftine. Ușor de digerat. Și extrem de periculoase. Pentru că, odată ce îți cuceresc mintea, nu mai e nevoie de tanc.

Ai deschis deja poarta. Cu mâna ta.

Portretul propagandistului rus modern

Ideologi, profeți, conspiraționiști și clovnii utili din Vest

Propaganda rusă nu există în vid. Nu e doar un flux de informație otrăvită care vine de la Kremlin spre lume. E o industrie, cu arhitecți, formatori, poeți paranoici și scribi fanatici. E un laborator de idei toxice ambalate frumos, livrate ca „adevăruri alternative” și înghițite zilnic de milioane de oameni care cred că sunt anti-sistem, dar de fapt își bagă singuri capul în jugul Moscovei.

Hai să-i vedem în toată splendoarea lor. Și să nu iertăm pe nimeni.

1. Alexandr Dughin – părintele fascismului cu accent slav

Nu poți începe o listă a nebuniei fără Dughin. Filosof, geopolitician, mistic auto-proclamat, antisemit voalat și ortodoxist delirant. E individul care visează la „Imperiul Eurasian” condus de o Rusie transformată într-un pol de „tradiție, ordine și spiritualitate”.

Dughin scrie despre moartea liberalismului cu aceeași pasiune cu care Rasputin scria rugăciuni în sânge. E obsedat de Germania nazistă, dar o consideră naivă. El vrea un totalitarism mai profund, mai mistic, mai „curat”.

Pentru el, Ucraina e un obstacol biologic între Rusia și „sufletul Europei”. Iar războiul e sacru. Când fiica lui a fost ucisă, n-a exprimat durere – ci exaltare. „Ea a murit pentru ideea eurasiatică.”

Asta e gândirea care stă la baza discursurilor lui Putin. Nu e geopolitică. E teologie schizofrenică îmbrăcată în uniformă militară.

2. Vladislav Surkov – scenaristul imperiului hibrid

Dacă Dughin este profetul, Surkov a fost păpușarul. Fost consilier al lui Putin, scriitor ratat, specialist în haos controlat. El e creierul din spatele doctrinei „democrației suverane”, o scamatorie semantică prin care dictatura devine „o formă locală de pluralism adaptat”.

Surkov a teoretizat ideea de „pluralism simulacru”: creezi partide de opoziție, dar toate sunt controlate. Creezi scandaluri publice, dar toate sunt regizate. Creezi libertate aparentă, dar ești mereu în control.

În fond, el e cel care a înțeles că nu ai nevoie de adevăr. Ai nevoie de versiuni multiple. O minciună care devine „doar o altă opinie”. Iar oamenii, obosiți de confuzie, se refugiază în singurul lucru care pare stabil: liderul. Cezarul. Putin.

3. Margarita Simonian – regina minciunii televizate

Șefa de la Russia Today. Zâmbitoare, agresivă, calmă și cinică până la os. Este chipul media al propagandei moderne: tânără, coerentă, „rațională”, dar livrând minciuni cu aceeași naturalețe cu care tu-ți faci o cafea dimineața.

Simonian și echipa ei au perfecționat „jurnalismul paralel” – acel tip de emisie în care se amestecă știri reale, manipulări subtile și teoriile cele mai grotesc-aberante, într-un amalgam imposibil de deconstruit în timp real.

Pentru ea, Ucraina nu e o țară. E „o greșeală a istoriei”. Occidentul? „O grădină zoologică liberală.” Iar poporul rus? „Un popor mesianic.”

Te uiți la ea și ai impresia că e moderatoare CNN. Dar fiecare cuvânt rostit e o gloanță ideologică trasă în ceafă.

4. Igor Girkin (Strelkov) – nostalgic militar cu cont de Telegram

Fost ofițer FSB, coordonator al invaziei Crimeei și al masacrului din Donbas, Girkin e imaginea ideală a războiului ca stil de viață. Un amestec de Jirinovski și Generalul Antonescu în variantă balcanică, Girkin e acum influencer militar, cu mii de urmăritori ruși care-l adoră.

El e vocea celor care cred că Putin e prea moale. Că Rusia trebuie să distrugă tot. Să radă Kievul. Să intre în Polonia. Să dea foc lumii, pentru că „nimic nu mai merită salvat”.

Girkin este doar unul din mulți. Rusia are o pepinieră de colonei semi-retardați, cu față de șofer de microbuz și vocabular de plutonier major, care urlă zilnic că trebuie „să pedepsim Occidentul”. Și au public.

5. clovnii utili din Vest: politicienii second-hand și idioții glorificați

Aici e partea cea mai tragicomică: armata de „pro-ruși” din Occident.

Unii o fac pentru bani, alții pentru naivitate, dar rezultatul e același. Ai parlamentari în Franța, Italia, Germania care plâng pentru „poporul rus oprimat”. Ai foști generali care „înțeleg poziția Rusiei”. Ai pseudo-jurnaliști care țipă pe YouTube că „NATO e vinovat”.

Și, evident, ai gherila suveranistă din Est: politicieni balcanici, troli unguri, influenceri români care pun tricolorul pe piept și rubla în cont. Ei vorbesc despre „sistemul mondial satanist” și ridică Rusia la rangul de „apărător al tradiției”.

În realitate, sunt doar clovni utili. Niște papagali care recită teze servite dintr-o bucătărie toxică, fără să înțeleagă măcar că, dacă Rusia i-ar ocupa, ar fi primii arestați pentru gura mare.

6. corul ortodoxo-militar: patriarhii care binecuvântează bombe

Nu putem încheia fără o mențiune despre „Sfinții ruși ai războiului”. Preoți în rase scumpe care sfințesc tancuri, drone și lansatoare de rachete, în numele unei „misiuni spirituale” de curățare a păcatelor Occidentului.

Biserica Ortodoxă Rusă a fost complet înhămată la carul de foc al propagandei: homofobie, ultranaționalism, cultul suferinței și ură față de modernitate. Patriarhul Kiril e un fel de manager spiritual al genocidului cu tentă medievală.

Când un preot spune că „soldatul rus care moare în Ucraina e ca un martir creștin”, știi că ai intrat în zona delirului pur.

Între ideologi și idioți, propaganda rusă are chip uman

E ușor să crezi că propaganda rusească e abstractă, impersonală. Dar nu e. Are fețe. Voci. Agenda. Idei. E o orchestră formată din profeți fasciști, ofițeri pensionați, influenceri plătiți, preoți nebuni și politicieni la mâna a doua.

Aceștia sunt sforarii unui narativ construit pentru a înlocui democrația cu obediența, libertatea cu frica și adevărul cu versiunile comode.

Războiul nu se duce doar cu bombe, ci cu fraze. Iar acești oameni sunt generalii retoricii toxice.

Harta propagandei rusești în România

De la trompete oficiale la influenceri rătăciți și pastori ai suveranismului de scara blocului

Rusia nu are nevoie să invadeze România cu tancuri. Ne-a ocupat deja câteva minți. Le-a așezat cu grijă în platouri TV, în live-uri pe Facebook, în podcasturi dubioase și în vorbele încrâncenate ale unor personaje care se cred „anti-sistem”, dar de fapt sunt doar portavoce pentru narațiunile Moscovei.

Nu e vorba doar de politicieni. Sunt oameni din media, pseudo-analiști, youtuberi, foști securiști, teologi cu epoleți, „oameni de cultură” care recită fraze întregi din manualul de propagandă rusă fără să clipească. E o rețea informală, dar funcțională, a neprihăniților pro-Putin care își îndeplinesc misiunea: să injecteze confuzie, să saboteze încrederea în Occident și să transforme orice crimă rusească într-o „reacție justificabilă la presiunile NATO”.

Hai să-i localizăm. Să-i cităm fără să-i numim. Și să le scoatem la suprafață rolul din harta mizeriei geopolitice.

1. politicienii „suveraniști” cu crucea într-o mână și rubla în cealaltă

Avem o specie locală care ar trebui deja trecută pe lista invaziilor biologice: suveranistul român de salon, cu accent moldovenesc sau ardelean, dar cu un ton de bazar.

Aceștia sunt politicienii care:

• spun că „Rusia doar își apără interesele”
• „nu știm exact ce se întâmplă în Ucraina”
• „poate Zelenski e și el o marionetă”
• și inevitabil: „România trebuie să rămână neutră!”

Același suveranist, în altă zi, urlă:

• „Jos globalismul!”
• „NATO ne-a adus războiul la graniță!”
• „UE e o colonie!”
• „De ce ajutăm Ucraina și nu pensionarii noștri?”

În realitate, acești indivizi sunt convertiți ideologic ai Rusiei, dar se ascund sub masca „apărării intereselor naționale”. Ei nu au curajul să spună „Putin e un lider vizionar” – dar insinuează constant că „occidentul e de vină”.

Dacă ai impresia că sunt „naționaliști”, te înșeli. Sunt doar agenți ai unui alt imperiu.

2. presa „alternativă” și canalele conspiraționiste

Există site-uri obscure, emisiuni cu fundal de carton și podcasturi în care se promovează constant ideile Moscovei, fără să spună vreodată „suntem cu rușii”.

Aceștia sunt „jurnaliștii independenți” care:

• relativizează crimele din Bucha
• pun ghilimele la „război”
• numesc ucrainenii „regimul de la Kiev”
• și pun la îndoială orice declarație a NATO, dar cred orbește o postare de pe Telegram

Se laudă că „spun ce alții nu au voie să spună”, dar în realitate spun exact ce vrea Kremlinul. Cu nerv, cu pasiune și, foarte probabil, cu bani (sau măcar cu recunoaștere într-un ecosistem de frustrați cu webcam).

3. generalii în rezervă și coloneii pensionați care „știu ei cum stă treaba”

E o specie aparte de comentator geopolitic cu uniforma agățată în cui, care apare des la TV și spune fraze precum:

• „Rusia a fost provocată”
• „Ucraina e doar teren de joc”
• „Americanii vor resursele din Est”
• „Să nu uităm că și NATO a bombardat Serbia”

Acești oameni nu sunt neapărat vânduți. Mulți sunt doar victime ale propriei nostalgii militare, educați într-un sistem în care Rusia era „marele frate”.
Dar, din păcate, când vorbesc public, fac exact jocul propagandei.

4. popii și teologii care văd în Rusia „ultima redută creștină”

Una dintre cele mai perverse linii de propagandă este alianța pseudo-religioasă. Putin, spun ei, nu e doar un lider politic – e un „apărător al credinței”. În această logică bolnavă, războiul din Ucraina este o cruciadă împotriva Occidentului păcătos.

Așa apar preoți, teologi, influenceri spirituali care spun:

• „Rusia încă mai are crucea pe drapel”
• „Acolo familia e familie!”
• „Putin nu e sfânt, dar face ce trebuie”
• „Noi, românii, trebuie să ne apropiem de Ortodoxia slavă”

Acești indivizi mută dezbaterea din plan geopolitic în cel moral-escatologic. Vorbesc despre „lumea care se sfârșește” și „salvarea dinspre Est”. În realitate, doar împing poporul în brațele unui regim criminal cu icoane la piept și sânge pe mâini.

5. influencerii din online: pseudo-martiri, experți de carton, virali pe conspirație

Pe TikTok, YouTube și Facebook se învârte o întreagă generație de „formatori de opinie” care nu au citit în viața lor o carte de geopolitică, dar explică „adevărul despre Ucraina” în filmări pixelate, cu filtre de Instagram și beat-uri triste.

Ei:

• repetă că „nu ni se spune tot”
• îți arată hărți cu NATO „care se extinde agresiv”
• folosesc capturi din jocuri video drept „dovezi”
• și afirmă, în șoaptă conspirativă, că „adevărul e ținut ascuns pentru că nu convine elitei”

Aceștia nu sunt agenți. Sunt idioți utili, în sensul clasic. Dar devin extrem de periculoși pentru că ajung la sute de mii de oameni, în special tineri care nu mai au încredere în nimeni și caută „o explicație alternativă”.

6. diaspora păcălită: combinația letală de frustrare și nostalgie

Paradoxal, propaganda rusă prinde și în diaspora românească. Mai ales printre cei care:

• lucrează în condiții grele în Vest
• nu se simt integrați
• sunt dezamăgiți de „străini”
• idealizează România de acasă, dar dintr-o poziție falsă de superioritate

Acești oameni ajung să creadă că Rusia e „singura care se opune Occidentului nebun”. Că „noi suntem între două puteri și ar trebui să fim cu Estul”. Se formează o bulă toxică în care frustrarea personală e transferată pe „Occidentul opresiv”, iar Putin devine un simbol… al unui anti-sistem închipuit.

Rusia n-are nevoie să cucerească România, doar s-o tâmpească

Propaganda rusă în România e un proces tăcut, dar eficient. Se strecoară prin frustrare, prin ură de sistem, prin dezamăgire, prin „eu cred ce vreau, nu ce mi se spune”.

Are multe fețe: politician suveranist, general în retragere, vlogger cu cruce, părinte duhovnic sau tânăr „treaz spiritual”. Dar toate spun același lucru: că Rusia are dreptate, că Ucraina minte, că Occidentul e diabolic, iar România e doar un pion în „marele joc”.

Și toate duc la același rezultat: paralizia gândirii.

Pentru că, odată ce nu mai crezi în nimic, ești gata să crezi orice.
Și în acel moment, nu mai ai nevoie de invazie. Ai fost deja cucerit.

Despre minți ocupate și teritorii pierdute

Rusia nu are nevoie de tancuri ca să ne cucerească. Îi ajung câteva antene, câțiva politicieni obedienți și o armată de fraieri cu acces la internet. În timp ce armata ucraineană luptă cu gloanțe, noi ne luptăm cu lozinci reciclate din ’74, îmbrăcate în drapel și parfumate cu tămâie de duzină.

Mintea românească, dacă nu e atentă, devine colonie fără ca nimeni să tragă un foc de armă. Ajunge să confunde Ortodoxia cu imperialismul, să creadă că libertatea e o păcăleală occidentală și că „Rusia n-a vrut decât să se apere”. Ajunge să urască Vestul pentru că i-a promis prea mult și să admire Estul pentru că-i cere mai puțin: doar supunere.

Propaganda rusă trebuie tratată ca o boală

Nu poți combate propaganda rusă cu apeluri la rațiune. Trebuie să o tratezi ca pe o boală. Cu izolare, cu demontare publică, cu sarcasm chirurgical. Trebuie să arăți nu doar că minciuna e minciună, ci și cât de ridicol e să te alinți cu ea în brațe, ca un copil care vrea să creadă că balaurul e prietenul lui imaginar.

Nu suntem doar o țară cu probleme – suntem o țară în care se dă o bătălie nevăzută pentru controlul memoriei, al rușinii, al vinovăției. Iar în această bătălie, Rusia nu vrea să câștige teritorii. Vrea să câștige convingeri.

Și dacă n-avem grijă, o să ajungem să vorbim cu propriile noastre voci… dar în numele altora.

Iar atunci nu ne vor mai ocupa. Ne vor folosi.