Like-ul – acest dușman anorexic: despre #SkinnyTok și alte boli virale cu ”filtru”

Maladiile provocate de accesul la social-media fac, literalmente, ravagii. Un zâmbet tras la maximum e mai important decât orice adevăr. Efectele ”provocărilor” sunt devastatoare. TikTok a zis, în sfârșit, „stop” pentru #SkinnyTok. Ce să vezi? Platforma care a făcut celebrități din orice blender și influenceri din orice adolescent obsedat de ”pătrățele”, a realizat, subit, că, poate, moartea ”cu filtru” e cam mult.

Interzicerea #SkinnyTok e doar o picătură într-un ocean de trenduri care îți spun, în fiecare zi: „nu ești destul de bun”. Dar e un semn că, măcar pentru o clipă, cineva a înțeles cât de subțire e granița dintre „inspirație” și autodistrugere.

Când motivația devine anorexie

Totul a început cum încep toate otrăvirile lente: cu intenții bune. Adolescenți care își propuneau „să fie sănătoși”, filmulețe cu „ce mănânc într-o zi”, rețete de salate la borcan și sfaturi de genul „bea apă, nu ai voie să fii gras”. În două-trei luni, #SkinnyTok a devenit o sectă.

Un loc unde 800 de calorii pe zi era „curaj”, unde rețetele erau înlocuite cu trucuri de foame și unde slăbitul nu mai era o alegere, ci o religie.

O generație întreagă – și nu doar una, de fapt – s-a trezit comparându-se cu oameni care trăiau din salată, ecrane și validare. Iar rețelele au lăsat-o așa. Pentru că boala aduce clickuri.

TikTok trage frâna – dar cine apasă accelerația?

Sub presiunea guvernului francez și a Comisiei Europene, TikTok a scos din algoritm #SkinnyTok. Dar pe bune acum – chiar crede cineva că monstrul moare când îi tai un hashtag? E o naivitate simpatică, dar periculoasă.

Pentru fiecare „skinny” cenzurat, apare un „fit”, un „clean girl aesthetic”, un „body glow”. Mesajul e același, doar ambalajul diferă.

Internetul nu moare. Se reinventează. Obsesia nu se tratează cu „interzis”. Iar când algoritmul învață că durerea vinde mai bine decât echilibrul, va continua să o împingă în față, doar că sub altă mască.

Rețelele: fabrici de complexe ambalate frumos

N-au inventat ele rușinea de a fi grăsunel. Dar au rafinat-o. Au transformat-o într-o industrie.

Aici, fiecare poză e un standard, fiecare video e un test. E o selecție naturală în direct: cine e mai „slim”, cine „rezistă” mai mult fără carbohidrați, cine își pierde primul zâmbetul… de foame.

Trendurile astea nu sunt doar nebunii trecătoare. Sunt școli de auto-dispreț. Și ce e mai grav – sunt livrate exact generației care nu are încă anticorpi la manipulare.

Și dacă tot vorbim de boli cu filtru…

#SkinnyTok e doar un vârf de iceberg. Mai jos sunt alte mizerii, mai subtile și mai perverse:

• #WhatIEatInADay – reality show-uri despre morcovi și chia, care, în realitate, nu spun „uite câtă disciplină am”, ci „dacă nu mănânci așa, ești slab(ă)”. La caracter.
• #DryScooping – adolescenți care trag pe nas pudre de proteine ca niște Spartani digitali. Urmează palpitații, greață, internări. Dar like-urile, alea rămân.
• #Mewing – noua magie: dacă stai cu limba lipită de cerul gurii, ți se transformă maxilarul. Spoiler: nu se transformă. Dar apar dureri de cap și frustrarea că nu arăți ca Hercule.

E un Disneyland al autodistrugerii lente, dar „estetice”. Totul cu filtru și muzică trap în fundal. Nimic nu doare – până când doare tot.

Curajul de a închide ecranul

TikTok a interzis un hashtag. Bravo lor. Dar adevărata interdicție trebuie să vină de la noi. Să nu mai hrănim fiara. Să nu mai apăsăm „like” la mizerii care, în esență, spun: „nu meriți nimic, decât dacă încapi într-un șablon”.

Să înțelegem că algoritmul nu are conștiință. Dar noi avem.

Să alegem ce vedem, ce încurajăm, ce păstrăm. Și, mai ales, să avem curajul să fim banali. Normali. Sănătoși. Cu o ciorbă caldă, o plimbare fără telefon și un râs sincer fără filtru „valencia”.

Trăiește, nu înghiți toate prostiile

Viața nu e un slideshow de perfecțiuni. Nu e o dietă cu termen limită. Nu e o cursă după pătrățele. E o luptă pentru echilibru.

Și da, rețelele pot ajuta. Dar nu dacă le lași să devină evanghelii.

Alege viața în care îți pasă de corpul tău, dar nu-l urăști. În care nu-ți numeri calorii cu aplicația, ci cu bunul-simț. În care știi că un corp ok e ăla în care te simți bine – și atât.

Un toast cu apă, în loc de proteină

Hai să ridicăm un pahar – dar cu apă, nu cu shake-uri magice. Să ciocnim pentru cei care aleg să nu mai alerge după aprobarea unui algoritm. Pentru cei care știu că sunt destul, chiar dacă au burta un pic mai moale. Pentru cei care trăiesc, nu doar postează.

Și, mai ales, pentru tine – dacă citești asta și știi că ai voie să respiri. Fără hashtag. Fără filtru. Fără rușine.

Moartea cu filtru, mai clar:

Când spunem în articol „moartea cu filtru”, ne referim la acel fenomen absurd, dar tot mai real, în care dramele, suferințele și chiar autodistrugerea sunt ambalate estetic pentru rețelele sociale. Adică moartea – metaforic vorbind (dar uneori și literal, în cazuri grave de tulburări alimentare, depresie, etc.) – e prezentată cu un strat de frumusețe digitală: lumini bune, filtre „aesthetic”, muzică inspiratoare în fundal.

Cu alte cuvinte: suferința devine Instagramabilă.

E o realitate dură împachetată în estetică de influencer: oameni care se sting de foame, dar o fac în stories „motivaționale”; tineri care își pierd echilibrul mental, dar postează citate glossy despre „self discipline”.

„Filtrul” nu mai e doar un efect vizual – devine o formă de disimulare a realității, de anesteziere vizuală.

Așa că „moartea cu filtru” e o metaforă ironică și amară despre cum rețelele sociale cosmetizează cele mai urâte lucruri – până nu le mai recunoaștem. Și începem să le admirăm.