Marea Britanie a votat pentru sinuciderea asistată

Publicat: 20 iun. 2025, 23:00, de Alice Călin, în ACTUALITATE , ? cititori
Marea Britanie a votat pentru sinuciderea asistată
Sursa foto: freepik.com / Sinuciderea asistată va fi legală în Marea Britanie

Parlamentul britanic a adoptat vineri, prin vot, un proiect de lege care legalizează sinuciderea asistată. Legea a trecut cu 314 voturi pentru și 291 împotrivă, în urma unei dezbateri intense și emoționale, potrivit agenției Reuters.

Legea privind sinuciderea asistată trece primul test parlamentar

Actul legislativ, denumit „Sfârșitul vieții pentru adulții bolnavi în stadiul terminal”, le va permite adulților din Anglia și Țara Galilor care sunt în deplinătatea facultăților mintale și au un diagnostic terminal cu cel mult șase luni de viață să își încheie viața cu ajutor medical.

Inițiativa nu a fost susținută oficial de guvernul Laburist al lui Keir Starmer, însă premierul a votat în favoarea legii, lăsând parlamentarii să decidă conform propriei conștiințe.

Proiectul va merge acum în Camera Lorzilor, unde va fi analizat în detaliu. Deși există posibilitatea să facă modificări, membrii Camerei Lorzilor sunt, de regulă, reticenți în a bloca deciziile adoptate de Camera Comunelor.

Votul vine la zece ani după ce Parlamentul a respins pentru ultima dată o propunere similară. Acesta aliniază Marea Britanie cu țări precum Australia, Canada și mai multe state americane. De asemenea, Franța a votat o lege asemănătoare luna trecută.

Controverse și reacții după votul istoric privind sinuciderea asistată

Legea a generat reacții puternice atât din partea susținătorilor, cât și a opozanților. Sute de persoane au așteptat rezultatul votului în fața Parlamentului. Cei care susțin inițiativa au aplaudat, au strigat „victorie” și au fluturat pancarte, în timp ce adversarii legii au rămas în tăcere.

Printre susținători s-a aflat și Emma Bray, o femeie diagnosticată cu scleroză laterală amiotrofică, care a declarat pentru Reuters că intenționează să se lase pradă morții prin înfometare luna viitoare, pentru a scăpa de durere. Ea a spus că votul de vineri va însemna că alți oameni nu vor mai fi nevoiți să treacă prin suferința ei.

Opoziția față de lege include temeri legate de presiunea asupra bolnavilor, riscul de abuzuri sau subfinanțarea îngrijirilor paliative. Organizația Care Not Killing a calificat proiectul drept „periculos” și a criticat graba cu care au fost analizate cele peste 130 de amendamente.

Cu toate acestea, inițiatoarea legii, parlamentara laburistă Kim Leadbeater, a declarat că proiectul include „unele dintre cele mai solide garanții din lume”.

Potrivit acesteia, decizia finală de încetare a vieții va fi luată de un consiliu format dintr-un jurist, un asistent social și un psihiatru.

Dezbaterea urmează să continue în lunile următoare, dar Marea Britanie pare mai aproape ca niciodată de legalizarea sinuciderii asistate.