Daniel David, despre prioritățile mandatului său: măsuri împotriva violenței în școli, digitalizare și reforma Bacalaureatului
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/Daniel-David-UBB-Facebook.jpeg)
Ministrul Educației, Daniel David, și-a prezentat bilanțul, subliniind inițiativele luate în lupta cu bullyingul, în extinderea catalogului electronic și în pregătirea schimbărilor care vor afecta viitorii liceeni. Oficialul a declarat că una dintre preocupările centrale ale mandatului său a fost combaterea violenței din școli, în special a fenomenului de bullying.
Daniel David, plan integrat împotriva bullyingului
Ministrul Educației a subliniat că a lucrat la un plan integrat care vizează siguranța în unitățile de învățământ, dar a avertizat că astfel de măsuri nu pot fi implementate peste noapte.
El a precizat că, deși planul este unul amplu și pe termen lung, au fost deja puse în aplicare câteva măsuri importante care vin în sprijinul celor care doresc să se implice activ în gestionarea acestor probleme.
„Am fost foarte atent la problemele pe care le avem legate de violenţă, bullying. Eu am propus un plan integrat sigur, pe care nu poţi să-l implementezi în câteva luni, dar am luat câteva măsuri cheie care cred că dau forţă celor care doresc să fie mai activi în controlul acestor aspecte problematice şi anume introducerea camerelor, dacă se pun de acord, profesorii cu părinţii, de asemenea, sesizare anonimă pentru astfel de cazuri, cred că este un demers important”, a explicat ministrul.
Un alt punct esențial din activitatea recentă a Ministerului Educației îl reprezintă extinderea utilizării catalogului electronic. Ministrul a anunțat că nu se mai merge pe o variantă de testare limitată, ci că unitățile școlare care doresc să adopte acest sistem o pot face direct, achiziționându-l din surse proprii – fie prin minister, fie prin autoritățile locale.
Totodată, Daniel David a precizat că ministerul lucrează la un model unitar de implementare, care va fi pus în practică într-un proiect depus inițial în săptămânile următoare, urmând ca până în toamnă să fie depus pentru finanțare.
„De exemplu, faptul că nu mai mergem într-o logică de pilotare pe catalogul electronic, cei care doresc să şi-l achiziţioneze din diverse surse – de la minister, de la autorităţile locale – să poată să facă acest lucru, până când ministerul va veni cu un model de implementare de sus în jos într-un proiect pe care îl depunem săptămâna viitoare în primă fază şi după aceea până în toamnă îl depunem pentru finanţare.”, a mai precizat oficialul.
Schimbări la Bacalaureat: ce trebuie să știe elevii care intră în clasa a IX-a
Ministrul a adus lămuriri și în legătură cu examenul de Bacalaureat, într-un context în care părinții și elevii se arată adesea îngrijorați de eventualele modificări ale examenelor naționale. Daniel David a transmis că elevii care sunt deja în clasele a IX-a, a X-a, a XI-a sau a XII-a nu vor avea parte de schimbări în ceea ce privește Bacalaureatul, întrucât actuala formă este prevăzută de lege și nu va fi modificată.
Pentru generația care va începe clasa a IX-a din toamna acestui an, în schimb, urmează o reformă curriculară care va intra în vigoare din anul școlar 2026–2027. Ministrul a precizat că această schimbare va aduce planuri-cadru noi și conținuturi adaptate, cu accent pe învățare aplicată, consolidarea noțiunilor predate și activități remediale.
„Copiii să stea liniştiţi, cei care sunt în clasa a IX, X, XI, a XII nu se schimbă nimic la Bacalaureat. Pentru cei care intră în clasa a IX la toamnă, noi avem intenţia ca reforma legată de curriculum să fie implementată în liceu începând de anul viitor, 2026–2027, cu prima generaţie care va fi în clasa a IX.
Şi acolo, schimbările majore se vor lega de planurile cadru pe care le-am aprobat şi, în acelaşi timp, la fel de important prin conţinutul pe care o să le punem acolo, fiindcă o schimbare majoră va fi legată de conţinuturi. 25% din timp să fie alocat nu doar pentru predare, ci pentru a consolida lucrurile predate, pentru activităţi remediale şi a treia aplicarea cunoştinţelor în viaţa de zi cu zi. Va trebui să lucrăm la manuale pe baza programelor şi apoi pregătirea şi trainingul profesorilor ca să implementeze.”, declară ministrul.
În ceea ce privește structura examenului, ministrul a ținut să clarifice că nu intenționează să modifice lista de materii sau să introducă schimbări bruște. Noua formă de Bacalaureat, când va fi introdusă, va respecta cadrul legal deja existent și va reflecta discuțiile și consultările anterioare.