Avertisment dur: BOR devine bastionul mut al extremei dreapta

În România anului 2025, politica nu mai ciocăne sfios la ușile Bisericii – a intrat de mult, nestingherită, cu tot cu bocanci. Iar multe dintre ușile Sfântului Sinod nu doar că sunt larg deschise, ci par pregătite ceremonial pentru primirea ideologiei extremiste, fardată în „naționalism ortodox” și tămâiată cu evlavie.

Despre complicități, prăbușirea educației teologice și asaltul AUR asupra altarului

Recent, fostul ministru al Culturii și candidat la președinție, Theodor Paleologu, a tras un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce pare a fi capturarea lentă, dar metodică, a Bisericii Ortodoxe Române de către AUR. O parte consistentă din Sinod ar fi deja sedusă de radicalismul suveranist, în timp ce Patriarhul preferă să se uite în altă parte. Sau, cum zice Paleologu cu o finețe acidă: „Patriarhul e cum îl ştim: nu spune nimic clar. Cine știe la ce se gândește, la niște mici combinații pe care noi nu le știm.”

O biserică fracturată, o preoțime îngenuncheată de prostie

Paleologu descrie o prăbușire catastrofală a nivelului teologic și educațional în rândul preoțimii. Preoți fără vocație, fără lecturi, fără cultură generală — dar cu pofte mari de putere și audiență, aderă la mitologii dubioase, la teorii conspiraționiste și la rescrieri halucinante ale istoriei religioase.

Aflăm astfel, fără prea mult efort, că în unele institute teologice din România jumătate dintre studenți nu trec nici măcar pe la cursuri, dar ajung preoți. Predică. Împărtășesc. Manipulează. Și, mai nou, își pun epitrahilul peste retorica AUR.

Nu e o metaforă. Este realitatea.

BOR face gesturi politice cu lumânarea aprinsă

Nu mai e nevoie să fie numite lucrurile cu subiect și predicat. Le vedem:

• IPS Laurențiu Streza îl decorează pe George Simion, ca pe un sfânt național cu legitimație de partid.
• PS Sofian din Germania se pozează cu Becali, în spiritul pelerinajului electoral.
• PS Siluan din Italia invită diverse „personalități” mondene să țină conferințe în biserici.
• Preoți de parohie predică despre Zamolxe profetul suprem, mai mare decât Isaia, mai deștept decât Daniel.

Este o asimilare ideologică lentă, profundă și periculoasă, în care discursul pseudo-religios se suprapune peste discursul ultra-naționalist, suveranist și resentimentar.

Sinodul care tace, preoții care strigă

Așa cum remarcă Paleologu, în perioada interbelică, doar 2–3 ierarhi ai BOR simpatizau cu legionarismul. Sinodul, în ansamblul său, a fost atunci mult mai ferm decât este astăzi în fața unui pericol politic clar.

În 2025, situația e invers:

„În momentul de faţă, mare parte din Sinod e de partea AUR”, spune Paleologu.

Nu e vorba doar despre simpatie, ci despre un tip de tăcere complice care se transformă în aprobare. Prea puțini ierarhi mai au curajul să se delimiteze. Iar cei care o fac, cum a fost cazul Preasfințitului Ignatie de la Huși, care a scris o pastorală subtilă împotriva derapajelor lui Călin Georgescu, sunt… trași de urechi.

Da, ați citit bine: ierarhii lucizi sunt mustrați pentru că deranjează legăturile tainice ale tăcerii.

Patriarhul Daniel, maestrul echilibrului pe sârmă

Și totuși, în centrul acestui carusel de ambiguități, se află Patriarhul Daniel. Un om al tăcerii strategice, al protocolului bine cântărit, al formulelor neutre și al liniștii „pastorale”.

Paleologu îl descrie corect:

„Echilibristica asta devine din ce în ce mai problematică. Tăcerea Patriarhului nu face decât să agraveze diviziunea.”

Este greu să-ți menții aura de autoritate morală când în jurul tău Biserica se rupe în două, iar tu refuzi sistematic să rostești ceva clar. Mai ales când ai în Sinod oameni care legitimează direct discursul extremist. Când preoții tăi devin vectori de propagandă AUR. Când slujbele devin mitinguri subtile cu lumânări.

De ce se „duce” BOR spre AUR? Cinci motive și nicio scuză

Fenomenul apropiat dintre BOR și AUR nu este un accident. Nu este o neînțelegere de conjunctură. Este rezultatul unei serii de slăbiciuni interne, calcule reci și compatibilități ideologice mai vechi decât par. Iată cinci motive principale pentru care Biserica Ortodoxă Română își înclină mitra spre partidul extremist cu crucea în vârf.

1. Reflexul conservator – AUR spune fix ce vrea să audă Biserica

BOR nu s-a împăcat niciodată cu valorile liberalismului modern: toleranță, pluralism, egalitate de gen, secularism. În schimb, AUR vine cu o retorică de lemn vechi, dar lustruit: „familia tradițională”, „România creștină”, „copiii sunt ai părinților, nu ai statului”, „bărbatul e capul femeii”, „LGBT-ul e păcat” etc.

Această convergență între o Biserică cu reflexe medievale și un partid cu retorică de secol XIX produce o stare de „dragoste ideologică spontană”. Nu e nevoie de argumente – doar de ecou.

2. Slăbirea autorității spirituale interne – iar AUR oferă o direcție „tare”

BOR a pierdut teren în rândul credincioșilor tineri, educați, urbani. Mesajul ei nu mai pătrunde în societate, iar scandalurile de corupție, opulența și complicitățile politice au subminat încrederea. În fața acestei crize, mulți preoți simpli caută o sursă exterioară de legitimitate.

AUR le oferă exact asta: o cauză simplă, agresivă și patriotică, în care se pot regăsi. Ce nu mai oferă Evanghelia, oferă propaganda suveranistă: certitudini, dușmani, vinovați, sloganuri.

3. Lipsa de formare teologică – teren fertil pentru mistificare

După cum spunea Paleologu, nivelul educațional al preoțimii este în cădere liberă. Mii de preoți nu au citit niciodată integral Noul Testament. Nu pot distinge între dogmă, mitologie și opinie personală. În această gaură neagră a formării se strecoară ușor orice:

• Zamolxe = profet;
• dacii = popor ales;
• strămoșii noștri au fost primii creștini din lume;
• ortodoxia = identitatea românească pură.

AUR vine cu o teologie populistă și ”dacicizantă”, exact pe gustul acestor preoți slab pregătiți. Iar mulți dintre ei nu doar că o preiau, ci o și predică, cu entuziasm și aplauze de la enoriași.

4. Calculul politic al ierarhilor – „mai bine cu haiducii decât cu guvernul”

O parte a Sinodului – ierarhi influenți – vede în AUR o forță care poate pune presiune pe guvern în favoarea BOR. Banii de la buget, scutirile de taxe, protecția de la DNA, facilitățile pentru construcții – toate sunt în joc.

Și cum guvernele „moderne” vorbesc despre audituri, digitalizare, transparență, stat de drept… ierarhii preferă să bată palma cu cineva care vine direct din Evul Mediu.

Cu Simion și Georgescu e mai simplu: nu te întreabă ce faci cu banii. Doar să zici „Doamne-ajută” și „neamul românesc”.

5. Tăcerea Patriarhului – un vid care atrage haosul

Tăcerea lui Daniel nu este neutră. Este un semnal rece către toți preoții: faceți ce vreți, dar nu dați cu subsemnatul la mine.
Iar când liderul suprem nu trasează o linie clară între credință și propagandă, între teologie și politică, între altar și tribună… fiecare se descurcă.

Un preot mai educat tace. Altul, habotnic și frustrat, urcă pe baricade cu pancarta AUR în mână. Și Biserica devine, în loc de far, o navă fără cârmă în derivă ideologică.

AUR nu a cucerit BOR. BOR s-a oferit singură!

Acest proces nu este unul de infiltrare. Nu e o conspirație. Este o osmoză perfect naturală între două entități care au aceeași slăbiciune: nostalgia după un trecut mitic, paternalist, violent în esență și primitiv în expresie.

Ceea ce părea de neimaginat acum 10 ani e deja vizibil:
o parte a Bisericii Ortodoxe Române s-a predat convingerilor suveraniste, anti-europene, naționalist-resentimentare.
Nu toți, nu complet, nu oficial. Dar suficient cât să fractureze autoritatea spirituală a instituției.

AUR nu a cucerit BOR.
BOR s-a autodemolat în tăcere.
Și i-a făcut loc.

Ce se întâmplă când altarul devine tribună politică?

Ne aflăm într-un moment periculos. Nu doar pentru BOR, ci pentru România.

Când o Biserică Națională – cea mai influentă din țară – își pierde anticorpii spirituali și devine vehicul pentru proiecte politice extremiste, atunci am trecut o linie roșie.

Când vocația pastorală e înlocuită cu discurs anti-european, când predica devine atac la „oculta mondială”, când agheasma devine apă de băut la mitingurile suveraniste… atunci nu mai e vorba despre credință. E vorba despre instrumentalizarea sacrului pentru meschinăria electorală.

Sfântul Zamolxe păstorește turmele naive

Biserica Ortodoxă Română nu mai e o fortăreață a tăcerii. E o cetate divizată.
Unii preoți, educați, lucizi, tăcuți din pudoare.
Alții – zgomotoși, ignoranți, ridicoli și periculoși.

Patriarhul tace, Sinodul se frânge, iar AUR, cu discursul său habotnic și violența sa simbolică, intră pe ușa din față. Cu binecuvântare.

Poate că viitorul nu va suna ortodox. Ci zamolxian-populist.
Poate că rugăciunea se va face în limba dacică.
Iar votul se va da în altar.

Pentru că acolo ne duce lipsa de coloană vertebrală și trădarea tăcută a misiunii spirituale.
Nu pe drumul Damascului. Ci pe șoseaua Pantelimon – cu drapelul AUR și o Biblie fără Evanghelii.