Clădirea ”uitată” – cine sunt miniștrii economiei care s-au prefăcut că nu văd: 18 ani de complicitate revoltătoare

În inima statului român, într-o clădire aparținând Ministerului Economiei, s-a desfășurat timp de 18 ani o farsă administrativă atât de grotescă, încât pare inspirată din literatura absurdului. Zeci de firme private au ocupat spații generoase, au încasat chirii, au semnat contracte și au făcut bani – fără ca ministerul să primească măcar un leu. Nimeni n-a văzut, nimeni n-a întrebat, nimeni n-a mișcat un deget. Până acum.

Se fură cu clădirea, nu cu sacoșa

Declarația ministrului actual, Radu Miruță, nu lasă loc de interpretări:

„Mie mi se pare periculos că niște șmecherași au pus Guvernul României în genunchi, închiriind un bun public pentru care nu aveau niciun drept juridic. Statul nu încasa nimic. Se știa. Și nimeni n-a făcut nimic.”

Cazul este cu atât mai grav cu cât spațiile respective – birouri, săli, zone administrative – aparțin oficial Ministerului Economiei, dar nu apăreau nici măcar în registrul de inventar. Adică statul habar n-avea, oficial, că deține acel bun. Între timp, intermediari privați încasau chirii cuprinse între 240 și 4.800 de euro pe lună de la firme găzduite acolo.

Iar banii? Nu ajungeau la buget. Ajungeau în conturi private.

Cum s-a născut o fraudă pe tăcute

Totul ar fi început, potrivit estimărilor, în jurul anului 2007, când în clădire funcționa un așa-zis „incubator de afaceri” – o formă pseudo-legală de a acorda spații unor firme „aflate la început de drum”. În timp, incubatorul a fost uitat, dar firmele au rămas. Ba chiar au fost aduse altele. Și încă altele.

Contractele au continuat să fie semnate, prelungite, reînnoite informal, cu acoperire administrativă minimă.

Ministerul n-a încasat niciodată chirie, n-a verificat ocupanții, n-a notificat nimic. Nimeni n-a întrebat dacă e legal.

Statul a devenit chiriașul propriei clădiri. Sau, mai exact, a devenit decor.

Cine știa, cine s-a făcut că nu vede?

Actualul ministru acuză direct: „Se știa la minister.”
Nu doar funcționarii – ci și miniștrii care s-au succedat în ultimii 18 ani. Și aici se naște întrebarea grea: cine sunt acești miniștri ai economiei care, vreme de aproape două decenii, n-au avut curiozitatea elementară de a verifica clădirile din patrimoniul ministerului pe care-l conduceau?

miniștrii economiei din ultimii 18 ani (selecție):

• Adriean Videanu (2008–2009)
• Ion Ariton (2010–2012)
• Daniel Chițoiu (2012–2013)
• Andrei Gerea (2013–2014)
• Mihai Tudose (2014–2015)
• Costin Borc (2015–2016)
• Mihai Fifor (2017)
• Dănuț Andrușcă (2018)
• Nicolae Bădălău (2018–2019)
• Virgil Popescu (2019–2023)
• Radu Oprea (2023–2024)
• Bogdan Ivan (2024–2025)

Toți acești miniștri au trecut prin cabinetul Ministerului Economiei. Fiecare dintre ei a avut la dispoziție un corp de control. Un registru de patrimoniu. O direcție juridică. O direcție de investiții. Dar nicio întrebare n-a fost pusă: De ce nu încasăm bani pentru clădirea asta?

Foarte probabil pentru că niște bani se încasau. Dar nu pe căile normale și legale.

Bătaie de joc în formă continuată

Deși fostul ministru Bogdan Ivan pretinde că a sesizat Parchetul în legătură cu această schemă, actualul titular al portofoliului îl contrazice sec: nicio evacuare n-a fost declanșată, niciun prejudiciu nu a fost cerut în instanță, nicio măsură administrativă n-a fost aplicată.

Pe scurt: un dosar pe raft, în stilul binecunoscut al „nefacemcăfacem”.
Doar că, între timp, zeci de firme își desfășurau activitatea acolo, plătind chirie nu statului, ci intermediarilor. Ani întregi.

Cum funcționează Sistemul: în 3 pași simpli

1. Neglijență programată – patrimoniul public este tratat ca decor: uităm de el, îl „scoatem din inventar” sau îl pasăm la o agenție obscură.
2. Complicitate instituțională – funcționari care închid ochii, secretari de stat care semnează, miniștri care nu citesc rapoartele. Totul merge ca uns.
3. Profit privat din spațiu public – oameni cu relații își plasează firmele în clădiri ale statului, fără costuri, fără rușine, fără risc.

Dincolo de scandal: ce simbolizează această clădire?

Este, poate, cel mai cinic simbol al modului în care statul român e folosit ca o resursă pasivă de către rețelele de interese. Nu se fură doar cu valiza, cu licitația, cu contractul, ci și cu imobilul. Se fură structural.

Această clădire a fost transformată într-un mini-mall de privilegii subterane. Într-un cuib de rente parazitare. Și în timp ce România căuta bani la Bruxelles pentru investiții, în timp ce guvernele plângeau că nu sunt fonduri pentru spitale, educație sau digitalizare, statul pierdea în fiecare lună mii de euro pentru că… n-avea chef să-și verifice propriile uși.

Dacă taci 18 ani, ești complice

A venit, în sfârșit, un ministru care a scos la suprafață schema. A trimis Corpul de control. A cerut evacuare. A vorbit public. Dar întrebarea nu e doar despre ce face Miruță.

Întrebarea este:

de ce niciunul dintre ceilalți 15 miniștri n-a făcut absolut nimic?

Cât de adânc e sistemul care permite o astfel de complicitate? Cât de păgubos e somnul funcționarului român, care doarme cu orele și încasează – pe persoană fizică – bănișorii mânjiți?

Poate că e momentul să ne uităm cu atenție la fiecare clădire publică, la fiecare metru pătrat de patrimoniu și să ne întrebăm: cine locuiește în statul român fără să plătească chirie?