Sprijin de 50 de lei pentru factura la energie: peste 56.000 de români au depus cereri în primele zile

Publicat: 26 aug. 2025, 09:43, de Ionut Jifcu, în SOCIAL , ? cititori
Sprijin de 50 de lei pentru factura la energie: peste 56.000 de români au depus cereri în primele zile
sursa foto: Pexels

Peste 56.000 de români au aplicat deja pentru sprijinul de 50 de lei acordat de stat pentru plata facturii la energie electrică, prin platforma EPIDS, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Măsura face parte din Ordonanța de Urgență a Guvernului privind sprijinirea consumatorilor aflați în situație de sărăcie energetică și vine după încheierea schemei de plafonare și compensare a prețurilor.

Factura de energie electrică: Modul în care funcționează aplicația EPIDS

Platforma EPIDS a fost lansată oficial pe 20 august, la ora 13.00, fiind singura cale prin care cetățenii pot solicita și obține voucherele, relatează Mediafax. Aplicația verifică în timp real, prin bazele de date interconectate ale mai multor instituții, dacă solicitantul este eligibil. Tot procesul este automatizat, de la depunerea cererii până la validarea și emiterea tichetului.

Solicitările pot fi introduse direct de către titular sau printr-o persoană desemnată, iar cei fără competențe digitale pot apela la oficiile poștale sau la primării, care au obligația de a introduce datele în sistem în maximum trei zile lucrătoare.

Cine beneficiază de sprijin

Voucherele sunt destinate persoanelor singure cu un venit net lunar de cel mult 1.940 de lei și familiilor unde venitul net lunar pe membru nu depășește 1.784 de lei. Sprijinul poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică și se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului.

Banii nu se dau în numerar și nu se virează în conturi bancare. Plata facturilor se face direct la ghișeele poștale, unde beneficiarul trebuie să prezinte factura și un act de identitate.

Situația cererilor și distribuția pe județe

Potrivit statisticilor STS, până luni la ora 17.00, numărul total al cererilor depuse ajunsese la 56.205. Dintre acestea, 28.792 erau deja validate, 17.413 au fost invalidate, iar 10.000 anulate.

Cele mai multe solicitări au venit din județul Botoșani, cu 1.853 de cereri, urmat de București, cu 1.824. La polul opus, Covasna înregistra cele mai puține cereri, doar 248, adică 0,7% din total.

Reguli și termene de depunere

Cererile se depun o singură dată și sunt valabile pentru consumul din perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, cu posibilitatea de a utiliza sprijinul timp de încă 12 luni după acest termen, până la 31 martie 2027.

Pentru facturile din lunile iulie și august 2025, termenul-limită de depunere a cererilor este 27 septembrie 2025. Verificările de eligibilitate se fac lunar, pentru că veniturile beneficiarilor pot suferi modificări.

Ministerul Energiei estimează că aproximativ 2,1 milioane de gospodării, respectiv peste 4 milioane de români, vor beneficia de aceste tichete. Măsura are un impact bugetar de aproape un miliard de lei.

Pentru a sprijini beneficiarii, platforma EPIDS pune la dispoziție un manual de utilizare și un Call Center administrat de ANPIS. De asemenea, sesizările pot fi transmise la adresa [email protected].