Educația după Daniel David: profesorii, obligați să acopere cu munca lor găurile bugetare

Să spui că România se sufocă sub agresivitatea imbecililor nu e doar o figură de stil, ci o diagnoză crudă a societății. Iar dacă vrei să înțelegi de ce, ajungi inevitabil la un nod fundamental: Educația. De decenii, școala românească este tratată ca un câmp de experimente fiscale și politice, ca un „buget tampon” din care se taie ori de câte ori trebuie astupată o gaură.

Profesorii predau mai mult, dar statul plătește la fel

Ultimul episod e deja pe masă: norma didactică crește de la 18 la 20 de ore, salariul „nu scade”, iar banii pentru plata cu ora dispar din schema de venit. Sună a victorie contabilă, dar în realitate e o înfrângere națională.

Profesorul prins între promisiuni și realitate

Ministrul Educației, Daniel David, a încercat să explice că profesorii nu pierd nimic: „salariul rămâne același, doar că predau 20 de ore în loc de 18”. Elegant spus, dar în limbajul oricărui dascăl: munca a crescut, venitul nu. Orele suplimentare, plătite separat, aduceau o gură de oxigen pentru mulți dintre cei care trăiesc la limita decenței. Conform datelor, plata cu ora însemna 2,7 miliarde de lei anual. În loc să fie o soluție pentru a stimula profesorii să acopere lipsurile sistemului, a devenit o „cheltuială inutilă” de care s-a scăpat peste noapte.

Asta înseamnă că pentru aproape 40% dintre profesorii titulari, banii din orele suplimentare au dispărut. Într-un sistem unde salariile abia concurează cu cele din comerț, pierderea echivalează cu o palmă aplicată celor care încă mai cred în meseria lor.

O „mare miză” sau o mare păcăleală?

Ministrul a justificat schimbarea prin criza fiscal-bugetară: lipsa a 30 de miliarde de lei, din care 2 miliarde erau necesari pentru salariile și bursele elevilor până la final de an. „Salariul nu scade, timpul de lucru rămâne același”, a spus Daniel David. Da, dar ce fel de mesaj transmiți atunci când îi pui pe profesori să predea mai mult pe același salariu?

Educația nu se reduce la matematici bugetare. Profesorii nu sunt simple cifre într-o coloană de cheltuieli. Ei sunt cei care modelează mințile copiilor. Dacă în loc să le dai stabilitate și recunoaștere le dai șuturi contabile, ce fel de motivație crezi că vei obține?

Cercul vicios al compromisului

În ultimii 30 de ani, Educația a fost terenul compromisurilor. Guvernele au promis 6% din PIB pentru școală. Niciodată respectat. Profesorii au ieșit în stradă, au făcut greve, au fost amăgiți cu majorări amânate, tăiate sau transformate în sporuri fictive. Și când credeai că nu se poate mai mult dispreț, vine această „reformă” care bagă încă două ore în norma fiecăruia.

Consecința?

Profesorii buni pleacă sau renunță. Rămân cei resemnați, cei care trag de un salariu de subzistență. Elevii devin victime colaterale ale unui sistem care încurajează mediocritatea. Și societatea în ansamblu se sufocă sub agresivitatea celor care nu au primit niciodată o educație reală.

Ce pierde România cu fiecare astfel de decizie

E ușor să spui că 2,7 miliarde sunt „prea mult”. Dar câți bani pierde România din lipsa unei educații de calitate? Câți tineri pleacă la studii în afară și nu se mai întorc? Câte companii refuză să investească pentru că nu găsesc oameni bine pregătiți? Cât ne costă să reparăm greșelile unui sistem care produce absolvenți incapabili să scrie corect un text sau să gândească critic?

Educația nu este o cheltuială, ci singura investiție care contează. Iar dacă azi faci economie pe spatele profesorilor, mâine vei plăti infinit mai mult prin regresul social și politic.

Compromisurile majore, imbecilii agresivi și viitorul țării

Faptul că trăim într-o societate agresivă, dominată de vulgaritate și scandal, nu e un accident. Este rezultatul direct al decadelor în care Educația a fost tratată ca un moft. Generații întregi crescute fără respect pentru carte, pentru reguli și pentru argument, ajung să urle mai tare decât să gândească. Și ne mirăm apoi că agresivitatea a devenit normă.

Profesorii obosiți, umiliți și plătiți prost nu mai au energia să lupte împotriva valului. Școala nu mai formează caractere, ci doar bifează prezențe. Iar România pierde bătălia cea mai importantă: aceea de a-și construi o societate lucidă, rațională și decentă.

Educația nu poate fi plătită cu resturi

În loc de un plan serios, avem soluții de criză. În loc de o strategie, avem improvizații contabile. Și, cel mai grav, în loc de respect, le oferim profesorilor dispreț. Adevărata criză nu este lipsa celor 2,7 miliarde de lei. Adevărata criză este lipsa de voință de a înțelege că Educația nu poate fi tratată ca o simplă cheltuială bugetară.

Dacă vrem să respirăm într-o societate sănătoasă, nu să fim sufocați de agresivitatea celor crescuți în întuneric, atunci trebuie să încetăm cu aceste compromisuri.

Educația e cheia. Și orice guvern care nu pricepe asta își condamnă propria țară la eșec.