Donald Trump și psihologia de birt: ce a înțeles el din ”relația” lui Putin cu Zelenski

Donald Trump nu e diplomat, nu e psiholog și nici analist internațional. El e, mai degrabă, băutorul vocal de la masa de colț, ăla care știe tot și explică lumea în doi timpi și trei mișcări. Recent, a decis să explice de ce nu se întâlnesc Putin și Zelenski: „se urăsc atât de mult încât abia pot vorbi unul cu altul”. Simplu, nu? Război, sute de mii de morți, imperiul rus în expansiune – dar pentru Trump e doar ranchiuna a doi mușterii certați pe scaunele din cârciumă.

Geopolitica după ureche

Trump are un talent straniu ( de comis-voiajor!): să ia subiecte uriașe și să le răsucească într-o formă de grosolănie intelectuală. Putin nu e un dictator cu ambiții imperiale, ci „ăla care nu se suportă” cu Zelenski. Zelenski nu e liderul unei națiuni atacate, ci „ăla care îl urăște” pe Putin. Totul redus la o psihologie de bodegă.

Dacă ar aplica aceeași „logică” la trecut, Al Doilea Război Mondial ar fi fost explicat prin „Hitler nu-l suporta pe Churchill”, iar Războiul Rece prin „americanii și rușii nu s-au plăcut niciodată la chip”. Atât de caricatural e modul în care Trump reduce tragedia la o mârlănie de explicație.

Grosolănia travestită în analiză

În realitate, Trump nu face analiză, ci obrăznicie de birt prezentată ca „înțelepciune populară”. E ca prietenul ăla care îți explică în zece secunde de ce nu prinde energia solară în România: „nu merge, frate, că n-avem soare!”. Asta nu e logică, ci simplism găunos, un tip de vulgaritate care maschează ignoranța.

Când Trump spune „nu se întâlnesc, fiindcă se urăsc”, aplică fix același tip de mârlănie explicativă: se arată deștept, dar nu spune nimic.

Psihologia de birt ca armă politică

De ce prinde asta? Pentru că publicul său nu vrea complexitate. Vrea fraza scurtă, verdictul de doi lei, aruncat cu voce groasă. Așa funcționează psihologia de birt: dacă o spui cu suficientă siguranță, orice grosolănie trece drept „adevăr”.

Publicul râde, dă din cap și simte că are acces la „cheia lumii”, fără să se încarce cu detalii. E farmecul periculos al lui Trump: știe să transforme geopolitica într-un banc prost, dar servit cu aplomb.

Trump, psihologul cu halba în față

Imaginează-ți scena: Trump la o masă, cu halba în față, explicând lumii de ce Putin și Zelenski nu se pupă. E psihologul de ocazie care diagnostichează relații internaționale ca pe o ceartă de cartier. Totul devine „nu se suportă, ce să mai discutăm?”.

Această vulgaritate intelectuală e marca lui: nu există strategie, nu există planuri, există doar resentimente personale. Într-o lume redusă la bârfă de cârciumă, Trump se vede mediatorul suprem.

Pericolul „analizei” de birt

Problema e că reducerea conflictului la simpla antipatie personală nu e doar ridicolă, ci și toxică. Transformă tragedia milioanelor de ucraineni într-o glumă, într-un conflict personal, ca și cum invazia, crimele de război și imperialismul ar fi doar efecte ale unui „nu ne mai vorbim”.

Asta nu mai e doar grosolănie, e iresponsabilitate fățișă. Pentru că îți creează impresia falsă că pacea e o chestiune de strângere de mână între doi inamici personali, când de fapt e vorba de planuri militare, resurse, geopolitică și sânge.

Lumea, pe nota de consumație

Trump face geopolitică pe o notă de consumație. Îți dă explicații ca la birt, cu voce tare și aplomb de mahala, iar audiența savurează spectacolul. În realitate, e doar impostură ridicată la rang de strategie.

Războiul nu e o ceartă personală, ci o confruntare între sisteme, imperii și valori. Dar în universul trumpist, totul se reduce la „ăștia doi nu se suportă”. E simplu, e găunos și e, cum ar zice cârciumarul, „cu multă spumă, dar puțină bere”. După chipul și asemănarea celor care l-au votat…