„Am înțeles că nu poți ascunde durerea” – Diana Lupescu

Actriță cu zeci de roluri memorabile, regizoare cu viziune și rafinament, dar și mamă, soție, bunică și prietenă de nădejde, Diana Lupescu trăiește cu aceeași intensitate scena și viața de acasă. Împreună cu soțul ei, regretatul Mircea Diaconu, a clădit un univers de familie solid, construit pe valori, încredere și iubire care a trecut proba timpului. Pentru ea, teatrul a fost inițial o întâmplare, dar a devenit destin și formă de împăcare cu viața. Astăzi, privind în urmă, recunoaște că frumusețea i-a adus uneori și etichete nedrepte, dar adevărata forță a sa a stat mereu în sinceritate, în dăruire și în dragostea pentru cei apropiați.

„A fi actor înseamnă să creezi lumi. E un fel de dumnezeire” – spune Diana Lupescu, cu un zâmbet care ascunde și experiența, și fragilitatea. Drumul ei în teatru nu a fost unul planificat, ci mai degrabă o succesiune de întâmplări menite să o conducă spre scena care avea să-i devină casă.

Deși visa la medicina sportivă, un accident i-a schimbat destinul și a deschis ușa artei. „Am intrat la facultate fără așteptări și, culmea, am intrat prima. Atunci am înțeles că nimic nu e întâmplător. Profesorii minunați pe care i-am avut m-au ajutat să descopăr că a fi actor înseamnă să creezi o lume, dar cu adevăr și dăruire.”

Copilăria, între lipsă și dor

Diana Lupescu s-a născut într-o familie de intelectuali ocupați – un tată medic, director de spital, și o mamă profesoară, cu vocație artistică. „Am crescut mai mult singură. Tata era la spital, mama la școală și la căminul cultural. Am locuit o vreme la Segarcea, unde am fost crescută cu drag de vecini și oameni simpli. De la ei am primit căldura pe care poate n-o primeam mereu acasă.” Acea copilărie i-a sădit dorința de a avea, la maturitate, propria familie unită, de a oferi copiilor și, mai târziu, nepoatei ei, ceea ce ea nu avusese în totalitate.

Din întâmplare, actriță

Diana Lupescu povestește cum a descoperit lumea teatrului „din întâmplare”, fără planuri inițiale de a deveni actriță. Prima experiență la facultate i-a schimbat perspectiva: descoperind că poate crea lumi și emoții, a înțeles că actoria este o formă de dăruire totală.

Frumusețea și talentul

Frumusețea Dianei i-a adus aplauze, dar și provocări: „Am vrut să fiu apreciată pentru ceea ce am în interior, nu pentru exterior”. Rolurile din filmele și spectacolele de televiziune au consolidat-o ca artist, însă adevărata bucurie a rămas în relația nemijlocită cu publicul pe scenă.

Crescută într-o familie în care părinții erau mereu ocupați, Diana și-a dorit o viață plină de iubire și prezență pentru copiii ei. „A fi mamă și a crește copiii aproape a fost o bucurie, nu un sacrificiu”, spune ea. Ea a vrut să le ofere copiilor ei libertate, alegeri proprii și experiențe variate, de la sport la arte plastice și limbi străine.

După pierderea părinților, Diana Lupescu vorbește deschis despre doliul care a marcat-o: „În primele săptămâni mi-a fost cumplit de greu, dar m-am autosugestionat să privesc spre bine”. Pentru ea, comunicarea și acceptarea emoțiilor sunt esențiale în vindecare.

Grădina – un refugiu și o terapie

În prezent, grădinăritul și contactul cu natura îi oferă liniște și echilibru: „Este terapeutic să stai în grădină, să vezi cum crește totul. Ajută foarte mult la sănătatea psihică și la bunăstare”.

Regia și viitorul artistic

Chiar dacă timpul și viața de familie au limitat unele proiecte, Diana nu și-a pierdut dorința de a crea: „Încă vreau să fac regie, să lucrez cu tineri artiști și să combin experiența mea cu prospețimea lor”.

Lecții de viață

Diana Lupescu vorbește despre adevăr, viață și moarte cu o seninătate rar întâlnită. „Trebuie să avem curaj să vorbim despre viață, despre moarte și despre ceea ce contează cu adevărat. În teatru și în viață, adevărul este esențial.”

Despre frumusețe și roluri

Frumusețea, recunoaște actrița, a fost uneori o povară. „Erau momente când lumea spunea: ‘au luat-o pentru că e frumoasă’. Dar eu îmi doream să fiu apreciată pentru ce am în suflet și în minte. Am jucat multe prințese, multe roluri de suprafață, însă am avut și șansa unor roluri consistente, care mi-au arătat că pot să transmit mult mai mult.” Cuvintele de apreciere ale unor mari nume ale teatrului, precum Dorina Lazăr, au fost pentru ea confirmări prețioase.

Familia, cel mai mare rol

Dacă scena i-a adus aplauze, familia i-a adus liniște și sens. Alegerea de a se dedica creșterii copiilor nu a fost un sacrificiu, ci o bucurie. „Am simțit atâta nevoie de familie încât a fost un miracol să-i cresc pe fiecare. Am renunțat la unele proiecte, dar nu regret. Copiii mei au avut libertatea să-și aleagă singuri drumul, iar asta pentru mine e cea mai mare împlinire.”

Astăzi, Diana Lupescu e bunică și trăiește aproape de fiica ei și de nepoată. „Stăm în aceeași curte și e o binecuvântare să ne avem aproape. Grădinăritul, florile, legumele din propria curte sunt pentru mine terapie și bucurie.”

Despre doliu și reziliență

Diana Lupescu vorbește cu emoție despre pierderea soțului său, Mircea Diaconu: „Au fost momente foarte grele în ultimele zile, când l-am văzut cum se topește în fața ochilor mei. Mi-a fost extrem de greu, dar am înțeles că este important să las lumina să pătrundă și să îi permit să fie în pace acolo unde este bine. Încerc să nu mă las copleșită de durere și să păstrez vie amintirea lui cu recunoștință și dragoste.”

Discret, dar cu forță, actrița recunoaște și fragilitatea din spatele puterii. „E foarte greu singură. Doliu are mai multe etape, dar nu cred că există o rețetă pentru acceptare. E un drum interior, o încercare continuă de a împăca trecutul cu prezentul.”