Cei care vor să facă armata vor primi mii de euro. Ce prevede reforma pregătită de Ministerul Apărării

Publicat: 30 sept. 2025, 15:23, de Anamaria Ionel, în Apărare , ? cititori
Cei care vor să facă armata vor primi mii de euro. Ce prevede reforma pregătită de Ministerul Apărării
Foto: defenseromania.ro

Ministerul Apărării Naționale pregătește o reformă de amploare: serviciul militar voluntar și o serie de modificări legislative menite să întărească apărarea României într-un context geopolitic tot mai tensionat. Proiectele vizează atât atragerea de noi recruți, cât și adaptarea cadrului legal pentru situații de criză, inclusiv posibilitatea lovirii unor ținte din afara țării.

Serviciul militar voluntar, deschis pentru tineri între 18 și 35 de ani

Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea serviciului militar voluntar. Programul este destinat femeilor și bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care vor trece printr-o pregătire intensivă de patru luni într-o unitate militară. În această perioadă, recruții vor învăța tactici de luptă, vor exersa trageri cu arma și vor fi inițiați în regulile disciplinei militare.

Cei care se înscriu beneficiază de cazare, masă și echipament asigurate, dar și de o soldă lunară între 4.000 și 5.000 de lei. La final, fiecare participant primește un bonus de 27.000 de lei, echivalentul a trei salarii medii brute. În total, un tânăr poate acumula în jur de 6.000 de euro pentru această perioadă de pregătire.

Prin acest program, armata urmărește să își consolideze resursa umană și să atingă un efectiv de 120.000 de cadre pregătite pentru situații de conflict. În prezent, MApN dispune de aproximativ 70.000 de militari activi și 40.000 de rezerviști, însă mulți dintre aceștia sunt în vârstă și greu mobilizabili. În plus, există și circa 3.000 de rezerviști voluntari instruiți în ultimii doi ani.

Recent, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că România pregătește un nou cadru legislativ privind rezerviștii voluntari, însă a subliniat că „în armată nu va fi luat nimeni cu forța”.

Potrivit acestuia, procesul presupune un exercițiu de evaluare prin care voluntarii vor fi instruiți, vor participa la trageri și vor lucra alături de militarii de carieră pentru a putea fi integrați în rezerva operațională.

„Voluntarul în termen va trebui să treacă niște teste. Este o solicitare fizică, în primul rând, pe care orice activitate militară o impune”, a spus ministrul.

El spune că rezerva Armatei Române este „îmbătrânită” după ce serviciul militar obligatoriu a fost abolit în 2007.

Întrebat cum va funcționa acest serviciu militar voluntar pentru tinerii care lucrează, ministrul a spus că se lucrează la amendamente pentru ca angajatorii să dea tinerilor voluntari un concediu special de patru luni pentru efectuarea stagiului militar.

Legea Apărării Naționale, rescrisă

Ministerul propune și schimbări în legea Apărării Naționale. Noul cadru legislativ are scopul de a clarifica liniile de comandă și de a permite luarea rapidă a deciziilor în caz de criză. Printre cele mai importante prevederi se numără posibilitatea ca armata să lovească ținte aflate în afara României, chiar și pe timp de pace. Măsura este gândită în special pentru contracararea atacurilor cu drone, tot mai frecvente în regiune.

Modificările vor afecta și Ministerul Afacerilor Interne. În eventualitatea unui conflict armat, această instituție va fi militarizată, pentru a putea răspunde unitar și coordonat împreună cu structurile de apărare.

Astfel, pachetul legislativ al MApN marchează o schimbare de paradigmă în organizarea apărării României, combinând stimulente financiare pentru tineri cu măsuri strategice menite să crească rapid capacitatea de reacție a statului.