Ce produse contrafăcute se mai importă. Captură de 714.000 de lei în Portul Constanţa
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/portul-constanta.jpeg)
Inspectorii Autorităţii Vamale Române (AVR) au descoperit în Portul Constanţa Sud un transport masiv de pixuri suspectate că sunt contrafăcute, cu o valoare estimată la peste 714.000 de lei. Marfa era depozitată într-un container sosit din China și aparținea unei firme din Voluntari, județul Ilfov, potrivit unui comunicat transmis de instituție.
În urma controlului fizic efectuat de Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud, autoritățile au identificat aproximativ 564.000 de pixuri din plastic, purtând însemnele unei mărci protejate la nivel internațional, ceea ce a ridicat suspiciuni privind autenticitatea produselor.
Mărfuri reținute pentru expertiză
Autoritatea Vamală a dispus reținerea bunurilor în conformitate cu legislația națională și europeană referitoare la protecția drepturilor de proprietate intelectuală în operațiunile de vămuire.
„Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate la prețul unui produs original, este de aproximativ 714.000 de lei”, se precizează în comunicatul AVR. Produsele vor fi supuse expertizării tehnice pentru a se stabili dacă sunt sau nu contrafăcute. Ulterior, vor fi luate măsurile legale corespunzătoare, în funcție de rezultatele analizei.
Angajament ferm împotriva contrabandei și fraudei vamale
Reprezentanții Autorității Vamale Române au reiterat angajamentul instituției de a combate traficul ilicit, contrabanda și frauda vamală prin acțiuni coordonate la nivel național.
„Autoritatea Vamală Română reafirmă angajamentul său ferm în combaterea contrabandei, a fraudei vamale și a oricărei forme de trafic ilicit, prin verificări riguroase în punctele vamale și în zonele de risc”, se arată în comunicat.
România, tot mai expusă importurilor de produse contrafăcute
Cazul de la Constanţa se înscrie într-o tendință tot mai vizibilă la nivel european: creșterea numărului de transporturi care conțin mărfuri contrafăcute provenite în special din Asia. Cele mai afectate domenii sunt industria textilă, electronicele și articolele de papetărie, produsele fiind adesea vândute pe piețele locale sau prin platforme online.
În primele luni ale anului 2025, inspectorii vamali români au raportat zeci de cazuri similare în porturile Constanţa și Giurgiu, în care au fost descoperite milioane de articole contrafăcute – de la jucării și încălțăminte până la accesorii electronice.