Antena 1 dă lovitura: „Survivor” se mută aici, de la postul rival

Publicat: 18 oct. 2025, 10:54, de Nitulescu Gabriel, în SOCIAL , ? cititori
Antena 1 dă lovitura: „Survivor” se mută aici, de la postul rival

Antena 1 a anunțat oficial achiziționarea unuia dintre cele mai populare formate de televiziune din lume – „Survivor”, emisiune care a făcut furori în România pe Kanal D și Pro TV. Reality show-ul revine cu un nou sezon, ce va fi difuzat în primăvara anului 2026, într-o producție semnată integral de postul din grupul Intact.

„Casa marilor reality show-uri” își extinde portofoliul

Prin această mutare, Antena 1 își consolidează poziția de lider pe segmentul reality show-urilor, unde deja deține producții de succes precum „Asia Express”, „Power Couple” și „Insula Iubirii”. Oficialii postului consideră că aducerea „Survivor” marchează o etapă nouă în strategia de divertisment a televiziunii.

„Prin achiziționarea formatului Survivor, Antena 1 își reafirmă angajamentul față de publicul român și promisiunea de a oferi divertisment la cel mai înalt nivel. Este o competiție care inspiră, provoacă și unește telespectatorii prin povești autentice și momente de intensitate reală”, a declarat Mihai Ioniță, CEO Antena, citat de pagindemedia.ro.

Castingul pentru noul sezon a început

Antena 1 a deschis deja înscrierile pentru concurenți, promițând o producție spectaculoasă, cu probe dure și emoții la cote maxime. Cei selectați vor fi trimiși într-o locație exotică, unde vor trebui să supraviețuiască în condiții extreme, cu resurse limitate. Participanții vor fi puși la încercare în competiții de forță, strategie și rezistență, iar doar unul dintre ei va reuși să ridice trofeul de „supraviețuitor”.

„Survivor” este un format longeviv, creat în 1997 de producătorul britanic Charlie Parsons, care a fost adaptat în peste 50 de țări. În fiecare versiune, competiția aduce o combinație de aventură, strategie și relații umane, reușind să captiveze milioane de telespectatori.

Antena 1 promite un sezon spectaculos

„Noua versiune a show-ului va combina forța brandului internațional cu experiența echipei Antena 1 în producția de formate mari”, declară cei de la Antena 1. Televiziunea promite un sezon „impresionant”, filmat într-un cadru spectaculos și realizat la standarde de top.