„Tătuka caută Mămuka”: apelul lui Putin către uterul patriei

Când bărbații lipsesc, femeile sunt mobilizate pe frontul demografic. Rusia lui Vladimir Putin a mai bifat un moment glorios în lunga ei tradiție de inginerie socială cu iz de Evul Mediu. De data aceasta, nu cu tancuri, nu cu parade, ci cu un apel paternalist către rusoaice: „Faceți copii, multe serii, cât mai devreme!”. Pentru patrie. Pentru viitor. Pentru a umple găurile din carne vie lăsate de războiul din Ucraina.

Putin, în bună tradiție sovieto-fantastică, a elogiat familiile rurale cu „câte 10 membri”, ca pe o relicvă fertilă a trecutului glorios. N-a pomenit însă că aceste familii trăiau în colibe fără electricitate, că mureau pe capete la 40 de ani și că își botezau toți copiii Ivan ca să nu încurce crucile din cimitir.

Fabrica de soldați și teoria uterului patriotic

Apelul președintelui rus e simplu și cinic: Rusia pierde mii de bărbați în fiecare lună în Ucraina, iar rezerva de carne de tun se subțiază văzând cu ochii. Răspunsul Kremlinului? Nu negociere. Nu pace. Nu tehnologie. Ci… reproducere în masă. O strategie cât se poate de rudimentară: dacă mor patru, să facem opt. Dacă nu merge cu tancul, merge cu uterul.

Acesta nu este un plan social. Nu este o strategie de bunăstare. Este un plan militar demografic. A cere femeilor să nască din „datorie patriotică” este echivalentul unui ordin de mobilizare, dar pe cale biologică. Cu alte cuvinte: „Mamă, țara te vrea gestantă!”

Misoginismul ca program de stat

Putin nu e singur în nebunia lui. El reînvie o retorică ce combină misoginismul de stat cu nostalgiile epocii țariste, unde femeia avea trei roluri: biserică, bucătărie și bebeluși. În discursul prezidențial, maternitatea devine serviciu militar, iar femeia – incubator strategic.

În loc de asigurări de sănătate, avem încurajări emoționale. În loc de sprijin social real, avem amintiri despre cum bunicile făceau copii „fără mofturi”. În loc de acces la educație sexuală sau planning familial, avem chemarea la datorie de pe canapea, televizată național.

Dar dacă rusoaicele nu vor?

Sigur, există o problemă nerezolvată: voința. Căci rusoaicele, departe de a fi doar receptacule biologice ale voinței putiniste, gândesc, citesc, emigrează. Nu e greu de observat că natalitatea scade constant în Rusia, că tot mai multe femei își aleg viața înaintea unei existențe de dădacă națională.

În plus, experiența de a fi mamă într-un stat totalitar înseamnă o continuă luptă cu lipsuri, corupție, frică și incertitudine. A cere cuiva să aducă un copil pe lume într-un astfel de peisaj nu e o invitație. E o condamnare.

Demografie de criză, geopolitică de canapea

Putin joacă, din nou, la nivel simbolic, cu disperarea unui imperiu în descompunere. E ultimul refugiu al celor care nu mai pot inova, nu mai pot negocia și nu mai pot inspira: apelează la biologia poporului.

Dar un copil nu este un glonț. Nu e nici rachetă, nici rezervist. A crede că poți repara un dezastru geopolitic cu fertilitate forțată e o gândire primitivă. Și, din păcate, teribil de periculoasă.

Noi zicem că, totuși: să fie exemplu Tovarășul Suprem!

Fiindcă, între noi fie vorba, îndemnul nu prea ține dacă însuși tătuca națiunii nu pune osul la treabă. Că nu poți cere de la popor ce nu ești dispus să arăți tu însuți. Așadar, domnule Putin, dacă tot visați la familii numeroase și fertilitate strategică, poate faceți un mic efort simbolic: asumați un rol activ în repopularea Patriei. Poate o nuntă televizată, un copil la orizont, un reality show intitulat „Tătuka caută Mămuka”.

Altfel, îndemnul rămâne doar un banc prost spus într-o sală plină de femei epuizate. Iar apelul la natalitate, o parodie sinistră cât timp singura preocupare reală e numărul de bocanci în tranșee.

Când uterul devine armă de stat

Ce se întâmplă acum în Rusia ar trebui să îngrozească orice societate democratică: folosirea discursului natalist ca pretext de reînarmare. În timp ce lumea vorbește despre pace, Putin vorbește despre copii. Nu cu iubire, nu cu grijă, ci cu cifre în minte și tranșee în plan.

În această lume distorsionată, o naștere nu mai e un miracol. E o statistică. E o completare de pluton. E o strategie de redresare națională.

Și atunci, întrebarea finală nu e „Câte mame are Rusia?”. Ci: „Pentru cine mai nasc mamele Rusiei?”