Criza tăcută care amenință stabilitatea lumii

La nivel global, omenirea nu a fost niciodată mai bogată, mai avansată din punct de vedere tehnologic sau mai capabilă să-și asigure hrana. În anii 1960–1970, experții avertizau că ritmul rapid al creșterii populației, în special în țările în dezvoltare, ar putea depăși capacitatea agriculturii, iar rapoartele ONU și Banca Mondială anticipau penurii catastrofale de alimente. Însă Revoluția Verde a condus la creșteri semnificative ale productivității agricole și la îmbunătățirea continuă a tehnicilor de cultivare. Astăzi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că, dacă s-ar reduce risipa de alimente, producția globală ar putea hrăni aproape zece miliarde de oameni, cu două miliarde mai mulți decât populația actuală, scrie Foreign Affairs.

Cu toate acestea, succesul tehnologic și agricol a creat un sentiment de confort care a mascat o criză alimentară tot mai severă. Potrivit raportului FAO State of Food Security and Nutrition in the World 2025, până la 720 de milioane de persoane suferă de insecuritate alimentară cronică. Printre acestea, 43 de milioane de copii se confruntă cu subnutriție severă, iar 152 de milioane suferă de întârziere în creștere, efect al carențelor nutritive și infecțiilor repetate, care pot reduce capacitățile cognitive și fizice pe termen lung. Raportul Global Outlook 2025 al Programului Alimentar Mondial (WFP) estimează că 319 milioane de oameni se confruntă cu foame acută, cu o creștere de peste 130% față de nivelurile dinainte de 2020, iar două crize majore de foamete se desfășoară simultan în Gaza și Sudan.

Factorii principali ai crizei

Foamea de astăzi nu mai este cauzată în primul rând de penurie, ci de barierele de acces la hrană. Conflictele violente sunt un factor major: datele Uppsala Conflict Data Program arată că numărul conflictelor active la nivel mondial a crescut de la 46 în 2014 la 61 în 2024, iar rata de rezolvare a acestora este la cel mai scăzut nivel din ultimele cinci decenii. Aproape 70% dintre cei afectați de insecuritate alimentară acută trăiesc în țări implicate în conflicte.

Schimbările climatice contribuie, de asemenea, la criză. Între 1985 și 2004, media anuală a dezastrelor naturale legate de climă era de 231 pe an, în timp ce după 2005 acest număr a crescut la aproape 343, iar în 2024 au fost înregistrate 371 de dezastre naturale, care au afectat 45 de milioane de persoane. Fenomene precum uraganele, inundațiile și seceta continuă să provoace deplasări și să agraveze sărăcia.

Criza economică globală și datoria ridicată a multor țări în curs de dezvoltare limitează și mai mult accesul la hrană. Aproape jumătate dintre țările cu venituri mici se află în dificultăți de plată a datoriilor, ceea ce le obligă să prioritizeze rambursarea datoriei în detrimentul importurilor alimentare și investițiilor în agricultură. Prețurile alimentelor au crescut cu 50% în 61 de țări și cu peste 100% în 37 de țări în ultimii cinci ani, iar protecționismul comercial afectează și mai mult veniturile necesare pentru a asigura hrana.

Ajutorul internațional a scăzut și va mai scădea

Instituțiile globale menite să prevină foametea se confruntă cu dificultăți tot mai mari. După cinci ani de creștere constantă, ajutorul internațional a scăzut cu 9% în 2024 și se preconizează o nouă reducere între 9% și 17% în 2025. Aceasta afectează în special programele de asistență alimentară. Programul Alimentar Mondial a asistat 124 de milioane de persoane în 2024, dar estimează că va putea ajunge la 21% mai puțini beneficiari în 2025, din cauza reducerii finanțării de la donatori majori. În unele cazuri, rațiile zilnice au fost reduse la sub 300 de calorii, mai puțin decât o masă mică.

Accesul organizațiilor umanitare la populațiile afectate este, de asemenea, tot mai dificil. În 2024, 383 de lucrători umanitari au fost uciși, de peste două ori media ultimilor trei ani, reflectând o ignorare crescândă a dreptului internațional umanitar de către părțile aflate în conflict.

Impactul socio-politic al foametei

Insecuritatea alimentară generează deplasări și instabilitate politică. Fiecare punct procentual de creștere a insecurității alimentare se corelează cu o creștere de 1,9% a fluxurilor de refugiați. Statele afectate de foamete și conflicte pot vedea legitimitatea lor diminuată, iar grupările extremiste folosesc foamea ca instrument de recrutare și influență. În plus, costurile economice pentru țările bogate cresc dacă nu sprijină populațiile în locurile lor de origine: hrănirea oamenilor acolo unde trăiesc este mult mai eficientă decât asistarea lor ulterior ca refugiați.

Soluții și priorități

Criza alimentară globală nu este inevitabilă. Foreign Affairs susține că soluțiile nu sunt tehnice, ci politice și financiare. Guvernele, organizațiile multilaterale, donatorii privați și organizațiile filantropice trebuie să asigure finanțare predictibilă pe termen lung pentru programele umanitare și de dezvoltare, inclusiv pentru inițiative care cresc reziliența populațiilor.

Monitorizarea securității alimentare, prin sisteme precum FAO, Famine Early Warning System și WFP, trebuie să fie finanțată complet pentru a permite identificarea rapidă a zonelor de risc. Totodată, respectarea dreptului internațional și aplicarea de sancțiuni împotriva violatorilor constituie componente esențiale ale securității alimentare, susțin editorialiștii de la publicația amintită.

Coordonarea între guverne, agenții ONU și ONG-uri trebuie consolidată pentru a evita suprapunerea eforturilor și golurile critice, se arată în articolul Foreign Affairs. În plus, măsurile economice precum suspendarea tarifelor pentru importurile din țările vulnerabile și investițiile în agricultură rezistentă la schimbările climatice pot reduce impactul foametei.