Crăciunul vine cu sacrificii: prețul porcului stagnează, dar crescătorii spun că nu mai scot nici un leu profit

Publicat: 15 nov. 2025, 07:43, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Crăciunul vine cu sacrificii: prețul porcului stagnează, dar crescătorii spun că nu mai scot nici un leu profit

Deși carnea de porc se menține în continuare unul dintre produsele esențiale pentru masa de Crăciun, anul 2025 vine cu o piață complet dezechilibrată: prețurile oficiale sunt mai mici decât anul trecut, însă în gospodării sumele cerute pentru un porc viu pot ajunge la peste dublul valorii de la abator. Diferențele între regiuni sunt semnificative, iar crescătorii spun că, deși munca este grea, profitul aproape că a dispărut.

Prețurile oficiale la carnea de porc scad, dar în gospodării cresc

Potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii, prin Comisia de Clasificare a Carcaselor, prețul mediu al porcului în viu, la intrarea în abator, variază între 7,1 și 7,24 lei/kg, în funcție de greutate. Valoarea este mai mică decât cea din 2024, când se înregistra un nivel de 8,03 lei/kg, și mult sub media de 10 lei/kg din 2023.

Pe piața reală însă, situația este cu totul alta. În gospodăriile individuale, unde cererea crește semnificativ înainte de Crăciun, prețurile au urcat considerabil. În Ilfov, sumele cerute ajung la 15 lei/kg, în Argeș la 16 lei/kg, iar în Timiș chiar la 17 lei/kg. În Gorj, prețurile se situează între 12 și 13 lei/kg, iar în Mureș, între 13 și 14 lei/kg.

Românii care preferă să cumpere din supermarket găsesc carne de porc între 16 și 40 de lei/kg, în funcție de tipul produsului și de ofertă. Diferența dintre prețul de la poarta fermei și cel de la raft poate ajunge la de patru ori.

Greutatea porcului scade cu aproape 30% după sacrificare

Specialiștii explică faptul că greutatea unui porc scade semnificativ după tăiere, prin pierderea sângelui, îndepărtarea organelor interne și curățarea carcasei. În total, pierderea poate ajunge la 25–28% din greutatea inițială.

Astfel, un porc de 200 kg în viu va cântări, după sacrificare, aproximativ 144 kg. În aceste condiții, o familie care plătește 15 lei/kg pentru un porc viu achită în realitate circa 21 lei/kg pentru carnea rămasă.

Crescătorii spun că nu mai fac profit

Vasile Sălăgean, crescător de suine din comuna Sărmașu, județul Mureș, afirmă că activitatea a devenit din ce în ce mai dificilă. El crește porci de peste 15 ani și spune că prețurile actuale nu mai acoperă costurile cu hrana și îngrijirea animalelor.

Acesta deține zece scroafe gestante, trei vieri din rasa Pietrain și mai mulți porci pentru vânzare. El a declarat că vinde un porc de 120 de kilograme cu prețuri cuprinse între 11 și 15 lei/kg, în funcție de cererea locală, dar că munca nu mai este rentabilă.

Sălăgean a explicat că hrănește animalele exclusiv cu cereale, fără concentrate, ceea ce îi crește costurile, dar îi asigură calitatea. Un porc crescut natural ajunge la greutatea optimă abia după un an și două luni, spre deosebire de cei crescuți industrial, care ating aceeași greutate în doar șase luni.

Crescătorul a mai spus că doar vânzarea câtorva animale pe an îl ajută să acopere cheltuielile și că mulți cumpărători încearcă să negocieze prețuri derizorii, fără să înțeleagă munca din spatele procesului.

El consideră că un preț corect ar trebui să fie de cel puțin 16–17 lei/kg în viu, iar dacă porcul este tăiat, aproximativ 40 lei/kg. În opinia sa, carnea naturală, crescută în gospodărie, este net superioară celei din comerț, diferența de calitate observându-se în momentul preparării: carnea rămâne consistentă, fără exces de apă, iar gustul este autentic.

„Față de costul cerealelor, prețul primit pe kilogram este foarte mic. Hrana, apa și curățenia zilnică presupun o muncă grea. Noi creștem porcii natural, fără concentrate. Când vin cumpărătorii, unii nu apreciază munca și vor să plătească mai puțin, dar în magazin dau 30 de lei pe un kilogram de untură și li se pare ieftin”, a explicat el pentru Agrointeligența.

Piața dezechilibrată, între costuri mari și cerere ridicată

Pentru crescătorii din gospodării, vânzarea porcilor de Crăciun a devenit mai mult o modalitate de a acoperi cheltuielile, nu o sursă reală de profit. Diferențele mari între prețurile de la abator, gospodării și supermarketuri arată o piață dezechilibrată, unde costurile de producție și transportul ridicat sunt suportate în principal de micii fermieri.

Deși prețurile din 2025 nu s-au majorat spectaculos față de anul trecut, puterea de cumpărare a românilor, combinată cu costurile tot mai mari pentru cereale și furaje, fac ca „porcul de Crăciun” să rămână un lux tradițional pe care tot mai puțini gospodari își permit să-l crească, iar tot mai mulți români aleg să-l cumpere gata tranșat, din magazin.