Cât costă gaura covrigului de pe Aeroport? Sub Bogdănel Mândrescu foamea zboară business class

Un covrig banal costă 15 lei pe Aeroportul Henri Coandă. În București îl găsești pe la 2,5 lei. Am putea râde de macul premium, făina aeronautică și gaura omologată EASA. Numai că pe Otopeni nu covrigul este excepția. Apa, cafeaua, sandvișul și bucata de șnițel trăiesc de mult într-o economie proprie, în care pasagerul descoperă că după controlul de securitate și foamea poate călători business class.

Iar peste toată această veselie comercială domnește astăzi Compania Națională Aeroporturi București, condusă de Bogdan Mîndrescu. Da, chiar el.

Covrigul de 15 lei este doar capătul firului

Fotografia care a circulat zilele acestea este splendidă prin simplitate.

Covrig simplu sau cu mac: 15 lei.

În oraș: aproximativ 2,5 lei.

De șase ori prețul.

Nu este însă prima dată când pasagerul român ajunge la Otopeni și constată că, odată trecut de controlul de securitate, moneda națională pare să intre brusc în alt curs de schimb.

În 2025, călătorii comparau deja prețurile de la Henri Coandă cu Stockholm, München, Frankfurt sau Madrid.

Un sandviș de 55 de lei de la București era comparat cu produse similare de aproximativ 27 de lei la Stockholm și 35–40 de lei în alte mari aeroporturi europene.

Comparația nu este perfectă — diferă produsele, gramajele, operatorii — dar fenomenul este suficient de persistent încât să nu mai poată fi expediat cu eternul „așa e în aeroporturi”.

Așa este.

Numai că și Ferrari este o mașină.

Nu înseamnă că trebuie să coste cât un Ferrari orice Dacie parcată lângă pistă.

Marele ingredient: n-ai unde să pleci

Adevărata materie primă a covrigului de 15 lei nu este făina.

Este captivitatea.

Ai trecut controlul.

Mai ai o oră și jumătate până la avion.

Ți-e foame.

Copilul vrea apă.

Ai în față câteva tejghele și o certitudine minunată pentru comerciant: clientul nu poate spune prea ușor „lasă, merg la magazinul de peste drum”.

Peste drum este pista.

Așa apare una dintre cele mai rentabile substanțe cunoscute capitalismului:

omul care n-are încotro.

Firește, comerciantul are costuri.

Chirie.

Personal.

Logistică.

Securitate.

Aprovizionare într-o incintă controlată.

Nimeni nu cere covrig de Otopeni la preț de covrig de Obor.

Dar între „mai scump” și „ia de aici un sandviș cât masa pentru două persoane în oraș” există un teritoriu suficient de mare încât să încapă și întrebarea despre bunul-simț.

Și cine este astăzi stăpân peste împărăția covrigului?

Compania care administrează Aeroportul Henri Coandă este CNAB.

Iar director general al CNAB este, din 3 septembrie 2025, Bogdan Stelian Mîndrescu, cu mandat oficial până la 19 iulie 2028.

Adică exact omul pe care o parte a presei l-a botezat de-a lungul timpului „Vuitton”. Oare de ce?

În teorie, nu Mîndrescu stabilește prețul covrigului. Deși mutrița lui de purceluș pofticios spune cu totul altceva.

Nu stă directorul general dimineața cu pixul:

• Covrig? 15. Merdenea? Pune 25. Șnițel? Dă-i 60, că are carne.(Sau stă???)
• Prețurile sunt stabilite de operatorii comerciali.

Dar Mîndrescu conduce compania care administrează aeroportul și ecosistemul comercial în care acești operatori funcționează.

Iar asta face perfect legitimă întrebarea:

CNAB consideră normale asemenea prețuri?

Bogdănel nu pare foarte speriat de prețuri

Mai ales că perspectiva financiară de la vârful companiei diferă puțin de cea a pasagerului care se uită de două ori înainte să cumpere o sticlă cu apă.

Potrivit datelor publicate în septembrie 2026 pe platforma guvernamentală privind companiile de stat, Mîndrescu figurează cu trei funcții publice:

director general CNAB,

membru în CA al Autorității Aeronautice Civile Române

și membru în CA al Registrului Auto Român.

Omul e pluricalificat (Doamne, nu-i așa că ne trebuie d-ăștia care fac minuni în zbor?), deci:

Total: 134.146 de lei brut pe lună.

Numai funcția de director general al Aeroporturi București este asociată unui venit brut lunar de 69.348 de lei.

Asta înseamnă, strict ca exercițiu gastronomic, aproximativ 4.600 de covrigi de 15 lei numai din remunerația brută CNAB.

Cu toate cele trei funcții ajungem spre 9.000.

Probabil cu mac.

Pentru omul obișnuit însă, 15 lei rămân 15 lei.

Numai că povestea spațiilor comerciale de la Otopeni nu începe ieri

Aici gluma începe să se întunece.

În 2023, DNA a instrumentat un dosar privind tocmai contractele pentru exploatarea spațiilor comerciale de la Aeroportul Otopeni.

Procurorii au descris pretinderi de sume uriașe — 10 milioane de euro, încă 10 milioane, plus două sume de câte 1,2 milioane — în schimbul presupusei influențe pentru prelungirea unor contracte comerciale din aeroport.

În dosar au existat inculpați trimiși în judecată și acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Foarte important: Mîndrescu nu apare în comunicatul DNA respectiv ca inculpat.

N-ar fi corect să-i punem dosarul în cârcă.

Dar în perioada scandalului era secretar de stat la Ministerul Transporturilor, cu atribuții în aviație, iar numele său a intrat în controversa politică din jurul CNAB.

În 2023, Cătălin Drulă îl indica public drept responsabil de zona aviației și îl lega politic de managementul aeroportuar; acelea erau acuzații politice, nu constatări judiciare.

Trei ani mai târziu, Mîndrescu este chiar directorul general al CNAB.

Viața are uneori simțul umorului mai bine dezvoltat decât noi.

De la milioanele pentru contracte la 15 lei covrigul

Și aici ajungem la adevărata gaură a covrigului.

Nu trebuie să demonstrăm că prețul de 15 lei are vreo legătură cu vreun dosar penal.

Nu are.

Cel puțin nu avem nicio dovadă în acest sens. Deocamdată.

Dar putem observa ceva mult mai simplu.

În jurul spațiilor comerciale de pe cel mai mare aeroport al țării s-au învârtit ani la rând contracte foarte valoroase, interese comerciale enorme și anchete penale privind influența asupra acestor contracte.

Prin urmare, când ni se explică, senin, că sandvișul trebuie să coste nesimțit pentru că „chiria este mare”, apare inevitabil următoarea întrebare:

și de ce este chiria atât de mare?

Cine o stabilește?

Cum sunt construite contractele?

Cât plătește operatorul?

Ce obligații are?

Ce concurență există?

Și cât din nota de plată ajunge, în cele din urmă, în sandvișul pasagerului?

Acolo începe jurnalismul.

Nu la mac. Sau la susan.

„E aeroport” nu este explicație economică universală

Formula aceasta ne urmărește de ani:

— Normal că e scump. E aeroport.

Perfect.

Dar Aeroportul Henri Coandă nu este stație spațială.

Camioanele nu vin de pe Marte.

Făina nu este transportată cu Falcon Heavy.

Cașcavalul nu trebuie presurizat.

Iar șnițelul nu este parașutat dintr-un C-130 Hercules.

Există costuri suplimentare reale. Le putem înțelege.

Dar ele trebuie să explice diferența de preț, nu să funcționeze ca formulă magică pentru orice sumă scrisă pe etichetă.

Altfel putem pune covrigul la 40 de lei și explica simplu:

„E aeroport.”

Cafeaua la 70.

„E aeroport.”

Apa la 50.

„E aeroport.”

La un moment dat, explicația nu mai explică nimic.

Doar justifică.

Aduceți sandvișul de acasă și nu ne mai deranjați

Apare inevitabil și soluția națională:

— Dacă nu vă convine, veniți cu mâncare de acasă.

Foarte bine.

Putem transforma Otopeniul în personalul București–Mangalia din 1985.

Șnițel în staniol.

Ou fiert.

Roșie cu sare.

Două felii de pâine.

O caserolă cu chiftele desfăcută discret la poarta 12.

Dar într-un aeroport european modern poate că soluția la prețurile aberante n-ar trebui să fie recomandarea ca pasagerul să plece la drum cu sacoșa frigorifică.

Mai ales că omul plătește deja aeroportul prin bilet, taxe și serviciile cumpărate acolo.

Sub Bogdănel, gaura rămâne cea mai profitabilă parte

Bogdan Mîndrescu conduce acum CNAB.

Are mandat.

Are remunerație serioasă.

Are poziția instituțională din care poate explica ce fel de politică comercială dorește compania pentru principalul aeroport al României.

Ar fi interesant să aflăm.

Consideră CNAB normal ca produse banale să ajungă constant la prețuri care provoacă scandal public?

Este mulțumită de concurența dintre operatori?

Crede că pasagerul primește servicii corespunzătoare banilor plătiți?

Ce urmărește compania atunci când atribuie spații comerciale: doar maximizarea chiriei sau și calitatea/prețul serviciului oferit călătorului?

Pentru că, dacă împingi chiria cât mai sus, operatorul nu scoate banii din buzunarul unei zâne aeroportuare.

Îi scoate tot de undeva.

De regulă, din covrig.

Adică din buzunarul omului care stă la poartă și așteaptă avionul.

Cât costă, până la urmă, gaura covrigului?

Poate că fotografia covrigului de 15 lei va dispărea în două zile de pe Facebook.

Va veni următorul scandal.

Următoarea merdenea.

Următoarea apă minerală care costă cât un pahar de vin decent.

Dar problema va rămâne.

Pe Aeroportul Henri Coandă există de mult impresia că pasagerului nu i se vinde numai mâncare.

I se vinde situația în care se află.

Ți-e foame?

Plătești.

Ți-e sete?

Plătești.

Ai trecut de control?

Și mai bine.

Nu mai pleci nicăieri.

Asta este marfa invizibilă.

Bogdan Mîndrescu n-a inventat-o și nu putem spune că el stabilește prețurile de la tejghea.

Dar acum aeroportul este administrat sub mandatul lui.

Prin urmare, covrigul de 15 lei vine și cu o întrebare pentru șeful CNAB:

cât de scump trebuie să devină un produs banal înainte ca administrația aeroportului să considere că nu mai avem doar „prețuri de aeroport”, ci o problemă de aeroport?

Făina costă.

Macul costă.

Chiria costă.

Bogdănel costă și el — 69.348 de lei brut pe lună numai la CNAB.

Dar tot nu ne-a explicat nimeni partea esențială.

Gaura cât costă?