Brazi de 10 metri, sate pe întuneric: ardem pe beculețe cât pentru o grădiniță sau un dispensar

Printre anomaliile sfârșitului de an, găsim mereu acest refren. Împodobeala cu bănuți de la buget. Țara e în plină discuție despre tăieri de 10%, concedieri, „optimizări de personal” și administrație care trebuie să strângă cureaua. Peste tot ni se spune că nu mai sunt bani, că trebuie sacrificii, că „nu se mai poate ca până acum”.

Austeritate la salarii, dezmăț la ghirlande

Și taman în acest decor apare, perfect sincron, realitatea paralelă a primăriilor care bagă zeci de mii de euro în luminițe de Crăciun. Nu vorbim de marile capitale europene, ci de comune care abia trec de câteva mii de locuitori și care, cu banii ăștia, ar putea finanța liniștite o grădiniță decentă sau un dispensar cu 12 paturi.

Când satul n-are canalizare, dar are brad 3D de fițe

Câteva exemple, așa, „de sezon”:

• Runcu (Gorj): aproape 37.000 de euro pe steluțe, instalații și ornamente, la care se adaugă încă 10.000 de euro pe steaguri pentru 1 Decembrie. Totalul pentru final de an se duce spre 50.000 de euro.
• Margina (Timiș): două licitații consecutive pentru ghirlande, în total cam 19.000 de euro, ca toate cele nouă sate ale comunei să fie „full option” la iluminat festiv.
• Pristol (Mehedinți): puțin peste 1.000 de locuitori, dar pachet complet de lux – brad artificial mare, figurine 3D, decor tematic și servicii de împodobire – pentru peste 15.000 de euro.
• Copăceni (Ilfov): luminițe închiriate de aproximativ 15.000 de euro.
• Pielești (Dolj): decor de aproape 10.000 de euro.

Pentru comunele astea, sumele nu sunt „mici extravaganțe”, sunt bombe pe buget. Vorbim de bani cu care modernizai un dispensar, schimbai acoperișul la școală, puneai la punct un loc de joacă ca lumea sau dădeai o mână de ajutor la un proiect de canalizare.

Doar că, în logica primarului român, copilul poate să meargă în continuare la o școală jerpelită, important e ca satul să aibă ursuleți 3D, reni luminați și bannere strălucitoare peste uliță.

Focuri de artificii peste sate care abia respiră

Spectacolul nu se oprește la ghirlande. Vin la pachet, evident, focurile de artificii.

• La Corund (Harghita), un pachet de artificii de câteva minute costă în jur de 6.000 de euro.
• La Valea Călugărească (Prahova), primăria a pus deoparte 3.000 de euro pentru show-ul de Revelion.

E aceeași logică perversă: nu avem bani să reparăm toate drumurile, dar avem bani să le luminăm exploziv o dată pe an.

Sărbătoarea trece, filmulețele cu „la mulți ani!” se pierd în feed, dar banii s-au dus. Și, cum știm deja din investigațiile despre iluminatul festiv, de foarte multe ori se duc la aceleași firme, an de an.

Steaguri de zeci de mii de euro, pe fond de „nu sunt bani”

Nici capitolul „simboluri naționale” nu e ieftin. Pe lângă luminițe și brăduți, multe primării s-au dezlănțuit la steaguri pentru 1 Decembrie:

• Mogoșoaia: peste 9.000 de euro pe steaguri.
• Frecăței (Brăila): aproape 7.000 de euro.
• Sânmartin (Bihor): mai mult de 6.400 de euro.
• Sibiu: „recordul” – steaguri de aproape 24.000 de euro.

Steagul în sine e sfânt, dar factura pentru un set de pânze care stau o lună pe stâlp, apoi intră la depozit, ar trebui să provoace măcar un mic junghi moral la orice primar cu minim simț al ridicolului.

Mai ales când același stat explică oamenilor că nu mai sunt bani pentru medicamente compensate, pentru salarii decente la profesori sau pentru rețele de apă în satele unde lumea încă umple bidoane de la cișmea.

Crăciunul ca instrument de propagandă

De ce fac primarii asta? Nu pentru că ar iubi ei Crăciunul într-un mod mistic. Ci pentru că luminițele sunt propagandă vizuală ieftină și foarte eficientă:

• arată „că se face ceva” în comună;
• dau poze instagramabile pentru pagina de Facebook a primăriei;
• creează senzația că „primarul are grijă de oameni, le aduce un pic de bucurie”.

E o politică de decor, aplicată la propriu: acoperim problemele structurale cu o ploaie de beculețe.

Străzile rămân peticite, dispensarele rămân subfinanțate, școlile rămân cu toalete la capătul curții, dar satul are, pentru o lună pe an, aer de Târg de Crăciun second-hand.

Ce înseamnă, de fapt, „cât o grădiniță” sau „cât un dispensar”

Când spui „au cheltuit cât pentru o grădiniță”, pare o figură de stil. Nu e.

• Cu 50.000 de euro, cât aruncă Runcu pe luminițe și steaguri într-un final de an, poți să finanțezi serios lucrări la o clădire existentă: izolație, acoperiș, grupuri sanitare decente pentru copii.
• Cu 15–20.000 de euro, cât dau comune precum Margina sau Pristol pe decor, poți să dotezi minim un dispensar: paturi noi, aparatură de bază, mobilier, frigider pentru vaccinuri, echipamente pentru monitorizare.

Orice medic de familie din rural ți-ar putea face, într-o după-amiază, o listă de nevoi vitale care ar încăpea perfect în devizele pentru ghirlande 3D și ursuleți luminoși.

Doar că medicul nu aduce voturi la fel de eficient ca un brad cu 20.000 de beculețe care se aprind festif pe 1 decembrie, cu tot satul filmând pe telefon.

Nu e despre „să nu mai punem nimic”, e despre măsură

Nu vorbește nimeni despre a interzice orice instalație, a transforma Crăciunul în înmormântare colectivă și a stinge luminile peste tot. O comunitate are nevoie și de simboluri, și de frumos, și de sărbătoare.

Problema e raportul:

• când satul e sărac, dar bradul e de mall;
• când dispensarul geme, dar focurile de artificii ard 6.000 de euro în cinci minute;
• când părinții strâng bani pentru a zugrăvi clasele, iar primăria „n-are buget” – dar, ce să vezi, are pentru figurine 3D cu reni în mărime naturală.

Acolo nu mai e sărbătoare. Acolo e mangleală cu leduri.

Între beculețe și bun-simț

Crăciunul nu are nicio vină că primarii se dau în spectacol cu bani publici. Problema nu e bradul, ci factura.

În logica bunului-simț, ordinea ar trebui să fie asta:

1. Întâi repari ce e rupt: școală, dispensar, drumuri, apă.
2. Apoi vezi ce-ți mai rămâne pentru un pic de lumină festivă.

În logica multor administrații locale, raportul e invers:

1. Întâi facem poze frumoase la brad și la tunelul de lumini.
2. Pe urmă vedem cum mai explicăm oamenilor că „nu sunt bani” pentru restul.

Și-aici e toată tragedia:

România s-a obișnuit să trăiască în bezna infrastructurii, dar să-și facă selfie-uri sub instalații de mii de euro.

Iar asta nu mai ține nici de sărbători, nici de „spiritul Crăciunului”.

Ține de ceva mult mai simplu: lipsa de rușine în felul în care se cheltuiesc banii noștri.