Control fără precedent în sănătatea privată: 20 de clinici închise după moartea fetiței de 2 ani

Publicat: 16 nov. 2025, 13:25, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Control fără precedent în sănătatea privată: 20 de clinici închise după moartea fetiței de 2 ani

Ministerul Sănătății desfășoară, pentru prima dată după 1989, un control național amplu asupra tuturor cabinetelor medicale și clinicilor private care dețin cel puțin o sală de operație. Decizia a fost luată după tragedia petrecută joi seară într-o clinică stomatologică din centrul Capitalei, unde o copilă de doi ani a murit în timpul unei anestezii.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat duminică faptul că verificările sunt în plină desfășurare și se desfășoară de aproximativ patru săptămâni. „Este pentru prima dată după Revoluție când are loc un control de o asemenea amploare”, a precizat ministrul, adăugând că operațiunea vizează „absolut toate cabinetele și clinicile private care au cel puțin o sală de operație”.

20 de clinici rămase fără autorizație, alte 30 sancționate

Potrivit datelor preliminare comunicate de Rogobete, în cadrul acestor controale au fost deja identificate nereguli grave. „Pentru peste 20 de clinici private din această țară s-a ridicat autorizația sanitară de funcționare, pentru că nu respectau normativul, iar pentru alte 30 au fost aplicate sancțiuni importante”, a afirmat ministrul.

Raportul final al operațiunii este așteptat în două-trei săptămâni, după ce echipele Inspecției Sanitare de Stat și ale Corpului de Control finalizează verificările.

„Nu e doar un control. Este o acțiune de prevenție care trebuia făcută de mult timp”

Ministrul Sănătății a subliniat că demersul nu este doar o simplă verificare administrativă. „Nu este vorba doar despre un control, ci despre o acțiune de prevenție care trebuia făcută de mult timp. Nu voi explica de ce nu s-a făcut – nici nu am aceste explicații. Important este că, într-un final apoteotic, o facem”, a declarat Rogobete.

În cadrul verificărilor, inspectorii analizează respectarea normativelor privind infrastructura, echipamentele și procedurile medicale. În cazurile în care sunt identificate nereguli, sunt lăsate planuri de conformare, astfel încât unitățile să poată reintra în legalitate. Obiectivul final, potrivit ministrului, este prevenirea tragediilor similare celei în care o fetiță de doi ani și-a pierdut viața.

„Planurile de conformare sunt măsurile de prevenție concrete, care să ducă la evitarea unor astfel de situații. Colegii mei verifică fiecare cabinet și clinică privată care deține cel puțin o sală de operație”, a precizat ministrul.

Tragedia care a declanșat controalele

Moartea fetiței de doi ani, survenită în urma unei anestezii generale aplicate într-o clinică stomatologică din București, a scos la iveală lipsuri grave în infrastructura medicală privată. Sâmbătă, ministrul a precizat că unitatea în cauză nu îndeplinea cerințele minime pentru efectuarea unei astfel de proceduri. „Nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea efectua anestezie generală în cazul intervenţiilor stomatologice”, a spus Rogobete.