Ora exactă a României se dă din …Transilvania. O fi bine? O fi rău?

Publicat: 24 nov. 2025, 08:00, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Ora exactă a României se dă din ...Transilvania. O fi bine? O fi rău?

Când ești din provincie și ajungi în București, nu e bine să te pui de-a curmezișul Dâmboviței, pentru că imediat te ia valul. Dacă nu ești născut și crescut pe străzile Capitalei, e bine să stai pe marginea Dâmboviței. Mai pui o piatră pe mal, mai așezi un lemn, mai dai o frunză la o parte și privești cum curge apa.

Nu e bine să faci zăgaz pe Dâmbovița, că apele îl vor spulbera imediat. De aceea, românii din Transilvania îi numesc „mitici” pe cei București, dar, după 1990, toți cei de peste „munți” și-au dorit, și chiar au reușit, să dea ora exactă la București. Practic, ardelenii i-au hulit pe „miticii” de la București, dar și-au dorit permanent să ajungă în Capitală.

După câteva săptămâni de stat în București, ardelenii uită că sunt din provincie, se consideră bucureşteni, adică devin „mitici” și se cred buricul pământului.

„Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate, dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv”, nota în schițele sale Ion Luca Caragiale.

După 1989, o mulțime de ardeleni s-au înghesuit să ajungă mari „mitici” prin Capitală că, deh, ora exactă se dă de la București. Și, întâmplător sau nu, cele mai proaste perioade din istoria României de după 1990 au fost cele când la Palatul Victoria s-au aflat premieri născuți în Transilvania, adică noii mari mitici ai României: Victor Ciorbea, Radu Vasile, Emil Boc, Dacian Cioloș, Ludovic Orban, Sorin Grindeanu și acum Ilie Bolojan.

Timp de zece ani, România a avut un președinte născut la Sibiu, adică pe Klaus Iohannis, iar actualul șef al statului, Nicușor Dan, este de la Făgăraș-Brașov. Dar, acum cu instalarea lui Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, cele mai importante instituții-cheie ale statului român după Administrația Prezidențială au ajuns să fie conduse de noii „mitici” bucureșteni veniți din Transilvania:

-Mircea Abrudean- președintele Senatului, al doilea om în stat după Nicușor Dan, a venit de la Cluj;

-Sorin Grindeanu- președintele Camerei Deputaților, venit de la Timișoara;

-Ilie Bolojan- premierul României, venit de la Oradea;

-Alex-Florin Florența- procurorul general al României a venit la București după ce și-a făcut CV-ul ca procuror șef al DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu și Serviciului Teritorial Timișoara.

De asemenea, nu trebuie omis faptul că liderii celor patru partide care formează actuala coaliție de guvernare PSD-PNL-USR și UDMR sunt din Transilvania: Sorin Grindeanu- Timișoara, Ilie Bolojan- Oradea, Dominic Fritz- Timișoara, via Germania, Hunor Kelemen- Cluj, via Cârța-Harghita. Mai mult, 14 dintre cei 33 de europarlamentari români, adică 42%, aflați acum la Bruxelles, provin de pe meleagurile Transilvaniei.

Florian Coldea a văzut lumina zilei la Târnova-Arad, în timp ce „zeița” DNA, Laura Codruța Kovesi, a făcut ochi la Sfântu Gheorghe- Covasna. Mai mult, noul președinte-director general al Societății Române de Televiziune, Adriana Săftoiu, este născută la Dej, județul Cluj, iar viitorul preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Robert Cristian Schwartz, s-a născut la Sibiu.

Așadar, acum, ora exactă a României se dă din Ardeal. O fi bine? O fi rău? Doar timpul va demonstra. Însă, cert este că, oarecum, am ajuns la vorbele lui Nicolae Iorga: „Marii ardeleni văzură Roma şi în mintea lor se făcu lumină”. Dar nu trebuie să uităm ce ne-a spus Nicolae Titulescu:

„România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e românime în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa… Ne trebuie Ardealul. Nu putem fără el”!.