Sinecurism compulsiv: încă o agenție de stat… pentru „droguri și adicții”! Parlamentul a dat verde…

Inițiativa a trecut deja de Camera Deputaților… Statul român s-a trezit din nou în vervă birocratică și a decis să creeze o nouă agenție: Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor. Sună pompos, european, respectabil. În practică, ai toate șansele să fie încă o clădire plină de oameni foarte bine plătiți ca să producă dosare, tabele, rapoarte și să nu rezolve absolut nimic.

Prieteni dragi, asta e una dintre cele mai comice întâmplări ale acestor zile.

Fiindcă nu reușim să vedem utilitatea încă unei Agenții, mai ales atunci când e vorba să le desființăm, naibii, pe toate aceste cuibușoare de nebunii sinecuriste. Nici nu cutezăm să ne gândim cine vor fi angajații acestei noi fantasme de organigramă…

Zău așa, voi cine credeți că sunt cei care vor umple posturile acestei agenturi stupide?

România și sportul național numit „Înființat Agenția!”

La noi, când apare o problemă, nu se caută soluții, specialiști, programe reale sau responsabilitate. Nu. Se înființează o agenție. Preferabil una cu titlu lung, care să dea impresia că ajută.

De data asta, ne-am ales cu o instituție care se va ocupa de:

• droguri,
• dependențe,
• prevenție,
• tratament,
• educație,
• politici publice,
• coordonare interinstituțională.

Adică tot.
Și, în același timp, nimic.

În România, când îți dai o misiune imposibil de cuprins, problema nu e eșecul — e liniștea. Pentru că nimeni nu mai știe exact ce ar trebui să livrezi.

Drogurile? Da, sigur. Dar și adicțiile… care sunt fix ce vrea statul să fie

Partea delicios de vagă a noii agenții e termenul „adicții”.

Nu se referă doar la cocaină, heroină, ketamină, „prafuri” și „pico”.

Nu.
„Adicții” înseamnă TOT ce poate fi compulsiv:

• sex compulsiv,
• gaming compulsiv,
• păcănele,
• shopping,
• mâncat compulsiv,
• scroll infinit pe telefon,
• rețele sociale,
• comportamente de risc,
• tulburări de control al impulsului,
• kleptomanie (ciordeala aia mică din magazine, făcută fără motiv, doar din impuls).

Lista e interminabilă.

În teorie, agenția asta ar trebui să salveze România de la TOT ce creează dependență.

În practică, dacă ar lua în serios această listă, ar trebui să trateze jumătate din populația țării — începând cu oamenii care nu pot trăi fără păcănele, până la cei care verifică telefonul la fiecare 14 secunde.

Statul român și dependențele reale

Dacă România ar fi serioasă pe tema asta, ar băga bani în:

• psihologi,
• centre de tratament,
• programe pentru adolescenți,
• prevenție în școli,
• de-stigmatizare,
• sprijin pentru familiile afectate,
• politici coerente.

Dar nu.
România bagă bani în comitete și proceduri. În organigrame. În directori generali și directori adjuncți. În sedii renovate la preț de stație spațială.

Pentru că, să fim sinceri: singura adicție pe care o tratează statul cu adevărat este dependența propriilor funcționari de bani publici.

Riscul real: o instituție inutilă, dar foarte scumpă

Ce va livra această agenție?
Probabil exact ce livrează toate celelalte agenții cu nume pretențioase:

• rapoarte anuale pe hârtie lucioasă,
• statistici care nu schimbă nimic,
• „strategii naționale” uitate după 6 luni,
• conferințe cu badge și șnițel rece,
• comunicate impecabile, cu zero impact în lumea reală.

Între timp, în orașe, în licee, în cluburi, în platforme online, în familii, dependențele cresc, se diversifică, explodează. În special acolo unde statul nu ajunge niciodată.

România modernă: prevenția se face cu powerpoint, nu cu oameni

E trist, dar adevărat: sistemul românesc iubește forma, nu fondul.

Agenția nouă va avea sediu, structură, departamente, servicii, posturi, mașini, consilieri, probabil și un comitet consultativ. Tot ce trebuie ca să pară eficientă.

Ce nu va avea?

• echipe mobile de intervenție,
• un sistem real de sprijin psihologic,
• capacitate de tratament pentru dependenți,
• programe integrate pentru adolescenți,
• educație sănătoasă,
• prevenție adaptată secolului XXI.

Așa ar trebui să arate o instituție care vrea să reducă dependențele.
La noi, dependențele sunt doar un pretext. Adevăratul obiectiv este să mai existe o agenție.

Încă o instituție creată ca să dea impresia că statul „face ceva”

Agenția pentru Droguri și Adicții sună ca o idee modernă, europeană, civilizată.
Dar, în România, astfel de inițiative au un tipar:

• înființare grăbită,
• ambiții uriașe,
• zero efecte reale,
• costuri cât casa,
• funcționari fericiți.

Dacă românii se luptă cu dependențe reale, dure, adânci, statul se confruntă cu una singură: dependența de a crea instituții inutile, dar foarte bine plătite.

Și, ca de fiecare dată, problema rămâne acolo unde a fost mereu: în stradă, în familie, în școală, în mediul online — nu pe masa unei agenții care va vorbi despre soluții, dar nu le va aplica niciodată.