Nicușor Dan acuză neglijența la Barajul Paltinu: „Toți cei responsabili trebuie trași la răspundere”
Președintele României, Nicușor Dan, a intervenit în criza de la Barajul Paltinu, care afectează zeci de mii de oameni din județele Prahova și Dâmbovița, solicitând identificarea și sancționarea tuturor celor responsabili. El a subliniat că luptele politice și declarațiile cu miză electorală nu ajută la soluționarea situației.
Nicușor Dan, despre problema de la Barajul Paltinu
Nicușor Dan a declarat că situația dezastruoasă de la Barajul Paltinu evidențiază cât de grave pot fi consecințele lipsei unei anticipări corecte și a unei comunicări eficiente între instituțiile statului și că această vulnerabilitate trebuie corectată pe viitor.
El a subliniat că, în elaborarea documentațiilor tehnice, este esențial să fie luate în considerare toate scenariile posibile, pentru ca factorii de decizie să aibă la dispoziție informațiile relevante.
„Situația dezastruoasă de la Barajul Paltinu arată cât de grave pot deveni consecințele lipsei de anticipare corectă și de comunicare dintre instituțiile statului. Această vulnerabilitate trebuie remediată în viitor. În elaborarea documentațiilor tehnice este obligatoriu să se țină cont de toate scenariile posibile, astfel încât informațiile relevante să fie la dispoziția factorilor de decizie”, a afirmat Nicușor Dan.
Soluția pentru tragedia din Prahova
Nicușor Dan a subliniat că toți cei vinovați trebuie să răspundă pentru situația creată și a precizat că, dincolo de evaluarea responsabilităților, angajările în pozițiile de conducere ale autorităților statului trebuie să se facă exclusiv pe criterii de competență.
El a mai arătat că eficientizarea administrației publice este esențială pentru ca statul să își poată îndeplini în mod corespunzător rolul de a servi cetățenii.
„Toți cei vinovați trebuie să plătească. Dincolo de această evaluare, angajările în pozițiile de conducere ale autorităților statului trebuie să se facă doar pe baza competenței. Eficientizarea administrației publice este obligatorie pentru ca statul să își poată îndeplini misiunea de a fi în slujba cetățenilor”, a adăugat șeful statului.
El a făcut și o paralelă cu situația de la Salina Praid, unde proiectanții nu au prevăzut anumite riscuri, subliniind necesitatea ca documentațiile tehnice să includă toate scenariile posibile, mai ales când este vorba despre apă pentru populație.