ÎCCJ analizează vineri legea pensiilor de serviciu. Secțiile Unite, convocate pentru sesizarea CCR
Înalta Curte de Casație și Justiție a convocat, pentru vineri la ora 12.00, ședința Secțiilor Unite pentru a decide dacă trimite Curții Constituționale legea pensiilor de serviciu adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului. Proiectul modifică substanțial regimul de pensionare al magistraților, extinzând perioada de tranziție la 15 ani și ridicând gradual vârsta de pensionare până la 65 de ani. Este a doua angajare a răspunderii pe acest subiect.
Judecătorii de la Secțiile Unite se întâlnesc pentru a decide sesizarea CCR
Înalta Curte a anunțat oficial convocarea Secțiilor Unite, vineri, 5 decembrie, ora 12.00. Reuniunea are ca obiect examinarea legii pensiilor de serviciu și a modificărilor aduse de Guvern, în vederea unei eventuale sesizări a Curții Constituționale înainte de promulgare.
„La data de 5 decembrie 2025, ora 12:00, a fost convocată ședința Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (…) având ca obiect al ordinii de zi Sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025). În cadrul ședinței Secțiilor unite se va analiza textul actului normativ în raport de atribuțiile stabilite în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.”, se precizeaz în comunicatul transmis de ÎCCJ.
Astfel, judecătorii trebuie să stabilească dacă noile prevederi respectă normele constituționale și principiile care guvernează statutul magistraților.
Guvernul și-a asumat din nou răspunderea. Proiect revizuit, tranziție mai lungă
Marți, Executivul condus de premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în plenul Parlamentului pentru reforma pensiilor de serviciu — pentru a doua oară.
Versiunea actuală a proiectului diferă de cea anterioară în privința termenelor de implementare. Cea mai importantă schimbare se referă la ritmul creșterii vârstei de pensionare pentru magistrați:
- Perioada de tranziție crește de la 10 la 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026.
- Vârsta de pensionare va crește gradual cu câte un an, până va ajunge la 65 de ani în 2042.
- Executivul justifică accelerarea reformei prin nevoia de a respecta angajamentele din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat, în repetate rânduri, că modificările sunt esențiale: Guvernul accelerează reforma pensiilor magistraților pentru a respecta jaloanele PNRR. Premierul Bolojan spune că schimbările sunt necesare pentru sustenabilitate și accesarea fondurilor europene.
Dacă Secțiile Unite decid să trimită proiectul la CCR, promulgarea va fi suspendată până la soluționarea sesizării. În caz contrar, legea poate parcurge rapid ultimele etape procedurale.