Anatomia eșecului: Sistemul public e paralizat. Strategia națională dezvăluie blocajul birocratic total

Un document strategic esențial pentru viitorul administrației publice, „Strategia Națională privind Inovarea în Sectorul Public (2026-2030)”, dezvăluie o imagine sumbră a capacității de schimbare și modernizare a statului român. Bazându-se pe o analiză critică realizată de OCDE, documentul confirmă temerile specialiștilor: birocrația nu este doar lentă, ci fundamental dezorganizată și temătoare de risc atunci când vine vorba de implementarea ideilor noi.

„Strategia Naţională privind Inovarea în Sectorul Public (2026-2030)” va fi cel mai probabil adoptată în ședința de azi a Guvernului.

Inovația este un hazard, nu o strategie

Potrivit documentului, schimbarea nu este rezultatul unei viziuni clare, ci mai degrabă o excepție nesistematică. Marea problemă este lipsa unei direcții centrale care să ghideze eforturile de modernizare.

Strategia arată că: „Inovația este fragmentată și nesistematică”, iar „nu există un cadru strategic clar și explicit dedicat inovării în sectorul public”.

Această fragmentare este întreținută de faptul că Secretariatul General al Guvernului (SGG), deși are un rol de coordonare, deține un mandat și o capacitate „limitate” de a stimula activitățile. Mai mult, eforturile izolate mor repede, deoarece „există puține procese sau rețele care să sprijine diseminarea sau extinderea inovațiilor”.

Procese feroce și lipsă cronică de expertiză

Chiar dacă România are nevoie acută de soluții noi, mașinăria administrativă este concepută să le respingă, nu să le absoarbă. Documentul subliniază că regulile interne sunt cea mai mare barieră.

Se constată că „procesele și reglementările (cum ar fi atribuțiile personalului și colaborările interdepartamentale) sunt inflexibile sau nu sunt concepute pentru aplicarea metodelor inovatoare”. Această rigiditate se traduce direct în sarcina administrativă ridicată, care reduce posibilitatea de a încerca noi modalități de lucru.

Cunoștințele necesare pentru inovație există doar sporadic, fiind „limitată și adesea concentrată doar în cadrul organizațiilor sau echipelor individuale”, și nu răspândită la nivel sistemic. Lipsa de expunere la bune practici este o problemă acută: „Angajații din sectorul public nu sunt expuși la bune practici în inovare, design de servicii și digitalizare”.

Frica de risc și blocajul financiar

O problemă majoră în inovarea publică este legată de bani și de teama funcționarilor de a experimenta, arată Strategia. O soluție nouă, neconfirmată, reprezintă o amenințare la adresa integrității financiare a instituției.

Strategia afirmă direct că „este dificil să se obțină finanțare pentru inițiativele de inovare” și că „achiziția de inovare reprezintă un risc semnificativ pentru autoritățile publice” din cauza incertitudinilor asociate cu soluțiile noi.

Această aversiune la risc afectează direct ciclul de viață al proiectelor noi. Deși se realizează proiecte pilot, documentul avertizează că acestea „nu sunt scalate sau replicate, iar lecțiile învățate nu sunt diseminate”.

În plus, o mare problemă de transparență și răspundere reiese din faptul că „monitorizarea, evaluarea și raportarea inițiativelor de inovare sunt inconsecvente”.

Izolarea de societate și politici liniare

Inovația reală se naște din colaborarea dintre stat și societate. În România, această colaborare lipsește cu desăvârșire, arată documentul.

Modelul de colaborare cvadruplă (Helix cvadruplu), care presupune parteneriate între administrație, mediul academic, sectorul privat și societatea civilă, este „slab dezvoltat și adesea nefuncțional”.

Această izolare afectează chiar și modul în care se iau deciziile. Procesul de elaborare a politicilor este adesea unul „liniar” (problemă -> obiective -> proiect -> sarcini), ceea ce reduce oportunitățile de a aplica metode de inovare pentru testarea și adaptarea lor înainte de implementarea pe scară largă.

Laboratorul de inovare – structură nesigură

Structura centrală menită să catalizeze schimbarea, Laboratorul de Inovare din cadrul SGG, este ea însăși descrisă ca fiind instabilă. Documentul critică faptul că nu are fundația necesară pentru a funcționa eficient.

Laboratorul de Inovare „nu dispune de resurse, personal și guvernanță suficient de stabile pentru a-și extinde activitățile”. Mai mult, capacitatea de acțiune strategică și impactul acestuia rămân limitate, existând o „lipsă de standardizare și claritate a proceselor interne” și o „absență a unui audit extern” care să-i evalueze obiectiv performanța.

Prin urmare, Strategia Naţională privind Inovarea în Sectorul Public arată că administrația se confruntă cu un cerc vicios al lipsei de viziune, rigidității birocratice și a fricii de a investi în soluții noi. Obiectivul Strategiei este de a sparge acest cerc vicios, dar provocările identificate sunt, în sine, un apel urgent la reformă sistemică.