VLAH: blindatul românesc care nu are contract, dar are ambiții. Povestea reală a celui mai curajos proiect militar autohton

Dacă ai întreba pe oricine din industria de apărare ce lipsește cu adevărat României, răspunsul ar fi simplu: curaj industrial. Capacitatea de a construi ceva aici, nu doar de a cumpăra „de afară”. În acest peisaj dominat de gigantism occidental, apare VLAH — un vehicul blindat 4×4 dezvoltat integral în România, într-o perioadă în care toată lumea credea că industria locală de apărare trăiește doar din nostalgii și licențe expirate.

Și totuși, VLAH există. Rulează, rezistă la gloanțe, la mine și la scepticism. Are design românesc, componente europene și ambiția de a intra într-o competiție în care acum câțiva ani nici nu puteam spera.

Dar are și o particularitate tipic românească: nu are contract. Deloc. Zero. Nici măcar o precomandă simbolică de la stat.

Și atunci de ce a apărut acest blindat? Ce urmărește BlueSpace Technology — compania privată care l-a construit la Moreni — cu un proiect care a costat ani de lucru, testare, licențe și bani serioși?

Hai să o luăm pe rând.

VLAH nu s-a născut ca să fie vândut. S-a născut ca să existe.

CEO-ul BlueSpace, Constantin Pintilie, a spus-o clar:
„Scopul principal nu a fost contractul, ci asimilarea de tehnologie, know-how și proprietate intelectuală”.

Cu alte cuvinte:

• să demonstreze că România poate construi un blindat modern de la zero;
• să testăm, în sfârșit, un model de parteneriat public–privat care nu presupune doar subvenții;
• să rămână în țară tehnologia, planurile, licențele, proiectarea și toată arhitectura inteligentă a unui vehicul militar contemporan, ca să nu depindem doar de importuri.

Asta e miza strategică reală: independență tehnologică.

Nu e chiar o glumă: în momentul în care România nu poate produce nici măcar o ușă de transportor fără licență străină, toată povestea despre „omogenizarea industriei de apărare” sună a rugină diplomatică.

VLAH schimbă regulile.

Ce este, concret, VLAH? Un blindat 4×4 modern, modular și complet european

BlueSpace Technology a lucrat cu companii din UE și NATO pentru a obține:

• caroserie blindată STANAG capabilă să reziste la mine și improvizate;
• plăci balistice modulare, ușor de înlocuit;
• platformă europeană, robustă, cu piese comercializate la scară mare;
• configurație multi-rol — transport trupă, ambulanță militară, vehicul de comandă, suport special;
• posibilitate de integrare a sistemelor românești de comunicații și drone (domeniu unde BlueSpace chiar excelează).

VLAH este, de fapt, construit din ceea ce îi lipsește cel mai mult Armatei Române: flexibilitate, întreținere rapidă, piese disponibile, costuri de operare rezonabile.

Nu este un MRAP uriaș, nu este un transportor de trupe greu. Este un cal de povară modern, ceea ce americanii ar numi workhorse militar.

Exact ce folosesc toate armatele moderne în teatrele de operații.

Ce ar însemna producția: o linie industrială reală, 180 de oameni angajați, 200 de vehicule pe an

Aici e partea cea mai bună a poveștii.

Dacă statul ar comanda vehiculul — sau măcar ar deschide o competiție în care VLAH să poată participa — BlueSpace estimează:

• 200 de unități produse anual
• 180 de locuri de muncă create la Moreni
• lanț de furnizori români extins: electronică, cablaje, blindaje, scaune, sisteme optice, software

Pe scurt: revitalizarea industriei de apărare locale.

E fix tipul de proiect pe care Polonia îl face anual.

Și fix tipul de proiect pe care România îl tot amână la nesfârșit.

De ce nu există contract? Pentru că România nu știe să cumpere românesc

Aici intrăm în miezul problemei:
statul român preferă să cumpere gata făcut, scump și străin, pentru că asta înseamnă mai puține riscuri politice, mai puține explicații, mai puțină responsabilitate.

România nu are:

• un program clar de achiziție pentru vehicule 4×4;
• un calendar de înlocuire a flotei vechi;
• proceduri transparente pentru a testa un prototip local;
• un mecanism de precomandă, cum există în majoritatea statelor NATO.

Pe scurt: statul nu vede beneficiul strategic al industriei proprii.

Cumpără Patriot, HIMARS, Piranha, Abrams — toate excelente și necesare — dar nu investește în complementul lor logistic și tactic construit intern.

Care e logica militară pentru care România chiar ar avea nevoie de VLAH

Un astfel de vehicul 4×4 este indispensabil pentru:

• transport rapid în zone periculoase;
• operațiuni speciale;
• escortă;
• patrulare urbană și rurală;
• transport echipamente sensibile;
• război hibrid și zone de frontieră.

Armata Română folosește încă Dacia Papuc blindată artizanal, vechiul ARO, HUMVEE-uri îmbătrânite și un mix necoordonat de achiziții improvizate.

Țările care investesc inteligent în apărare încep „jos” — cu vehicule robuste, simple, de întreținere ieftină.

România începe „sus”, cu sisteme extrem de complexe, dar uită infrastructura esențială de la bază.

VLAH exact asta oferă: o platformă de masă, nu un lux tehnologic.

De ce este important ca un astfel de proiect să existe, chiar fără contract

Pentru prima dată după 1989, o companie privată românească:

• creează IP militar;
• creează proiectare proprie;
• face testări balistice europene;
• își asumă riscuri fără garanția unui contract de stat;
• demonstrează că se poate lucra în parteneriat cu industria publică (Uzina Automecanica Moreni).

Este o premieră absolută.

În orice alt stat, doar ideea că un prototip militar autohton a trecut testările ar fi fost un eveniment național. La noi, e o știre în trecere.

VLAH nu e doar un vehicul. E un test pentru România.

Proiectul pune o întrebare grea:

Poate România să-și refacă industria de apărare sau preferă să rămână piață de desfacere pentru alții?

VLAH nu cere favoruri.
Nu cere protecție.
Nu cere subvenții.

Cere doar concurență corectă.

Dacă e bun — se va vinde.
Dacă nu — va rămâne un efort industrial respectabil, dar fără urmări.

Dar ce nu e acceptabil este situația de acum: un blindat modern, testat, construit integral în UE, care demonstrează capacitate tehnică reală — și care nu poate intra măcar într-o procedură oficială de evaluare.

Asta spune tot despre unde este România în materie de autonomie militară.

Iar întrebarea care rămâne e poate cea mai importantă:

Într-o lume în război, vrem să depindem 100% de importuri? Sau vrem să avem măcar un început al industriei noastre?

VLAH e răspunsul.
Statul român încă nu a ridicat receptorul.