Nicușor Dan, discuții strategice în Finlanda: modelul industriei de apărare finlandeze, posibil reper pentru Romarm
Președintele României, Nicușor Dan, aflat într-o vizită oficială în Finlanda, a anunțat marți, 16 decembrie, că a purtat discuții aplicate cu reprezentanți ai unor organizații de prestigiu din domeniul cercetării și industriei de apărare. Vizita a inclus Centrul de Cercetare Tehnică din Finlanda (VTT) și întâlniri cu lideri ai industriei finlandeze de apărare, fiind evidențiate oportunități concrete de cooperare cu România.
Discuții la Centrul de Cercetare Tehnică VTT din Espoo
În cadrul vizitei oficiale începute luni, 15 decembrie, Nicușor Dan s-a deplasat la Centrul de Cercetare Tehnică VTT din orașul Espoo, una dintre cele mai importante instituții europene în domeniul cercetării aplicate. Potrivit șefului statului, discuțiile au vizat proiecte derulate în colaborare cu parteneri români, finanțate de Uniunea Europeană, în domenii precum mineritul, industria alimentară, managementul deșeurilor și silvicultura.
Președintele a explicat că VTT colaborează deja cu universități și companii din România, iar unele dintre instituțiile și firmele partenere ale centrului oferă produse și soluții cu dublă utilizare, civilă și militară. Acestea sunt deja în contact cu omologi români pentru dezvoltarea unor proiecte comune, cu potențial economic semnificativ.
„Foarte utile și aplicate discuțiile pe care le-am purtat cu două organizații finlandeze de prestigiu în domeniul cercetării și apărării. Astăzi am vizitat Centrul de Cercetare Tehnică/VTT din orașul Espoo, una din cele mai importante instituții europene de profil, care colaborează cu parteneri români în proiecte finanțate de Uniunea Europeană, vizând mineritul, industria alimentară, managementul deșeurilor sau silvicultura.
Unele dintre universitățile și firmele colaboratoare ale VTT, care oferă produse și soluții cu dublă utilizare, sunt deja în legătură cu omologi din România pentru a dezvolta proiecte în comun. Este un bun exemplu de cum putem folosi eficient diplomația pentru a genera rezultate economice pozitive”, a anunțat președintele României pe Facebook.
Cooperare în industria de apărare și modelul finlandez
Pe agenda vizitei s-a aflat și o întâlnire cu reprezentanții PIA, organizația care reunește cele mai importante companii din industria finlandeză de apărare. Discuțiile s-au concentrat pe experiența Finlandei în revitalizarea acestui sector strategic, cu accent pe crearea de locuri de muncă bine plătite, atragerea de investiții în tehnologii de vârf și consolidarea cooperării industriale la nivelul Uniunii Europene.
Președintele României a subliniat că modelul finlandez de organizare a marilor companii din industria de apărare poate reprezenta un reper relevant pentru restructurarea și dezvoltarea Romarm. Totodată, părțile au agreat facilitarea cooperării dintre companiile finlandeze și cele românești, precum și organizarea unei întâlniri comune în 2026, la București sau la Helsinki, pentru explorarea unor parteneriate concrete.
„Am avut, de asemenea, o discuție cu reprezentanții PIA, organizația care reunește cele mai relevante companii din industria finlandeză de apărare. Experiența Finlandei oferă repere relevante pentru revitalizarea industriei de apărare, în vederea creării de locuri de muncă bine plătite, atragerii de investiții în tehnologii de vârf, consolidării cooperării industriale în interiorul UE și creșterii exporturilor.
Modelul de organizare a marilor companii finlandeze reprezintă o posibilă cale și pentru Romarm. Am agreat că vom facilita cooperarea dintre companiile finlandeze și cele românești din această industrie și că vom explora parteneriate într-o întâlnire comună în 2026, la București sau la Helsinki”, a adăugat președintele României.