România și Mercosur: nu despre comerț, ci despre ce fel de țară vrem să fim

Votul României în favoarea acordului Mercosur a declanșat reacții rapide, emoționale și adesea previzibile în spațiul public. Dincolo însă de zgomotul politic și de etichetele grăbite, rămâne o întrebare mai importantă decât dacă acest acord este favorabil sau nu. Fără lozinci și fără isterii, această analiză propune o lectură diferită: ce spune, de fapt, acest vot despre modelul economic al României, despre reflexele sale europene și despre direcția pe care alege să o urmeze într-o economie deschisă.

Acordul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur — Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay — a provocat, în mai multe state membre, reacții dure, proteste și opoziție politică. Franța, Austria, Irlanda sau Belgia au pus sub semnul întrebării documentul, invocând riscuri pentru agricultură, mediu și concurență neloială.

România a ales să susțină acordul. Nu zgomotos, nu revendicativ, nu condiționat public, ci discret, într-o logică de aliniere europeană. Această decizie a fost rapid interpretată fie ca un act de obediență, fie ca o dovadă de deschidere economică. Ambele interpretări sunt incomplete.

Pentru România, Mercosur nu este, în esență, o dezbatere despre Brazilia sau Argentina. Este o dezbatere despre cum ne raportăm la propria economie, la agricultură, la industrie, la consumator și la rolul statului.

16:02 • POLITICĂ

Firea îi acuză pe USR și pe o parte din PNL de dezinformare privind PSD și acordul UE-Mercosur

11:55 • POLITICĂ

PUSL cere demiterea ministrului Oana Ţoiu după votul României privind acordul UE-Mercosur

Un acord cu miză economică limitată, dar cu semnificație politică

La nivelul Uniunii Europene, impactul economic al acordului este modest. Estimările oficiale indică o creștere a PIB-ului european între 0,05% și 0,1%. Nu este un salt spectaculos și nici nu poate fi prezentat onest ca un instrument de competiție globală cu Statele Unite sau China.

Semnificația acordului este mai degrabă geopolitică: diversificarea relațiilor comerciale, consolidarea legăturilor cu America de Sud și reducerea dependențelor strategice. În acest cadru, România nu este un beneficiar major, dar nici un perdant inevitabil.

Problema reală nu este mărimea câștigului, ci felul în care se resimte în practică.

România între aliniere și lipsa negocierii

România nu a blocat acordul și nici nu a încercat să-l condiționeze public. Spre deosebire de marile economii vest-europene, Bucureștiul nu are forța politică de a impune veto-uri credibile. A ales, în schimb, alinierea la poziția Comisiei Europene, acumulând capital politic la Bruxelles.

Această strategie nu este neapărat greșită, dar devine problematică atunci când nu este dublată de o agendă internă clară. România nu a explicat public ce câștigă, ce riscă și ce măsuri de protecție sau compensare urmărește pentru sectoarele vulnerabile.

Astfel, votul a fost perceput mai degrabă ca un reflex instituțional decât ca rezultatul unei strategii economice articulate.

Comerțul României cu Mercosur: realități ignorate

Relațiile comerciale dintre România și statele Mercosur sunt reduse. Importăm în principal produse agricole și materii prime: soia, cafea, tutun, zahăr, arahide. Exportăm, în schimb, produse industriale: piese auto, echipamente electrice, produse metalice, pompe, componente industriale, medicamente și servicii IT.

Aproximativ 70% din exporturile României către Brazilia sunt industriale. Această realitate este rareori menționată în dezbaterea publică, dominată aproape exclusiv de discursul despre agricultură.

România nu este, structural, o economie agrară clasică, chiar dacă agricultura are o vizibilitate politică disproporționată.

Agricultura românească: vulnerabilitate structurală, nu efect Mercosur

Agricultura este, fără îndoială, sectorul cel mai expus. Importurile din Mercosur provin din sisteme de producție cu costuri mai mici, standarde de mediu mai relaxate și practici interzise în Uniunea Europeană. Concurența este reală și inegală.

Dar acordul nu inventează aceste probleme. Le face vizibile.

România are una dintre cele mai fragmentate structuri agricole din UE: peste 3,2 milioane de exploatații, majoritatea mici, subcapitalizate și slab integrate în lanțuri de procesare. Subvențiile au stabilizat veniturile, dar nu au produs automat modernizare. Productivitatea nu a crescut proporțional cu sprijinul public.

În acest context, Mercosur nu este cauza fragilității agriculturii românești, ci un factor care accelerează o discuție amânată de ani de zile.

Ferma și întreprinderea: unde se decide viitorul

O cheie esențială pentru înțelegerea mizei este diferența dintre producția de materie primă și producția de valoare adăugată.

Ferma generează volum, cost și risc.
Întreprinderea generează marjă, stabilitate și poveste economică.

Statele care au traversat cu succes șocuri comerciale similare au investit în procesare, tehnologie și branduri. Pentru ele, liberalizarea nu a însemnat colaps, ci maturizare.

Pentru România, adevărata întrebare nu este cum blocăm concurența la frontieră, ci cum mutăm valoarea economică din câmp în întreprindre.

Industria și consumatorul, beneficiari discreți

Deschiderea pieței Mercosur favorizează industria românească integrată în lanțurile europene de producție. Tarifele reduse înseamnă acces mai ușor la piețe, volum și stabilitate pentru sectoare precum auto, echipamente industriale, chimie și IT.

Consumatorul român este marele absent din dezbatere. Importurile mai ieftine de materii prime și bunuri de consum pot tempera prețurile într-o economie marcată de taxe ridicate și presiuni inflaționiste. Pentru publicul larg, acesta este un beneficiu concret, chiar dacă rar menționat.

Privilegii, protecții și interes general

O parte din opoziția față de acord reflectă o problemă mai profundă: existența unor mecanisme de protecție care, cumulate, pot deveni privilegii. Taxe vamale, subvenții și ajutoare de stat pot duce la situații în care societatea plătește de mai multe ori pentru aceeași ineficiență.

Rolul statului în asigurarea securității alimentare este legitim. Dar sprijinul public are sens doar dacă este orientat spre investiții, adaptare și productivitate, nu spre conservarea unui model economic neviabil.

Ce lipsește din abordarea României

România ar fi putut susține acordul într-o manieră mai matură: un „DA” condiționat, legat explicit de clauze de salvgardare rapide, standarde în oglindă pentru importuri și un plan coerent de sprijin pentru procesare și export industrial.

În lipsa acestor condiții, votul riscă să fie perceput ca un act de conformare, nu ca o decizie strategică.

Un test de direcție, nu o judecată finală

Acordul UE–Mercosur nu va schimba radical economia României. Impactul său va fi limitat ca amploare, dar concentrat ca semnificație. El funcționează ca un test: dacă România tratează agricultura ca sector asistat sau ca industrie, dacă preferă protecția temporară sau competitivitatea pe termen lung, dacă își asumă transformarea sau amânarea.

Mercosur nu este despre comerț.
Este despre ce fel de țară vrem să fim într-o economie deschisă.